Sanctus ciolanus nostrum (sau așa ceva)

172

Azi am dat iama-n ciolan. Simțeam că poporul vrea un pic de carne de la Speciala de Joi. Nu m-am înșelat. Cererile au început să curgă încă de când am anunțat (adică de luni), motiv pentru care dimineață am fost iar la cumpărături pentru a putea suplimenta numărul de porții. Știți care-s secretele unui ciolan cumsecade? Vi le spun acum:

Să nu fie prea gras. Greu găsești.

Să fie destul de afumat dar nu exagerat de afumat. Greu găsești.

Să fie fiert bine în apă cu legume și chimen. Poți face asta singur. Durează cam trei ore.

Să fie copt la 200 de grade Celsius, cam 20 de minute și apoi poleit cu chimen zdrobit.

Să fie însoțit de ce trebuie. Adică de ceapă roșie (eu am pregătiti ceapă cu smântână și ceapă frecată cu sare, busuioc, ulei de măsline și oțet balsamic.

Să ai aproape o cantitate decentă (cam 80-100 de grame) de fasole frecată cu ulei și usturoi, poate și cu un pic de cimbru.

Să-l mănânci la Camino, dacă mai apuci („Speciala” se dă pe modelul „primul venit, primul servit

Join the Conversation

  1. Si totusi unde gasesti ciolan pe plac? Inainte vreme recomandai o carmangerie din Piata Marasti care aducea carnuri afumate natural; era Agil din Timisoara, aceea s-a inchis intre timp.

    1. Adi Hădean Author says:

      Piata Mihai Viteazu, e o măcelărie cu fermă proprie:

    2. Adi – which one? Adică care măcelărie? Aia care zice că toate produsele lor sunt naturale, fără adaos de coloranți si conservanți? Că am tot dat bani de-a lela pe ciolane naspa afumate cu praf colorat prin diverse locuri, si nu as vrea să mai pățesc încă o dată!

    3. Gabriel_BB says:

      oare o fi magazinul Sanicoara ? Sau Comnilis ? Sau noul magazin de mezeluri Ardeal ? Care din ele ? Mai este un magazin in piata Mihai Viteazu, care au produse naturale. E vis a vis de farmacia din cadrul pietei agroalimentare.

    4. Adi Hădean Author says:

      neomar

  2. Ciolan pe plac se mai gaseste in Constanta!!!!!!!Se afuma natural…si are un gust …natural!! Piata Grivitei Constanta…gasiti mai multe acolo..

  3. Sebi Sima says:

    @Ioana
    Ciolan pe plac gasesti la porc.

  4. Arată fabulos, sunt convinsă că și gustul e pe măsură, cele alăturate ciolanului la fel! Noroc că nu stau în Cluj că altfel nu prea mi-ar ieși povestea cu „săptămâni cu carne mai puțină spre deloc”.

  5. Radu-Mihai says:

    Ioai… stai oleaca sa termin de salivat si-ti fac o vizita la Cluuj! Ma primesti?
    „Iti aduc si niste apa de izvor
    D’aia buna, de Bihor!
    Pe care s-o bei sanatos
    Daca-mi dai un ciolan de ros.”

  6. Felicia Chirila says:

    ARATA FANTASTIC – O RETETA GROZAVA PENTRU ZILELE DE IARNA…ceapa cu smantana? inca nu am mancat asa ceva

  7. dorina caramel says:

    offfff!ce bunaciune si ciorbita de cartofi cu ciolan ,maiculitaaaa sau mai bine bunicuta ptr ca si bunica mea o facea ,of ce miresme veneau din oala aia mmmmm,miai adus aminte de multe mancaruri si dulciuri care mi au desfatat copilaria ,iti multumesc si DUMNEZEUsa aiba grija de tine!!!

  8. Musai sa fac un drum la Cluj!

  9. Acum urmeaza sa-l dau la copt , dar cum , asa pur si simplu ?

  10. Arata foarte bine.Dar am o singura intrebare: unde e carnea de pe ciolan? ca… vad ca e cam gol:))

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Close
AdiHadean.ro © Copyright 2023. Toate drepturile sunt rezervate.
Close