Curcan cu sos de mere și vin

496

Dragii mei, a venit momentul să vă arăt curcanul pe care l-am pus pe masa de Anul nou (a doua zi, după petrecerea de Revelion). Un curcan de cinci kilograme (ar fi fost bun și unul mai mic, dar n-am găsit) pe care l-am făcut la grill (sub capac, deci poate fi făcut și la cuptor).

În curcan am pus o clementină (putea fi o portocală, firește), o lămâie, o jumătate de ceapă, câțiva căței de usturoi și niște rămurele de rozmarin. Pentru aromă.

Am făcut o pastă dintr-o lingurp de unt, o linguriță de coriandru, o linguriță de cozi de arpagic tocate, o linguriță de frunze de rozmarin, două pișcături de sare și una de piper. Am vârât pasta între pielea de pe piaptul curcanului și carne (forțați puțin, se va desprinde), tot pentru aromă.

Am „tapetat” curcanul cu felii de măr, pentru a-l proteja.

Am ținut curcanul sub capacul grătarului cu gaz, patru ore și jumătate, la 150-160 de grade Celsius. Sigur, l-am pus într-o tavă care să permită acumularea grăsimii și a vinului cu care am stropit curcanul constant. În tavă am pus și trei batoane de scorțișoară. După ce a fost copt curcanul, l-am transferat pe un platou iar sosul, cu feliile de măr în el, a fost pasat cu blenderul până la omogenizare. L-am folosit pentru a-l turna peste curcan, la servire.

Tan-ta-naaa!

Așa arată sosul pentru curcan. Foarte aromat, fin, gustos.

Sosul și curcanul s-au înțeles perfect.

Și musafirii și eu am fost încântați de rezultat.

Să fiți sănătoși!

Join the Conversation

  1. vinul l-ai pus in tava, la inceput?

  2. adihadean Author says:

    Am stropit curcanul cu el până am golit sticla (una de 2 litri). A rămas în tavă și cu sosul format împreună cu grăsimea curcanului, am stropit curcanul din 10 in 10 minute.

  3. Arata best, creca a fost si bun :)

  4. ce inceput delicios de an!

  5. Am aflat de la cineva ca a fost fooooaaaaaarteeeee bun! Felicitari!

  6. Am mancat in Irlanda rata intr-un sos de mere delicios. In rest totul e poveste. Arata foarte bine ce ai facut tu acolo :)

  7. Si cu resturile de la curcan (daca au mai ramas resturi :P ) s-a intemeiat o salata lejera , presupun. :)

  8. Uuu.. cum arata!! Nu credeam ca imi mai poate fi pofta de carne acum… dar as gusta niste curcan din asta :D

  9. m-am prins! ;) credeam ca il pui de la inceput in tava si stropesti pe parcurs dar am citit mai cu atentie si mi-am dat seama ca l-ai folosit pe parcurs. merci!

  10. Corina Span says:

    Salut… am o poate provocare. Carne de mistret!

    Am primit de la unchiul meu, mare vanator o halca de carne de mistret si … as dori sa primesc cateva sugestii de incredere de la tine.

    Mersi si un 2011 fericit de numa’! :)

  11. adihadean Author says:

    Mă bucur că începem bine anul:)
    Corina, uite aici, poți aplica și la mistreț:
    https://adihadean.ro/2010/02/video-despre-cum-am-tratat-un-iepure-de-camp/

  12. Adrian Badea says:

    extraordinar, superb … luati exemplul si procedati in consecinta :)

  13. Un sfat ( competent ca de obicei!)te rog-la cuptor cat trebuie tinut, adica ore/kg ? Multumesc mult .Curcanul tau arata extra !

  14. adihadean Author says:

    nicoleta, teoretic, 30 min/kilogram, practic, până-i gata. fie testezi cuun termometru cu sondă – trebuie să aibă 65-70 de grade celsius în interiorul pieptului, în zona mai groasă, fie cu o țepușă metalică pe care o ții înfiptă în pieptul curcanului 10 secunde. dacă e fierbinte când o apropiide buze, s-a copt destul.
    totușu, eu am ținut curcanul 4 ore și jumătate, la 15–160 de grade celsius (am scirs în postare) deși după regulă ar fi trebuit să-l țin mai puțin, de und etragem concluzia că regula e doar orientativă, deci mai mult o sugestie:). rezultatul coacerii îndelungate la temperatură redusă e mult mai bun.

  15. tu faci minuni nu alta….
    ce pacat ca, curcanul este cam scump….

  16. Daca fac curcanul la cuptor, ar trebui sa-l acopar cu ceva? Nu se usuca daca nu e acoperit? Multumesc de ajutor!

  17. adihadean Author says:

    i., ai citit postarea? :)

  18. Da :) dar am zis sa intreb totusi, va fi primul meu curcan si e prea scump ca s-o dau in bara… Bine, deci nu acopar. Imi cer scuze…

  19. adihadean Author says:

    i., e ok. ai grijă doară să nu se ardă. dacă dă semne că-i prea făcut la suprafață, poți să-l acoperi cu folie de aluminiu până la finalul coacerii:).

  20. fain curcanul dar am si eu o rugaminte zi de unde ai cumparat gratarul pe gaz poate ne luam si noi. multam (poate faci o prezentare a gratarului daca ai timp)

    1. adihadean Author says:

      Lucian, e un grătar Weber, de la Grillshop.ro :).

  21. multumesc raman dator.

  22. cred ca e super….

  23. wow… superb!
    nu faci livrari la domiciliu? :)

    1. adihadean Author says:

      Din păcate, nu pot:)

  24. testata azi…..foarte bunnnnn! :)
    multumim pentru delicioasele rete! :)))

    1. Adi Hădean Author says:

      cu drag și bucurie:)

  25. retete :).scuze

  26. reteta de mai sus m-a facut sa salivez, este deosebita fata de retetele traditionale cu ceapa si morcovi. Eu am pulpa superioara de curcan si nu stiu cum s-o gatesc la cuptor, mai ales ca este pentru un eventiment in familie, te rog o sugestie, multumesc, Alina

  27. ionelpaun says:

    Ce fel de vin ai pus peste ?? Rosu sau Alb ?

    1. Dupa sos se vede ca e vin rosu. Doar ca tot ne-ar trebui si niste indicatii despre gust. Paleta e prea larga si nu cred ca se potriveste chiar orice

  28. Alina Afrem says:

    Obsesia mea pe anul asta este curcanul:)Fiecare cu nebunia lui, nu?La masa de Revelion o sa incerc retata ta.Mi se pare cea mai ok, sofisticata, dar simpla in acelasi timp.:)Ok, ma duc sa vanez curcanul perfect si revin cu impresii:)

  29. Cu ce garnitura ai servit curcanul? Vreau sa il pregatesc de revu asta..un an nou fericit !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Close
Your custom text © Copyright 2024. All rights reserved.
Close