Dacă-i pe net, e gratis!

265

Dacă-i pe net, e gratis. Da, uneori da. Dar de cele mai multe ori, nu. O să mă refer acum fix la pozele publicate pe site-uri/bloguri. Să zicem că o persoană dorește să împrumute o poză de la mine și să o folosească apoi pe blogul propriu, pentru a ilustra oarece. Mă deranjează asta? Dacă nu spune că a făcut-o el, nu. Ba mai mult, dacă se scapă și menționează sursa, s-ar putea să mă și bucur. Dacă îmi cere acordul înainte, sunt în pragul unui atac de emoție sinceră. Sigur, nu țin să mă emoționez în fiecare zi, de aceea nu aștept să-mi ceară cineva acordul.

Eu învăț internetul și regulile lui nescrise (mă rog, unele lucruri, cum ar fi dreptul de proprietate, sunt legiferate) așa, din mers și fără profesor, ca mai toată lumea. Dacă o să vă uitați la postările mele de acum trei ani, veți descoperi că unele sunt ilustrate cu imagini luate de pe net (nu postam rețete cu poze pe atunci, ci comentarii și alte minuni). La primele nu am menționat nicio sursă. După ce m-am prins că ar fi frumos să o fac, am făcut-o. După ce m-am prins că internetul e populat cu oameni, început să-i caut pe cei de la care doream ceva (o poză, ca să rămân pe firul poveștii) și să le cer. De ce v-am spus toată povestea asta? Ca să înțelegeți că în ceea ce urmează să vă povestesc, am plecat de la ideea că nu toți oamenii sunt rău intenționați și că unii pur și simplu nu știu încă să se poarte. Asta nu înseamnă că nu pot să învețe. Iată povestea:

Anul trecut, pe la începutul anului, cam pe vremea asta, am constatat că unul dintre brandurile mele preferate, prăjiturile Fredy, se vând și în Cluj. E un brand de Baia Mare, sunt niște prăjituri grozave și, proastă sentimentală drăguț cum sunt, mi-am cumpărat niște prăjituri, le-am făcut poze și am scris o postare, să știe Clujul că într-un loc se găsesc prăjituri care-mi plac. Fain din partea mea. A trecut anul, am mai cumpărat de câteva ori prăjituri de la ei și, pentru că pentru Revelion nu am avut vreme să mai fac și prăjituri, m-am dus la Fredy să cumpăr. Între timp magazinul s-a schimbat, arată mai primitor și mai călduros. În parte și datorită pozelor făcute de mine, pe care cineva de acolo (mi s-a spus că „un prieten din Zalău” – apropo, nu am crezut asta) le-a găsit pe net (adică pe blogul meu) și le-a transformat în mash de 2×2 m, tablouri pentru interior, stickere pentru vitrină și pliante.

La o fază din asta, pot doar să spun că mă simt un pic așa…furat și îmi vine să mă iau la tăvăleală, ca să-mi reperez onoarea, ambițu’ meu. Unii știu că nu în general nu refuz o tăvăleală bună. Totuși, am socotit că decât să mă iau la trântă, mai bine încerc să transform un lucru rău într-un lucru bun. Am obținut numărul de telefon al persoanei care se ocupă de afacere, am sunat și am stat de vorbă. I-am explicat cum stau lucrurile, a înțeles ce, unde, cum și cât s-a greșit. A acceptat că există două opțiuni: renunță la pozele mele ori oferă ceva în schimb. Ne-am întâlnit, am stat la masă și am stabilit următoarele: în compensație pentru folosirea pozelor mele fără drept, Fredy o să livreze de Paști, de 1 Iunie și de Crăciun (anul ăsta) o anumită cantitate de prăjituri către Casa de copii (denumirea e mai lungă, o să-i spun așa) din Cluj. O să am grijă să se întîmple asta. Am considerat că-i un lucru potrivit, în fond, bani nu vreau de la ei iar prăjituri nu pot mânca atâta cât să acopere costul tărășeniei. Lucrul de care-mi pare rău e că m-au pierdut de client până se rezolvă problema integral iar Crăciunul e departe.

Ce am învățat de aici?

– nu mai fac reclamă gratis că se interpretează greșit (îmi rezerv dreptul de a-mi ajuta prietenii când și cât pot)

– nu mai pune poze atât de mari pe blog (watermark nu-i o opțiune, e ușor de dat jos)

– unele dintre pozele mele sunt destul de bune pentru a fi folosite în scop publicitar (sună încurajator)

– următorul pe care-l prind că face asta va avea parte de tăvăleală, nu de simțăminte omenești

În rest, să fim sănătoși și cu voie bună.

Join the Conversation

  1. Cred ca daca ti-ar fi spus de ideea lui l-ai fi ajutat si nu cred ca era un efort prea mare din partea lui. Ar fi avut probabil parte si de o promovare mai buna, cine stie. Trebuie sa invatam sa respectam munca altora.

  2. Jocul asta de furat poze are reguli… Ii poti prinde de coada ff serios..nu e gluma deloc. Eu cred ca ar trebui sa pui max 500px marimea pozelor si atunci se poate uita lumea la el dar in rest nu are ce face. Aici ai fost un pic neatent si tu :)

  3. Ei, ei! Rusinica lui!
    Gestul tau e de apreciat!

  4. Ai fotografia RAW sau in original? Daca da da-i in judecata!

  5. adihadean Author says:

    Andrei, dacă-mi trimiteau un mail în care să spună că vor pozele, le dădeam cu drag, doar și reclamă le-am făcut fără să-mi ceară cineva:)

    Ștefan, cum spuneam, învăț din mers.

    Ștrumfa, cred că-i singurul fel în care cineva să fie câștigat după povestea asta

    Dragoș, sigur că am, dar nu-i intenția mea să mă războiesc, după cum spuneam și în articol. De fapt, nici articolul nu l-am scris ca să-i trag pe cei de la Fredy de urechi ci pentru ca alții să învețe de aici.

  6. incredibil bai nene:)))) sunt curioasa cam care a fost fata ta cand ti-ai vazut pozele pe toti peretii. altfel, frumoasa intorsatura de situatie ai dat, good for u:D

  7. adihadean Author says:

    cookie, am fost…surprins:))

  8. Atât timp cât persoanele ce fac asta vor rămâne nepedepsite nu vor şti de frică şi vor continua să facă asta iar şi iar şi iar…

  9. Am pierdut sirul site-urilor care fura articole si fotografii realizate de mine. Fara sa imi dea ceva in schimb, desi le-am zis cu frumosul. Sau ONG-uri care au facut pliante cu fotografiile mele etc.

    Din cauza asta fac articolele mult mai personale (de exemplu analizele, care sunt la mare cautare de ciorditorii de articole), iar fotografiile la 1024 latura cea mai mare. Nu vreau sa imi bat joc de oamenii car ema citesc sa le postez fotografii 600×480, nici sa le pun un watermark taranesc, ce poate reteza savoarea unei fotografii. Dar fotografii in rezolutia maxima nu mai pun nici batut.

  10. pffff. ce ireal.
    dar eleganta rezolvarea situatie din partea ta
    in alta ordine de idei, sa renunti la „reclama gratis” e cam drastic – e pacat not to share with the group cand gasesti ceva misto – o macelarie, o cofetarie, un spritz etc :) dar foloseste poze de 500px or so ;)

  11. Din pacate la noi doar 20% din pozele de pe site-uri sunt poze pe bune si nu luate de pe .com … tu dezbati un subiect legat de maturitatea romanilor(pe net evident ca in rest sunt o natie perfecta!), care din pacate pentru majoritatea nu exista, nu stiu sa respecte drepturile autorilor. Foarte frumos gestul facut de tine, este de luat in considerare, si da, watermark-ul nu e optiune, dar tavaleala merita :)).

  12. adihadean Author says:

    Dragoș, de data asta am ales ca lovitura de pedeapsă să se soldeze cu bucuria cuiva

    Doru, asta am învățat-o și eu între timp:)

    Mazi, s-ar putea ca asupra acestei decisii să revin, că am zis-o la mânie :))) (Vadim style)

  13. E bine că ai avut cu cine să vorbeşti. Felicitări pentru decizie!

  14. adihadean Author says:

    Mariciu, de asta am și lăsat-o să treacă atât de ușor. Oamenii au înțeles că au greșit undeva și au fost dispuși să remedieze.

  15. Eu am pus in status pe mess asta :D .. e reclama gratis ?? Va trebuii sa dau prajituri cuiva cumva ?? :)) :P

    Bravo ..

  16. Io:

    – îs din Zalău
    – lucrez în publicitate, deci am tangențe cu producția
    – îți intru pă blog
    – cofetăria cu pricina e la poalele blocului meu (mie nu-mi prea plac prăjiturile lor, îs multe cu nuci și mna… gusturi și cam scumpe pentru ele, admite)

    … deci pe cine oi fi bănuit primu’?

    Nevolnice! E bugăt să lansezi această suspiciune în eter și totul e p’erdut! Imediat apare Carcea! Ai sfeclit-o (murat și cu chimen)!

  17. adihadean Author says:

    Darius, îți spun drept că la tine m-am gândit. Am vrut chiar să-l sun pe Carcea să-l rog să extragă adevărul de la tine prin coerciție părintească, după care mi-am zis că nu poți fi tu prietenul din Zalău, nu acela, oricum, deși toate indiciile duc la tine:)).

  18. Dragul meu, asta se numeste furt de proprietate intelectuala. In Termenii si Conditiile dumitale, trebuie sa adaugi Legea care prevede aspectele referitoare la Articole, imagini samd, dar cu siguranta ca stiai de astea insa baiat dragutz cum esti tu, te-ai bazat pe bun simt si ai papapt prajituri :))

    te pup si bafta!

    1. adihadean Author says:

      „prăjituri” e noul cuvânt pentru….? :))
      Vali, la noul blog (aud că o fi gata până-n februarie) o să am și o mențiune de felul ăsta. Că văd că trebuie.

  19. Salut , urmaresc de ceva vreme blogul tau. Foarte bune retetele si rapide.

    Sunt fotograf si am si eu „problema” asta foarte des asha ca …
    pe viitor posteaza pozele cu un whatermark simtit:D sa stie lumea .

  20. Acu ce s-or gandit si baietii de la Fredy… daca tot ne-o facut reclama moca pe blog hai sa-i luam toata mana (aka si pozele) :) E numa vina ta ca faci poze asa faine! :)
    PS: e super cum ai aplanat conflictul. Felicitari!

  21. Cred ca ai gandit bine problema. Imi dau seama ca nu ai cerut prajituri pentru tine ca sa nu cumva sa contina si „ADN”-ul patronului sau angajatilor. Este?

  22. adihadean Author says:

    BlogFather, nu acela-i motivul. Nu pot să-i bănuiesc de așa ceva. Pur și simplu, nu am vrut.

  23. Eu te-as ruga sa mai faci reclame de astea, cu tot cu patzania asta.
    Datorita postarii tale am aflat ca a venit Fredy si la Cluj si tare bucuros am fost can am aflat :)

  24. pana la capat fredy nu are nici o vina ca omul care le face publicitatea e „hot”, ca nu cred ca l-au trimis ei „vezi ca la hadean pe site is poze bune cu prajiturile noastre” si si atunci el ar fi trebuit sa intrebe daca au drepturi. Insa de cele mai multe ori daca ii scuturi de urechi frumosel si le arati textul din lege iau pozitia ghiocel si platesc daune. In fine, chestii de genul asta se intampla si la case mai mari. Oricum cred ca niste copii o sa iti multumeasca frumos…

  25. cookies-uri d-alea…:))

  26. Numa intreb, tu le-ai cerut voie sa faci poze? Nu stiu daca trebe, numa intreb.

    1. adihadean Author says:

      Vicus, pozele au fost făcute de mine, la mine acasă. Cu aparatul meu. Chiar și prăjitura era proprietatea mea, întrucât o plătisem.

  27. mai rar asa gest. jos palaria!

  28. se poate pune problema si invers. daca esti fotograf e gratis? adica poate si inchirierea modelului de fotografiat (chiar daca e o prajitura), ar trebui sa coste ceva bani. asa ca … serviciu contra serviciu.

    1. adihadean Author says:

      Mihaela, cred că glumești. Adică sper. Cât despre prăjitură, am cumpărat-o, nu am luat-o când nu se uita nimeni.

  29. Andrei Florea says:

    … hmm.. le as fi cerut sa imprime pe foto respective „by adyhadean.ro – retete fara secrete ” si ar fi fost constructiv pentru ambele parti . Sincer de ady hadean am auzit dar de „Fredy” nu am auzit . De fapt am auzit acum de la tine . In final le mai faci un serviciu .. facandu le maxim de reclama prin aceasta „intamplare negativa ” … dar laudandu le produsele . Cand vin in cluj am sa i caut sa gust prajitura si sa ti admir pozele … hahaha funny story !

    1. adihadean Author says:

      Știu că le fac un serviciu. E felul meu de a replica. În cazul acesta. Nu vreau să fiu înțeles greșit, pot fi rău dacă trebuie. Nu dau exemple aici.

  30. Rusine sa le fie furaciosilor si plagiatorilor !!!
    E plina lumea de specimene de-astea…din pacate:(.
    Eu sunt „mai mica” ca tine si tot m-am trezit furata …si din pacate de un om de presa, un tip de la Radio Romania Actualitati…are nus’ ce emisiune culinara.
    L-am blagoslovit rau cand am descoperit.
    …………………………………………………………………………………………………………

    Imi place cavalerismul tau, Adrian :) si faptul ca te-ai gandit la micuti…macar cineva a iesit castigat din toata afacerea;).

  31. Da, miscarea cu watermark-ul, nu e rea…
    Probabil era o idee buna pt ei sa faca un „parteneriat” cu tine, poate chiar sa fii fost ideea cu casa de copii din start. Prieteneste.
    Si mie mi s-a furat o poza pentru site-ul comunei natale. Puteau sa ma intrebe, doar era luata de pe siteul personal, nu era greu sa ma intrebe. Eram de acord oricum…

  32. Adi, noul site o sa fie cu tehnologie 4D? O sa simtim si aromele??? :))

  33. Vicus a pus o intrebare fff buna. Chiar daca ai cumparat prajitura si ai fotografiat-o, nu ai cumparat dreptul de publicitate si promovare. Chiar daca ai mentionat sursa, asta nu inseamna ca ai dreptul sa le folosesti imaginea. Ai cumparat doar dreptul de a o mânca. Cam atât.
    Sa nu ma intelegi gresit, stii ca eu te apreciez dar aici un pic ai gresit si tu. Iar ei la rândul lor, mergând pe urma greselii tale, au cazut in pacat si mai mult, folosindu-ti fotografiile in scop comercial.

    1. adihadean Author says:

      alcaro, iartă-mă, dar nu reușesc să înțeleg ce ai spus. adică nu reușesc să înțeleg raționamentul.

  34. Marius Corici says:

    Bogdan Manolea este cel mai indicat in cazuti de legi pentru online. In alta ordine de idei, daca ai undeva aici specificat drepturile de autor asupra materialelor si continutului, cred ca ai o sansa sa faci dreptate. Asta chiar nu scuza nesimtirea celor de la Fredy. Adica ce-au facut, este clar FURT pe fata. Puteau sa se inspire si sa-si faca singuri pozele. Nu, nu cred ca trebuie sa-i ierti. In rest, toate cele bune. ;-)

    1. adihadean Author says:

      Marius, nici nu i-am iertat, s-au angajat să plătească pentru poze. Cât despre menționarea unor condiții de utilizare, nu e necesară decât ca formă de avertizare, există legi care reglementează dreptul la proprietate intelectuală și la proprietate în general.

  35. Marius Corici says:

    @alcaro deci dupa spusele tale, daca-mi cumpar un Audi A6 si imi vine mie o idee cum sa-l fotografiez, iar cei de la Audi gasesc poza pe internet si o publica, asta nu se cheama furt? Doar ca eu mi-am cumparat Audi sa-l conduc?

    Bro!!! „Are you gone with the wind”?

  36. @alcaro ce?? ce drept de publicitate trebuia să fi cumpărat adi?? hai, te rog, zi-ne și nouă ce-ai fumat :D

  37. Îmi pare rău că Adriana Lucia Mara a fost furată tocmai de RRA, și îmi pare rău că are dreptate. O parte deloc neglijabilă dintre cei care lucrează-n media (nu-i numesc jurnaliști așa cum nu mă numesc nici pe mine) practică sportul ăsta: click dreapta – copy – paste. Chiar am avut o dispută cu un coleg căruia i-am i-am găsit sursa de inspirație după ce i-am gugălit materialele audio(!!!) că sunau prea cunoscut. Omul s-a oprit din a mai lectura la microfon abia după primul avertisment oficial, că cele verbale n-au fost suficiente. Cel mai deranjant/dureros e că oamenii ăștia fac bani din pasiunea ta.
    @alcaro ce spui tu nu ”face sens”, vb aia.

  38. Intrand mai adanc in rationamentul lui @alcaro, Canon are dreptul la toate pozele facute cu aparatele fot ce-i poarta marca:)

    P.S.
    :-D e greu sa nu fii deacord cu @MarianHurducas :-D

    1. adihadean Author says:

      Dinu, asta cu Canon e doar o poveste din câte se pare (am cercetat). Nu văd cum ar fi posibil așa ceva:).

  39. @MarianHurducas …multumesc pentru solidaritate ! ;)

  40. @povestigustoase de multe ori chiar și eu sunt de acord cu mine :D

  41. 1. @adihadean: Am glumit in comentariul anterior.
    2. @vicus si @alcaro ori abia ati terminat clasa a-III-a, ori ati trecut pe la „magazinul de vise”. Nu vreau sa va jignesc, dar debitati niste tampenii incredibile.

  42. Daniela alias aniellecj says:

    Felicitari pentru ideea de a indulci viata vlastarelor a caror viata e si asa amara. Mi-a placut si ideea ta de sarbatori si ma gandeam ca oare nu ar trebui sa facem mai multe gesturi de genul asta, si nu doar de sarbatori.

  43. adihadean Author says:

    Daniela, de sărbători n-a fost ideea mea, eu doar am participat la realizarea ei:). Apreciez ce ai spus în prima parte a comentariului, mi-am permis să-l editez pentru că nu vreau ca toată povestea asta să fie interpretată greșit. Mulțumesc.

  44. Daniela alias aniellecj says:

    Acum „mi-a incoltit o idee” :) pornind de la „pedeapsa” ta, inca nu stiu cum am sa o pun in practica, dar imi promit mie insami ca voi reusi. Si chiar mi-ar place sa imi fure cineva ideea, cu conditia sa fiu si eu implicata in ea.
    Mi-ar place sa reusesc sa mobilizez lume si sa reusesc organizez, la casa de copii, in fiecare luna cate o petrecere pentru piticii nascuti in luna respectiva, pentru ca sunt sigura ca nu au avut parte de asa ceva, si cred ca fiecare merita ca macar o data in viata sa aiba parte de o petrecere de ziua lui.

  45. bine oameni buni .. scuze ca explicatia mea e lacunara si dupa cum socotiti voi si aiurea. Merci de aprecieri .. cum v-o fi chemând, ca mi-e lene sa va caut si sa va pun numele.
    @ adihadean – scuzele mele. Am sa continui sa te citesc, am sa ma abtin pe viitor sa postez. Mama ce bucurie am sa provoc unora! :(

  46. O fotografie de-a mea a ajuns pe afisul unui concert.
    Solistul care a luat-o imi era „prieten”.
    A cerut voie? Nooo?!
    Ce a raspuns? Ca nu il intereseaza! Asa ca …

  47. Noah, oricât de mult îmi plac prăjiturile de la Fredy (din BM), tot cred că o să am un nod în gât data viitoare când o să mănânc ceva de acolo… Măcar bine că și-au recunoscut greșeala…

  48. @BlogFather Te-as jigni si eu cu ceva magarie identica, dar respect blogul de fata prea mult. Si ma respect si pe mine prea mult. In plus, nu merita efortul, cunosc genul tau, il gasesti cam la orice articol, clip, tema dezbatuta.

    1. adihadean Author says:

      Dragii mei, e ok să nu fim cu toții de acord dar e și mai ok dacă putem face asta în mod civilizat:). Mulțumesc frumos pentru păreri.

  49. misto blog ! te felicit ! e placut sa gasesti un om normal si cult intr-o mare de agramati ! un an nou fericit si plin de succese !

  50. Adi, dupa semnalarea ta ca a aparut si in Cluj magazin Fredy si eu am transmis prietenilor din Cluj anuntul. Cred ca un boicot impotriva celor de la Fredy este binemeritat. Sa folosesti fara drepturi in reclame fotografiile altuia este tot asa cum ti-ai face reclama folosind in fotografie produsele altora.

  51. Adi, asta e Romania. Nu prea ai cum sa te feresti de lucrurile astea. Am patit-o si eu, culmea, cu unii care din drepturi de autor isi castiga painea. Adica niste baieti „destepti”de la Kanal D, care mi-au furat o poza si au folosit-o in jurnal.
    aici e povestea
    http://farfuridi.ro/?p=825

  52. Adi, te urmaresc de mult si esti fain tare dar asa au gandit si aia de la Fredy adica fain si gratis. Nu lasa lucrurile asa si alti o sa faca la fel credema. sal. si La Multe Retete faine.

  53. Esti si tu o persoana foarte importanta…

  54. Esti si tu o persoana de la Fredy…………

  55. ;) comentariul meu a fost 100% pozitiv, doar ca majoritatea vad lucruri negative :)

  56. ok pt. prima parte dar pt. ultima numai bineeee.

  57. cata marinimie sa ceri prajituri pentru casa de copii, poate era si mai ok gestul daca nu-l faceai public.

  58. adihadean Author says:

    mihaela, nu am făcut asta ca să mă laud ci pentru a da un exemplu. sigur că poate să interpreteze fiecare cum dorește.

  59. Stimate,
    Recunosc sunt prientena cu Fredy si cei care reprezinta Fredy in Cluj. Cunosc de asemenea faptul ca totul s-a facut fara intentia de a te „fura”. De asemnea, suntem cu totii constienti ca ceea ce s-a intamplat nu este bine, insa se intampla peste tot. Bineinteles, daca se intampla peste tot, nu inseamna ca trebuie sa facem si noi acest lucru .
    Totusi ar fi bine sa comenteze doar cei care nu au download-at niciodata muzica, filme sau hai sa spunem … Photoshop de pe net. Uite, chiar pe aceia ii rog sa comenteze mai jos. Gestul tau, de a dona la Casa de copii este marinimos insa daca ar dona si cei care se simt vinovati pentru cele de mai sus ar fi mai cald la Casa de copii … multi eroi cu comment la acest articol … cred ca a scris undeva si Jeanne d’Arc … ea sa fie?
    Parerea mea este ca greseala a fost de ambele parti .
    Cu siguranta intentiile tale sunt bune, insa data viitoare cand promovezi produse prin parerile si pozele tale mult urmarite ai putea sa vorbesti cu cei care le comercializeza fara a fi erou sa faci reclama pe gratis. S-ar putea sa faci mai multe lucruri bune decat o donatie (in perioade in care, by the way, toata lumea face donatii) la casele de copii
    In final doresc sa mentionez un lucru, deoarece cunosc bine reprezentatii Fredy … cu mana pe inima : marinimia si donatiile acestora nu incep cu Adi Hadean!

    1. adihadean Author says:

      Anca, judecând cu mintea ta, dacă fac un bine, merit să fiu pedepsit, sau cum?

  60. @ Anca- prietena celor de la Fredy
    Anca, a da jos filme sau muzica de pe net si le vedea/ asculta acasa si a confisca fotografii de pe blogul unei persoane pentru a face reclama afacerii sunt doua chestii diferite, totusi… Daca e atat de greu de facut diferenta inseamna ca aveti mari probleme de moralitate.
    E oarecum de rasu-plansu cum incerci sa improsti cu noroi in Adi – in incercarea de a disculpa sau atenua gravitatea situatiei.
    Personal cred ca le faci un si mai mare deserviciu celor de la Fredy – si ma indoiesc ca sunt singura care percepe lucrurile in acest fel.
    Adi felicitari pentru blog, pentru retete si pentru fotografii.

  61. Adi – imaginile inserate cu watermark si alte logo-uri suprapuse pot fi facute in asa fel incat sa nu fie scoase decat cu foarte multa munca. Am si eu o prietena care face fotografii la concerte. Din acele fotografii puse pe internet nu i-a „imprumutat” nimeni din ele pentru ca a pus un watermark semitransparent si un logo in coltul imaginii.
    Dupa care a salvat imaginea intr-un format cu 1 singur strat (layer) de unde nu se mai poate diferentia imaginea postata de watermark-ul adaugat.
    Poate fi sters dar necesita multa munca. Plus modifica rezolutia pozelor si pune-le in rezolutie mica. Nu prea le „preia” nimeni asa.
    In acelasi timp in datele de contact pune un mic comentariu ” cei care doresc imaginile cu watermark si logo in formatul si rezolutia originale sa ma contacteze …. etc … ”
    Asa rezolvi cat de cat partea cu pozele tale si oferi si o iesire celor care ar dori aceste poze.

  62. @Dana … faptul ca nu platesti pentru ce filme si muzica dwldezi si incurajezi pirateria darling INDIERENT DE SCOPURI nu e chiar asa de inofesinv dar daca te simti mai bine tu …
    … si TE ROG CITEAZA unde am improscat cu noroi in stimabilul Adi …te rog eu pentru relevanta afirmatiilor…

  63. @Dana … de ce crezi ca o forma de piraterie e mai acceptabila ca alta? numai pentru ca e practicata in masa nu e o scuze… e „rasu-plansu” daca o persoana care are o asemenea parere judeca moralitatea altora.

  64. @Dragos, m-am trezit si eu cantand prin tot felul de poze facute de cate un fotograf din asta de la diferite ziare si siteuri din Cluj, nu mi s-a intamplat vreodata sa ma intrebe daca sunt de acord… Nu zic ca e bine, doar ca asa se intampla. Mai simpatic e faptul ca poza respectiva are watermark, desi eu, ala care apar, nu am fost intrebat daca da ori ba.

  65. @Anca Te rog citeste atent: nu am spus ca e scuzabila pirateria nici ca e acceptabila, am spus ca nu e acelasi lucru, darling. Si by the way…platesc filmele la care ma uit,inclusiv filmele la care ma uit acasa pe dvd-uri, la fel si muzica, in consecinta ma simt extraordinar de bine…asa ca usurel cu calificarile…doar tu ai cerut sa-ti scrie oamenii care platesc pt filme si muzica!
    Dar trecand peste partea cu atacurile la adresa mea, pe mine ma deranjeaza ca in postarea lui Adi, se gasise o rezolvare acceptabila pentru problema aparuta, dar uite cum se gasesc persoane dragute ca tine sa faca ironii pe blogul unui om care in mod gratut ajuta pe altii ( prin retetele postate, prin articole la cofetarii, restaurante). E amuzant cum combati cu atata tarie notiunea de piraterie si cand ea e dovedita sub nasul tau incerci sa minimizezi gravitatea lucrurilor…ba mai mult afirmi ca greseala le apartine ambelor parti.
    Asa ca stimabile Adi asuma-ti vina ca faci fotografii bune, ca ai neobrazarea sa vorbesti frumos si sa recomanzi cofetarii si ca apoi iti ceri drepturile pentru ca altii se folosesc de fotografiile tale. Da, nasol rau ca acele compensatii ce le-ai obtinut nu le-ai folosit in favoarea ta, ci in favoarea unor amarati de copii fara familie.
    Referitor la improscatul cu noroi- da, am cam exagerat ce urat din partea mea- se referea la ironiile gratuite de la finalul postului tau.
    O zi buna…
    Si cu asta end flame din partea mea…
    Dana
    PS Imi cer scuze, Adi, pentru discutiile aiurea create.

  66. Crectie la mesajul de mai sus :)
    ( prin retetele postate, prin articole cu RECOMANDARI la cofetarii, restaurante).

  67. adihadean Author says:

    cred că toată justuifcarea acțiunii mele e în articol și nu voi insista asupra sa. sigur că oamenii sunt liberi să interpreteze și chiar să se exprime (aici, în limitele pe care le trasez eu, ca administrator și proprietar al blogului) însă asta nu înseamnă că au neapărat dreptate.
    mulțumesc pentru comentarii.

  68. un magazin de imbracaminte are in vitrina un poster cumine de 4 ani si nimeni fotograful care a facut poza nu mi/a cerut parerea cui ii cer bani fotografului sau magazinul care isi vinde marfa cu fata mea

  69. astept un raspuns ca imi vine sa urlu cind stiu ca cineva se foloseste de imaginea ta fara sa sti ce e de facut in asemenea cazuri

    1. adihadean Author says:

      balis, în primul rând, ar fi bine să afli cum a ajuns fotografia ta acolo.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Close
Your custom text © Copyright 2024. All rights reserved.
Close