Pui cajun

334

Cu asta se încheie săptămâna puiului pe adihadean.ro (nu mă întrebați cum am reușit să pun în fiecare zi o rețetă cu pui, că habar n-am – adevăru-i că doar pui am mâncat zilele astea, cu mici excepții): pui cu condimente cajun, tras la tigaie. Pentru cine nu știe care-i treaba cu condimentele cajun: pot fi mai multe amestecuri, folosite în bucătăria cajun, bucătăria oamenilor din sudul Statelor Unite. Unul dintre amestecuri se găsește și la noi (eu îl iau din Selgros).

Dacă avea timp, puneam puiul la marinat cu amestecul ăsta de condimente și cu puțin suc de citrice. Nu am avut, așa că am stropit tigaia cu foarte puțin ulei și am pus pieptul de pui la fript.

După trei minute am întors carnea pe partea cealaltă.

Am presărat apoi amestec de mirodenii peste pui.

Am aruncat în tigaie câteva roșii cherry și puțin coriandru proaspăt.

Mâncarea a stat pe foc zece minute. Suficient.

Dacă nu mi-aș fi rănit cerul curii cu un covrig de Buzău, uscat ca Sahara, m-aș fi bucurat și de mâncarea asta.

Să fiți sănătoși.

Join the Conversation

  1. Gatesti minunat si mananci covrigi? Cerul gurii tale s-a razbunat! Deci … urmeaza o supa calda cu ierburi tamaduitoare?

  2. Adi Hădean Author says:

    nu mănânc covrigi (ca dovadă, faptul că nu știu cum se face asta), îmi făcuse poftă câinele :))

    1. :)) man, buna doza de umor! Sa fii sanatos, sa-ti treaca repede, nu e nimic mai nasol decat sa nu te poti bucura de mancare din motive d-astea.

  3. Ca sa poti savura cu adevarat un covrig de Buzau trebuie sa il iei din Buzau… cei de la punga sunt jalnici, nici nu ma mir ca te-ai ranit! Sanatate!

  4. ESTI GENIAL!

  5. Deci tu gatesti toate minunatiile posibile dar te hranesti cu covrigi de Buzau….

  6. My kind of food… Ma unge la inima pentru ca e delicios, sanatos si rapid. Eu fac de obicei langa puiul asta niste cartofi trasi la tigaie intr-o lingurita de unt, o salata maaaaare (de varza cruda ori salata verde) si un dressing din iaurt cu mult mult usturoi…

  7. Unde se mai gaseste amestecul acela Cajun, nu stii? Stiu ca era la Auchan mai demult dar nu se mai gaseste acolo.

    1. Adi Hădean Author says:

      eu îl iau din selgros

    2. eu am luat din Auchan, au si tex-mex si cajun

  8. nu stiu cum e cu Adi, dar imi inchipui ca multi din cei care „gatesc toate minunatiile posibile” se mai hranesc, intre reprizele de gatit, cu chestii simple gen covrig(nu neaparat de buzau la punga), nu cred ca poti sta 24/7 intre bucatarie de semnatura

  9. Adi Hădean Author says:

    amu, no, mulți oameni sunt tentați să creadă că eu nu-s om:). adevăru-i că în cele mai multe dintre zile, nu mănânc mare lucru:).

  10. Adi, spune-mi, te rog, gatesti in tigaie non-adeziva AMWAY? Multumesc.

    1. Adi Hădean Author says:

      nu

  11. Felicia Chirila says:

    RAPIDA,DELICIOASA–asa cum imi place mie,ador genul asta de retete

  12. Elisabeth Szilagyi says:

    totul este perfect dar as dori sa stiu de unde cumperi coriandru proaspat in romania eu sunt fan mancarurilor cu coriandru si nu gasesc nicaeri

    1. Adi Hădean Author says:

      Selgros, Auchan

  13. ani matei says:

    daca e sa stea la marinat, cat sta? multumesc!

    1. Adi Hădean Author says:

      de seara până dimineața ar fi bine.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Close
AdiHadean.ro © Copyright 2023. Toate drepturile sunt rezervate.
Close