Fat burn – who wants to live forever?

166

Azi n-am rețetă. Deocamdată. Azi mă recuperez prin muncă după ziua de ieri. Am participat la o ședință de ceea ce se cheamă „fat burn” (arderea grăsimilor) la Gimmy. Nu, nu am aprins focul sub tigaia cu costiță, n-am pus o bucată de clisă la fript (vă place cum mă torturez, nu?) pentru ca mai apoi să picur grăsime pe feliile de pită cu ceapă și ou fiert. Nu, dragilor, am făcut sport. Eu și celelalte fete (care între noi fie vorba, nu-s grase, cel mult nostime), alergați de Irina (fata care nu-i iubita lui Mircea Badea din poza de mai jos), pe care, între noi fie vorba, o suspectez că n-are splină. Ea în raport cu sportul e cum sunt eu în raport cu mâncarea, adică după o strachină de sarmale sunt în stare să întreb „no bine, când mâncăm?”. Mă rog, eram, că de când cu programul Înapoi la ’90, am cam micșorat strachina și nici nu mă mai gândesc chiar atât de mult la „când mâncăm” ci la „cât mâncăm”.

Antrenamentul ăsta fat burn are, din câte am descifrat eu printre propriile-mi gâfâieli, elemente de tae bo, de izometrie și cardio cât încape. Și e foarte intens. Seamănă cu încălzirea pe care o făceam la tae-kwon-do pe vremuri, care era atât de fioroasă încât ne rugam să ne dea două ture de sală mersul piticului, să ne mai relaxăm un pic. Cred că-i foarte bun și pentru menținere, nu doar pentru a scăpa de colăcei, burtă ori alte extras-uri. Vestea bună e că nici după ziua de ieri nu m-au convins să renunț, așa că azi la 8 și jumătate voi fi în sală, la tae bo (puneți asta la timpul trecut dacă citiți mai târziu). Vestea mai puțin bună e că probabil până voi reuși să dau jos toate kilogramele pe care le am în plus, voi deveni un mare atlet. Sigur, asta-i o veste mai puțin bună pentru cei care-s deja mari atleți, vor fi nevoiți să-și apere medaliile.

În altă ordine de idei, azi mi-am propus să mănânc asta la prânz: paste integrale cu sos hoi sin și legume.

Join the Conversation

  1. Cu asa fete frumoase cred ca este o placere sa faci miscare la sala !! Succes pentru sanatate ! De-as mai avea si eu anii vostrii….cred ca tot ce am facut as face !

  2. Mult succes si distractie! Si eu fac tae bo si sunt incantata!

    O zi buna.

    PS: Pastele arata minunat, trebuie sa incerc si eu reteta asta.

  3. Succes la arderea grasimilor proprii ! Reteta de paste cred ca e mai buna pentru vara, cand ai si scris-o, de fapt. Cred insa ca merge si cu ardei si rosii de la congelator. Cele din supermarket nu mai au nici un gust.

  4. adihadean Author says:

    Zina, mulțam. roșiile cherry sunt perfecte:), poți să le folosești cu încredere.

  5. Adi, astazi te-am pus absent, dar te-a motivat d-na profesoara Irina(zice ca te-ai invoit..si o cred..ce sa fac) :P
    Felicitari, atat pentru ceea ce faci , cat si pentru vointa si Burnul de la Gimmy!!!
    Ajungi repede la ce ti-ai propus, pentru ca vrem un chef cu ceva duulceee!
    Un week-end minunat!
    Pe saptamana viitoare!:)

    1. adihadean Author says:

      Mihaela, chiar mă gândesc serios să organizez ceva cu tovarășii de suferință de la sală:))

  6. Super idee!!! vorbim, poate ca punem de ceva gustos!:)

  7. Cum se numeste antrenamentul asta? E ceva specific fetelor de la Gimmy?

    1. adihadean Author says:

      crina, fat burn, cred că am scris în articol. e un fel de tae bo pe fast forward:)).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Close
Your custom text © Copyright 2024. All rights reserved.
Close