Another cup of cofee

167

Mike and the Mechanics au o piesă care se numește așa. O piesă care-mi place probabil și pentru că-mi place cafeaua. De fapt, de fiecare dată când o aud, îmi vine să-mi fac o cafea. Chiar și acum. De ce am adus vorba? Pentru că aseară, la Starbucks, am avut ocazia să degust, rețineți, să degust, două dintre sortimentele lor de cafea (chiar bune, dacă mă întrebați pe mine) și mai apoi să savurez poveștile câștigătorilor campaniei Poveștile dunt daruri. Împarte-le! Fetele de la Starbucks, drăguțe ca de fiecare dată, ne-au povestit despre cafea, despre locurile din care vine și despre cum trebuie să faci pentru a simți cel mai bine gustul cafelei. Am câștigat două ore aseară, în compania lor și a prietenilor mai noi ori mai vechi (a venit și Sergiu Biriș cu câștigătorii de pe blogl lui). După mintea mea, ar putea să organizeze mai des întâlniri de felul ăsta, m-aș duce la ele bucuros. Nu mai lungesc vorba, vă dau câteva poze de aeară. Să fiți sănătoși și, dacă treceți cumva pe la Starbucks zilele astea, duceți o carte pe care cei de acolo o vor trimite unor copii care n-au.� Să fiți sănătoși.

MIKE & The MECHANICS / Another cup of cofee

Asculta mai multe audio diverse

Join the Conversation

  1. hello Adi – vreau numai sa iti zic ca cu fata de la Starbucks din stanga am fost la gradinita! – nice post meshtere!

    1. adihadean Author says:

      Mishu, care-i stânga? :))

  2. iai, ce fain!:D

    si mie mi-a adus mos Nicolae in ghete cafea buna de la Starbucks, editia de Craciun si o canita.
    am vrut sa scriu povestea pe blog, dar cum am avut mult de lucru… si multe pe cap, n-am mai reusit.:)
    PS. si eu sunt mare cafengista, Domnu’ sa ma ierte :)…nu pot concepe o zi fara cafea :), da’ cel mai grav e ca o asociez cu dulciurile :)) si daca o tin tot asa , in curand o sa trebuiasca „sa tai si eu bou’ „:))

    apoi, sa-ti fie de bine degustarea ;)

    1. adihadean Author says:

      Adriana, cafeaua merge cu dulciurile. Grijă doar la cantități:)

  3. Frumoase toate postarile , ca de la o vreme nu mai tin pasul cu cate scrii ! Lasa,ca e bine .Vreau sa ma laud ca azi am facut „macarons”(am scris bine?).M-am apucat, cu frica, de treaba dar pana la urma a iesit ceva bun.N-am avut in casa pudra de migdale si am folosit nuca macinata(din cea pregatita pentru cozonac).N-am termen de comparatie fiindca nici n-am vazut pana acum,dar arata bine . Prea dulci pentru mine , dar ca dar de Craciun pentru copii cred ca vor fi „foarte bine primite”(unul din ei este mare amator de dulciuri).Spor la gimnastica si sanatate !

    1. adihadean Author says:

      Nivoleta, ai scris bine:)

  4. a fost tare frumos: compania, fetele de la Starbucks, povestile despre cafea…

  5. Salut Adi. Frumoas articolul, mi-a placut si muzica, imi place si cafeaua (macar una pe zi, dimineata, cu un strop de lapte condensat si un croissant…

    1. adihadean Author says:

      Servus, Adi. Mă bucur:)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Close
Your custom text © Copyright 2024. All rights reserved.
Close