Toamna-n ceaun
Ceaunul din fontă e unul dintre “instrumentele” mele preferate. Fundul rotunjit transmite căldura într-un fel care-ți permite să- l folosești la fel de bine la …
Ceaunul din fontă e unul dintre “instrumentele” mele preferate. Fundul rotunjit transmite căldura într-un fel care-ți permite să- l folosești la fel de bine la …
În copilărie detestam conopida. Părinții mei o găteau în trei feluri, mie-mi venea cumva mai ușor să mă împac doar cu unul dintre ele, respectiv …
Dacă vine vorba de băuturi răcoroase, pe mine mă mulțumește uneori combinația dintre lapte și unele fructe, cu condiția să fie rece. De obicei, în …
Acum ceva vreme, în Franța fiind, am făcut mâncarea asta pentru o adunare de buni francezi (erau peste 200). Le-a plăcut. Le-a plăcut și românilor …
Bunica mea din partea tatei făcea un gulyas de oaie incredibil. Bun, foarte bun. Mi-l amintesc unori și mă pomenesc visând cu ochii deschiși la …
Usturoiul copt e o bucurie, poate fi transformat ușor în sos pentru fripturi sau pentru porumbul copt ori fiert, poate fi uns pe pâine prăjită …
Sâmbătă am gătit pentru a treia oară la Escargot Bistro (Toamnei 101, București). A patra, dacă punem la socoteală și episodul din România delicioasă filmat …
Coada de vită nu-i prețuită la adevărata ei valoare, nu în cultura noastră urbană. Păcat, da’ nu-i târziu să schimbăm situația în favoarea noastră, mai …
Poate că nu arată extrem de apetisant (chiar nu arată apetisant, ăsta-i adevărul), însă sosul de ciuperci cu smântână e unul dintre preferatele mele. L-aș …
Sunt încântat când, din ingrediente puține, reușesc să fac o mâncare care să mă mulțumească total. Adică să fie gustoasă, să fie hrănitoare și să …