Papanaşi prăjiţi, cu dulceaţă şi smântână

5.7K

Printre deserturile mele preferate, de iarnă, papanaşii prăjiţi ocupă un loc fruntaş. Nu îi ştiu din copilărie, i-am descoperit târziu şi de atunci i-am făcut de foarte multe ori. Acum vreo 3-4 ani îi pregăteam foarte des pentru că îi cereau toţi din familie, dar în ultimul timp am cam uitat de ei, până zilele trecute, aşa că am trecut la treabă.

papanasi-prajiti-6

Se fac foarte rapid şi sunt buni pentru atunci când sunteţi în pană de idei, dar totuşi vreţi un desert pentru musafiri.

papanasi-prajiti-5

Pentru 11 papanaşi avem nevoie de: 450 g brânză proaspătă, dulce, 100 g zahăr, 2 ouă, coajă rasă de lămâie, esenţă de vanilie, 300 g făină, 5 g praf de copt.

papanasi-prajiti-preparare-1

Pentru topping avem nevoie de: dulceaţa preferată, smântână acră.

De obicei mie îmi place să pregătesc o dulceaţă „proaspătă”. Pun într-o cratiţă 400 g fructe congelate, 150 g zahăr şi 100 ml apă, le fierb la foc mic până ajunge la consistentă dorită.

papanasi-prajiti-preparare-2

Într-un bol punem brânză proaspătă, zahărul, ouăle şi aromele. Amestecăm cu o furculiţă, apoi adăugăm făină amestecată cu praful de copt. Frământăm aluatul cu mâna până încorporăm toată făină.

papanasi-prajiti-preparare-3
Din aluat rupem 11 bile mari şi 11 bile mici. În mijlocul bilei mari formăm o gaură cu ajutorul degetului arătător.

papanasi-prajiti-preparare-4

Într-o cratiţă punem ulei cam de două-trei degete şi îl încingem bine, apoi prăjim pe rând papanaşii până se rumenesc.

papanasi-prajiti-preparare-5

Focul nu trebuie să fie iute pentru că ne dorim să avem nişte papanaşi prăjiţi şi în interior, aşadar lăsaţi focul mic până se rumenesc papanaşii.

papanasi-prajiti-4

Îi scoatem pe hârtie absorbantă şi îi lăsăm să se răcească.

papanasi-prajiti-3
Deasupra punem câte o lingură de smântână acră şi o lingur(iţ)ă de dulceaţă şi aşezăm bila mică în mijloc.

papanasi-prajiti-1

Poftă bună!

papanasi-prajiti-2

 

Text&Foto: Andreea Dianu

Pasiune pentru bucătărie

alist

Join the Conversation

  1. Ce smântână a-ti folosit ??

  2. Delicioși.dar cu mai mai multă smantana

  3. „ati” se scrie legat nu cu cratima intre „a” si „ti”

  4. Ce brânza dulce ați folosit? De vaci, îndulcită? In Anglia nu găsesc si as vrea sa știu ce e cel mai potrivit sa o înlocuiesc. Mulțumesc

    1. Andreea Dianu says:

      Branza dulce o poți înlocui cu ricotta.

  5. WOW! Îți llasă gura apă. Felicitări !

  6. … a-cra … daca la fel te pricepi si la bucatarie precum la gramatica … da-i pace!

    1. Ma intreb care e problama unora. Ai gasit si tu o greseala si te-ai gandit sa faci o remarca urata. Atat ai putut si tu. Asta e…

  7. Ce smântână ați folosit?

    1. Andreea Dianu says:

      Smântâna normala, 12%grasime

  8. Tocmai am terminat de mâncat. Delicioși !!! Nu mai făcusem niciodată până acum și sincer mi-i se părea ceva foarte complicat. Nici vorbă… Ușor de făcut , gustoși si fragezi. Am folosit brânză de vaci cu 20% grăsime si in loc de smântână ,am pus iaurt grecesc.

  9. Woow,ce bine arata.Par foarte deliciosi.Multumesc de reteta.

  10. Excelenta reteta cu care multe amintiri au fost trezite. Multumesc ca a fost publicata!

  11. Papanașii au ieșit foarte buni. Feedback ul publicului a fost…Sa mai fac :) Deranjez cu doua întrebări: 1. aluatul rămâne mai lipicios? Depinde de branzica? 2. În exterior, erau un pic crocanți. Este normal? Mulțumesc foarte frumos!:)

  12. Laura Farkas says:

    Minunați! Mulțumesc pentru rețeta!

  13. Aveti o reteta foarte buna … rezultatul este fiarte gustos! Multumesc!

  14. Trebuie sa spun ca e cea mai buna reteta, cantitatile sunt atat de precise incat nu poate sa iasa decat perfect. E prima data când imi reusesc atat de buni si e simplu tare de facut . Multumim ptr reteta.

  15. papanasi superbi
    ce legatura este intre reteta si gramatica nici eu nu scriu bine romana insa am reusit sa fac papanasi perfect prima oara

  16. DE-LI-CIOSI!!! Textura si aroma minunate, gust perfect si foarte usor de preparat, chiar si cu bebe pe langa mine

  17. Mioara Stan says:

    Sunt deja experta in papanasi, datorită acestei retete…. copiii mei imi spun ca fac cei mai buni papanasi… multumesc!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Close
Your custom text © Copyright 2024. All rights reserved.
Close