Ești fraier? Ți-am luat banii!

783

În finalul filmului Filantropica, Gheorghe Dinică are o replică atât de bună încăt ar merita un loc în manualele de istorie, filosofie, economie, psihologie și, posibil, în ediția revizuită a Bibliei: Vă e milă? V-am luat banii! Conform unor studii și cercetări făcute pe propria-mi piele, în România e perfect adevărată și formularea „ești fraier? ți-am luat banii”. Această postare vine ca un fel de concluzie la povestea mea cu Omniasig, o încheiere cel puțin tristă, cu gust amar.

Ca să vă împrospătez memoria, pe 3 Octombrie, anul trecut, am avut un incident soldat cu vătămarea mașinii pe care încă o plătesc în fiecare lună (mașina a costat 8000 și un pic de euro, am preferat să o plătesc în rate). Pentru a vă face o imagine aproximativă asupra dimensiunii daunei, pun mai jos o poză (nu vezi în ea ce și cât de tare s-a defectat, o pun doar ca să nu-și închipuie cineva că mașina era gata de dus la cimitir și din acest motiv au fost necesare patru luni pentru salvarea ei).

nissan2Mașina a stat în service o lună înainte de a intra în reparație, în condițiile în care dosarul de daună și evaluarea preliminară fuseseră făcute în ziua incidentului. Pentru acest lucru sunt responsabili cei de la Omniasig (apropo, tot nu m-am întâlnit cu domnul președinte al companiei, care după ce mi-a transmis că vine la Cluj să vorbim, s-a răzgândit și mi-a transmis că dacă am drum prin București, ar fi bine pot să-i fac o vizită, „că nu putem lăsa lucrurile așa” – eroare gravă de PR, dacă mă întrebați pe mine). După o lună și un mic scandal, Omniasig au înțeles că-s un fel de client și au aprobat începerea reparațiilor. Din acest moment, service-ul Dacia/Renault/Nissan de pe calea Turzii a început să-și dovedească incompetența. A urmat un fel de dialog al surzilor, întins pe durata a trei luni. În prima fază am așteptat proape trei săptămâni pentru ca toate piesele ce necesitau înlocuire să sosească de la furnizori. După trei săptămâni, odată piesele montate, cei de la service au sesizat că „bate ceva la roată”. Nu au putut să desfacă roata fără un nou acord al asiguratorului, acord primit relativ repede de data asta (undeva între 24 și 48 de ore). S-a constatat că un cap de planetară (orice o fi asta) e defect și trebuie înlocuit. Durata estimată: zece zile. Pff! Au trecut cele zece zile, a sosit piesa. După 11 zile sun la service. Mi se spune că „a ajuns piesa dar nu v-am sunat pentru că e incompletă și a trebuit să o cerem din nou”. Firește, pentru asta mai aveam de așteptat alte zece zile. Mi-am înghițit supărarea și am așteptat. Au trecut zece zile. În a 11-a zi, văzând că nu mă caută nimeni, am sunat iar la service. „Știți, a venit piesa dar e tot incompletă”. Lipsea o siguranță. N-am mai avut răbdare, m-am dus la service și mi-am manifestat nemulțumirea. Inițial pe un ton calm și prietenos. Apoi cu decibeli mulți. Variant a doua a funcționat ceva mai bine. În două zile am fost contactat de cineva de la Nissan România. Cei de acolo au închiriat o mașină pe care mi-au pus-o la dispoziție „până la finalizarea reparațiilor, finalizare programată pentru data de 28 Decembrie 2012”. Probabil că dacă oamenii de la service ar fi înștiințat Nissan România de faptul că au o problemă de comunicare/logică/altă natură și că piesele livrate de ei nu corespund, n-ar fi trebuit să dau bani pe mașini închiriate, taxi și/sau șofer timp de trei luni și mai bine. Probabil.

În fine, reparațiile (re)programate a fi finalizate pe 28 Decembrie au fost finaliate în 24 Ianuarie 2013. Omniasig și-a dat acceptul de plată (aproape 19.000 de lei noi, conform devizului), eu am fost chemat să-mi recuperez mașina și să o predau pe cea închiriată de Nissan pentru mine. Bucuria mi-a înghețat în gât și s-a transformat într-un nod amar în momentul în care mi s-a comunicat că „din păcate, trebuie să vă cumpărați o baterie, a dumneavoastră nu mai funcționează, știți cum e, a stat patru luni fără să fie pornită și s-a stricat, noi am încercat să o încărcăm dar nu mai merge”. Practic, de 19.000 de lei, mașina mea a stat în service patru luni (o lună din vina asiguratorului, trei luni din vina service-ului) și a ieșit de acolo murdară și  cu o baterie stricată(pe când mă pregăteam să plec s-au oferit „să-i dea un jet”, lucru pe care ar fi trebuit să-l facă înainte să mă cheme, după cum ar fi trebuit să mă informeze despre starea bateriei tot înainte să mă cheme ori măcar când am ajuns la service).

Ca să închei, istoria asta m-a costat aproape 3000 de euro în cele trei luni (mașini închiriate/șofer/taxi – activitatea mea presupune multe călătorii, asta-i explicația pentru sumă și singurul motiv pentru care mi-am cumpărat o mașină) în care nu am avut mașină plus o serie de oportunități pierdute pe care nu le pot transforma în bani în acest moment. Pe lângă asta, în cele patru luni am plătit rate pentru o mașină pe care n-am putut să o folosesc și rate la CASCO pe un trimestru. Dacă sunt dezamăgit? Da, extrem. Dacă am avut un răspuns de la Comisia de Supraveghere a Asigurărilor? Da, pe scurt, „CASCO nu e  asigurare obligatorie, vă sugerăm să vă adresați unei instanțe”. În continuare am senzația că am servit drept bătaie de joc. Posibil să nu mai scap de senzația asta vreodată.

Join the Conversation

  1. Am si eu o poveste tampa cu Astra, tot Casco. Din acel moment am renuntat la orice inseamna asigurare. Nervii si timpul fu**t aiurea nu sunt compensati de reparatia „pe moka”.

    1. Adi Hădean Author says:

      nu-i chiar „pe moka”, doar plătești asigurarea:)

    2. Si eu am o „poveste”cu Astra !Inca suntem in schimb de hartii si contestatii dupa aproape un an.Paguba mea nu era foarte mare,dar atata timp cat platesc o asigurare am dreptul si la daune.Daaa,dar pana la daune „te mananca sfintii”.

    3. Daca ai contract cu plata la luna/semestru pe o durata mare(eu am pe 7 ani cat platesc masina) ameninta ca reziliezi contractul. O sa vezi o schimbare a modului de a fi tratat.

  2. Laurentiu says:

    Am distribuit „epopeea” ta si pe Facebook.Sa te fereasca Dumnezeu de asiguratorii din RO!

  3. @Costin – Inseamna ca n-ai incercat Allianz. Sunt cei mai tari, n-am pierdut niciodata mai mult de juma’ de ora la ei si lucrurile s-au desfasurat cat de firesc posibil. De fiecare data mi-au dat/aprobat tot ceea ce le-am cerut, instant ;) Eu ii recomand.

    1. nea'Mielu says:

      lucrezi de mult la ei? :D

    2. nu. Dar am asigurare la ei de 6 ani, stiu ce zic.

    3. Allianz sunt recunoscuti in piata pentru seriozitate si pentru felul in care gestioneaza daunele (care se reflecta in pretul sensibil mai mare decat la restul).
      La fel de cunoscuti sunt cei de la Astra, dar pentru lipsa seriozitatii si pentru bataia de joc de care pot da dovada.
      Nu, nu lucrez la Tiriac.

    4. Nici eu nu lucrez la Allianz, dar lucrez CU ei de vreo doi ani, si am mai lucrat si in trecut. Serviciile au fost ireprosabile de fiecare data.
      E drept sunt un pic mai scumpi (de fapt cred ca sunt cei mai scumpi din piata) dar lipsa de dureri de cap compenseaza din plin.

      …dar nici cu Omniasig n-am avut probleme. Probabil ca sunt eu mai norocos.

    5. Allianz sunt intradevar foarte ok. Ai dauna iti iei frumos masina te duci la reprezentanta si gata tot circu. La BT am fost cu bmw de 3 ani vechime sa imi deschida dosar de dauna si mi-au spus ca nici nu se pune problema sa merg cu el la reprezentanta. A trebuit sa fac circ ca sa imi obtin drepturile. Un exemplu, dar pentru ce e bun platesti se stie. Allianz sunt cei mai scumpi. daca la bt plateam pe an 1500 euro casco la Allianz ar fi trebuit sa platesc 5600euro !! deci daca vrei servicii fi pregatit sa platesti. vezi in strainatate cat e un casco. la noi se si vrea totul gratis sa fie si servicii ireprosabile

    6. Am asigurare la Allianz de mai bine de 10 ani. Sunt mai scumpi, probabil cei mai scumpi, dar nu am avut vreodata ceva sa le reprosez

    7. Si eu tot la Allianz, din 2004 si pana azi. Din 2005, aceeasi persoana se ocupa de „contul” nostru – masini (4, fiind vorba de familia extinsa), case -, o tipa f dinamica, prompta si de incredere.
      N-am avut niciodata probleme cu accept de plata, dosarele de dauna deschise la ei. Cu garajele de reparatii, da, s-a intamplat, dar Allianz au fost mereu ff ok.

  4. Trista poveste, ma face sa ma mai gandesc daca chiar imi doresc masina sau nu :((

    1. Pato Basil… hai sa nu exageram !!! Ar insemna sa nu se mai vanda nici o masina. Sau sa ne luam lumea-n cap si sa plecam in lume … fac referire la povestea cu drobul de sare !!! Sunt cazuri si cazuri si desigur multa ineficienta sau dorinta de imbogatire rapida a companiilor de asigurare. Numai bine

    2. scuze .. si sa plecam de acasa

  5. Am patit- o si noi ….Doamne ce mizerie, la ce esti expus … Desi toti par sa te inteleaga, numai tu stii prin ce treci si atunci cand mai primesti un telefon si speri sa fie gata, si atunci cand te minti ca se termina curand dar si atunci cand platesti rata.
    Bafta multa!

  6. Adi, poţi să dai în judecată şi service-ul şi asiguratorul. Fiecare va răspunde proporţional cu culpa proprie.
    Pentru majoritatea oamenilor, singurul stimulent e durerea. Şi nu este durere mai mare pentru ei decât să piardă bani. Dând bani din ce au deja şi nu prin ce ar putea pierde că imaginea lor se strică. Imaginea lor e stricată deja.

    Abuzează de faptul că foarte puţină lume îi dă în judecată. Şi când trag linie, ies încă pe plus.

  7. am zis-o si o sa repet. gasiti un broker bun care va ajuta in situatii din astea. sunt oameni care au de-a face cu 5 astfel de situatii pe luna si le rezolva.

  8. In primul rand felicitari pentru ca ai scris acest articol. E primul lucru bun pe care il poti face cand te lovesti de o problema de genul acesta. Serviciile, in general, din aceasta tara sunt un dezastru. Orice ai incerca sa faci, vei avea de suferit. De la simplul fapt de a incerca sa cumperi o paine, fara ca cineva sa-ti strice ziua pe gratis, pana la lucruri mai „marete”. Daca nu reactionam in nici un fel la toata bataia asta de joc vom suferi in continuare si ne meritam soarta. Lucrurile de acest fel trebuie stiute de toata lumea, iar cei ce nu stiu sau nu vor sa-si faca treaba trebuie inlaturati, expulzati din sistem. Iar cei care merita trebuie apreciati.

    1. Preturi de criza, criza de servicii says:

      faptul ca serviciile sunt slabe e determinat in mare parte de atitudinea cumparatorilor fata de valoare si de disponibilitatea lor de a o plati. Iar pretul acesteia depinde de raportul cost si volumul necesar pentru a sustine acest cost.

      Tind tot mai mult sa cred ca in Romania este tot mai putin economic sa oferi servicii premium, cu o componenta puternica de costuri fixe si ca defapt nimeni nu le prea cere sau, cel putin aparent, nu si le mai permite:

      Iata de ce:
      1. marketing-ul e stiinta de a satisface nevoile consumatorilor in mod PROFITABIL
      2. consumatorul e persoana care are CAPACITATEA FINANCIARA si DORESTE sa iti cumpere produsul
      3. pretul unei asigurari este foarte sensibil la volumul in care se vinde asigurarea respectiva.

      Considerand ca piata auto este la o treime din ce a fost in 2008, ca asiguratorii au coborat preturile pentru a-si pastra volumele in fata avalanselor de atitudini ofertiste cu „preturi de criza”, pe termen scurt calitatea servicilor a fost prima afectata fiind zona in care poti taia fara sa se vada imediat.

      Cumparati deci asigurari nici prea scumpe nici prea ieftine cum spune / face jollyca sau macar cereti detalii referitoare la serviciile care le contractati si nu referitoare numai la scaderea pretului.

      am zis :)

    2. @Preturi de criza: nu numai Ro e tara preturilor in scadere si a deteriorarii serviciilor. Niciunde, nimeni nu e nebun sa zica „ia-mi!” Ce functioneaza, in schimb, mai abitir decat in alte parti, sistemul de servicii comunistoid, unde clientul e un dusman de clasa care trebuie hartuit cat mai energic, pana renunta la drepturile lui!
      In cazul service-ului, nu cred ca Adrian a cautat sa fie ieftin, nu stia la ce se asteapta. Duci masina la un service agreat de asigurator (1) si acreditat de producatorul masinii (2), nu e chiar la libera alegere.
      Chiar nu e cazul sa cautam bubele in capul pagubitului de fiecare data.
      Si, pt ca vad mentiuni negative si ref. la Astra, din experienta unui bun amic, stiu ca practica la greu pilele si spagile: ai un „om” de-l „atingi” cu cate o suma cand si cand, merge. Nu ai, stai pe bara :-(.

  9. Omniasig + Dacia/Renault/Nissan ( masina frantuzeasca ) , mai rau de atita nu se poate !

    Ba se poate Euroins/Carpatica/Astra + Chevrolet/Renault/Toyota Auris

    Si daca asiguratorii tin de Romania ( sau filiala romaneasca ) , masinile sunt la fel de proaste oriunde

  10. Ce bateria mamelor lor de nesimtiti se strica in 4 luni? Masina mea (fabricata 2008) a stat cate 6 luni in fiecare an din 2010 incoace parcata in fata blocului, pentru ca am fost plecata din tara. A pornit la sfert de cheie. Mi-e greu sa cred ca un Nissan chiar mai scump si mai destept decat rahatul meu de Opel Corsa are o baterie de 2 lei. Dar hai sa zicem ..

    Am avut anul trecut accident (vina altuia). Lovita masina in dreapta, busita roata din stanga (am urcat pe bordura sa nu ma omoare nebunul).

    Mers la ASIROM, unde avea omul asigurare. Facut dosar de daune, mers imediat la un service acreditat de ei pentru a lua masina la purecat. Tipul si-a facut datoria exemplar, a depistat probleme pe care eu nu le vazusem (osia busita etc). A notat totul, spunand ca e important sa fie totul scris, ca altfel e posibil sa nu accepte asiguratorul alte reparatii, chiar daca masina era busita de asiguratul lor. Masina cu 20 de mii de km, condusa cu drag de mine.

    Am asteptat o saptamana, nu am primit nicio veste. Service-ul meu (autoglobus, de unde am luat si masina) astepta OK-ul pe dosar. Am dat telefon, m-au plimbat ca la gara de la x la y.

    La ora 17, barbatu’ s-a iritat complet si le-a dat un e-mail prin care le dadea link catre blogul meu (scrisesem deja despre magaria lor) si ii anunta ca urmatorul email ii va avea la ‘cc’, ca va fi adresat ANPC.

    A doua zi dimineata, la ora 8, m-a sunat un domn de acolo, ca au luat dosarul la ochi. La ora 14 m-a sunat ca e totul OK, sunase deja si service-ul sa porneasca lucrarile. M-a rugat sa precizez pe blog ca s-a rezolvat problema :D

    Am plecat cu masina la service in ziua respectiva (se putea conduce, dar nasol, ca era busita directia – schimbasem noi roata cu una fara ‘pana’)

    Peste 2 zile am fost sunata sa o iau. Totul era OK, masina reparata si spalata. Inca ma stia tipul de la o alta ‘intamplare’,cand vecinul s-a infipt in masina mea, iesind din parcare (eu dormeam la ora aia). A avut omul bun simt sa recunoasca si mi-a reparat masina pe casco-ul lui.

    Total reparatii la mine 6300 de lei. Totul rezolvat in mai putin de 14 zile de la data accidentului.

    Ideea este sa stai pe capul lor de nesimtiti si sa ameninti cu OPC-ul (sau chiar sa-i implici). Nu stiu cum se intampla dar eu, de cate ori i-am adus in discutie, am beneficiat instant de servicii decente.

    Chiar imi pare rau sa aud de toate pataniile tale. Stiu cum e sa ai masina busita si inca sa platesti rate, ca pe vremea aia dojomobilul nu era inca pe numele meu :(

    1. Adi Hădean Author says:

      la mine nu ține cu opc. mașina e cumpărată pe pfa, deci persoană juridică în ochii statului român. ultima dată când m avut problme ca pfa, opc m-a trimis la plimbare și m-a încurajat e pe margine.

    2. Sincer, nici cu OPC-ul nu rezolvi mare lucru din pacate. Am avut o problema cu un aparat electrocasnic aflat in garantie si am fost nevoita sa depun plangere la OPC Cluj(fara rezolvare), apoi la ANPC Bucuresti(de la care nu am mai primit raspuns nici in zi de azi), ca in final sa-mi trimit aparatul la producator in Germania(care mi-a facut reparatia in baza garantiei)doar ca am platit taxe postale. Dorind sa demonstrez ca mi s-a facut o nedreptate, am luat legatura cu directorul OPC Cluj, explicandu-i situatia, iar raspusul a fost „si daca v-ati rezolvat problema ce mai doriti? ca daune oricum nu o sa primiti”. Asa ca… sincer nu stiu pe cine reprezinta nici aceasta institutie. Ca pe consumatori sigur nu.

  11. Bun venit in rromania. Am avut si eu probleme cu fostul asiban dar nici chiar atat de grave :).Oricum groaznica intamplarea.

  12. Nu lucrez la ei, dar pot să confirm cu Allianz.
    Am avut o daună totală, + 2 daune la maşina nouă în 2 zile.
    S-au rezolvat toate, fără probleme, în 10 minute.

    Dai un ban dar stai în faţă.

  13. Am urmarit odiseea dvs. Dupa cum am mai scris se pare ca servce-ul nu se afla intr-o relatie foarte buna cu asiguratorul, ma intelegeti ce vreau sa spun, astfel devizul se purica la singe si il mai si intirzie la plata. Alta data sa intrebati, asa intr-o doara, inspectorul de daune, unde v-ar recomanda sa faceti reparatiile. Alta treaba ae fi sa schimbati asiguratorul, s-a facut o recomandare mai sus, e scump, foarte scump, dar sigur. Mi-as permite sa va sfatuiesc sa apellati la justitie pentru a va recupera pierderile suferite.
    Va doresc succes si toate cele bune.

  14. mda…asa i-am proslavit si eu pe cei de la Allianz…asa i-am dat si eu exemplu, dai un ban dar stai in fata…ei bine, mi le-au intors cu varf si indesat! mi-au tinut Dusterul in stand-by o luna de zile, timp in care eu am platit rata la leasingul operational pe care-l avem, si nu e mica deloc. I-am amenintat cu de toate, abia cand am ajuns sa-i amenint cu instanta si in paralel firma de la care am luat masina in leasing si care au aigurate Casco la ei zeci poate chiar sute de masini, a sunat si a insistat sa mi se dea ok la dosar (na, ei in Bucuresti, mai aproape de varful icebergului, eu in Baia Mare, cale lunga), abia atunci s-au sinchisit sa-i dea drumul. Asa cum bine spunea cineva in comentariile anterioare, trebuie dusa la bun sfarsit amenintarea cu instanta, e singurul mod in care ii poti face sa-si revizuiasca atitudinea si sa nu-si bata joc de clienti.

  15. Si eu tot la Omniasig am avut probleme. Inca am. Masina e in service de 5 saptamani – n-a venit piersa, dar ne puteti arata si factura originala? dar sigur nu a fost vina dumneavoastra? culmea a fost ca au vrut sa imi dea si dauna totala, in conditiile in care se indoise doar tablaria. se pare ca omniasig e la pamant si incearca prin orice mijloace sa amane platile. probabil si cei de la service stiu asta si intarzie predarea masinii.

  16. Si eu care intrasem sa vad ce mai gatesc bun in seara asta…

    Mi-am luat masina de o saptamana, iar acum ma lupt cu brokeri (destul de agresivi), care mi-ar lua banii instant, dar care imi raspund cu: „bifele astea nu prea conteaza, nu le bagati in seama”

    Pana acum, cea mai ok oferta, imi pare cea de la GroupAma. Nu am gasit, pe internet, mizerii facute de ei.

    Aveti ceva recomandari? E ceva anume la care ar trebui sa ma uit? Nu ar trebui sa spuna in cat timp se angajeaza la despagubiri?

  17. cei de la tiriac intr-adevar au o politica buna insa sunt scumpi, am avut la ei asigurarea casco si rca timp de 4 ani pt o masina in rate si intr-adevar au platit cat li s-a cerut doar ca eu am avut pr cu cei din service, care s-au purat ca niste escroci, o fi foame mare in tara asta dar sa iei 100.000.000 pt a vopsi de 2 ori masina in decurs de o sapt si pana la urma sa nu fie ok e prea mult.cu banii astia vopseam 4 misini, si bine si fara nervi storsi si certuri cu prostii.
    imi pare rau ca nu putem avea parte de servicii ok atata timp cat platim pt ele, dar asta e tara in care traim.

  18. Nasol. Sincer cu rusine iti recomand service-uri mai vestice sau in zone care tintesc dupa autonomie, povestesc „patania” mea. Busit masina in 21 dec 2012 trimis cu platforma la o reprezentata. Intalnit cu reprezentantul Astra din orasul respectiv in data de 4 ian 2013 deschis dosar de dauna realizat deviz de reparatie 13,000 de lei, asta avand in vedere ca trebuia schimbat: 3 radiatoare, capota, roata cu tot ce are in componenta, inlocuit capota si masca + 2 centuri( extrem de scumpe ). 12 ian 2013 s-a realizat comanda ptr piese , 17-18 ianuarie au ajuns piesele la service astazi 25 ian masina a ajuns la vopsit, miercuri ajunge la mecanici care fac doar verificari sau schimbari minore.Vineri ma duc sa ridic masina.

    Si sunt in romania :)

    1. si eu am patit un accident in zona de care spuneai (mai vestica – Miercurea Ciuc) si pot sa confirm seriozitatea atat a inspectorului de daune (nu mai stiu exact daca era Allianz sau Groupama), cat si a service-ului Dacia – si masina mea arata mult mai rau decat cea din poza lui Adi (radiatorul spart, capota si partea din fata distrusa, tot motorul shiftat la stanga si asta doar ce se vedea la suprafata etc) – si cu toate acestea masina mea a fost repetata in 2 sapt cu tot cu asteptarea pieselor care trebuiau inlocuite…
      Iar daca pot, ma feresc de service-ul Dacia de pe Calea Turzii din Cluj …

      0

  19. Nu lucrez la ei, dar am masina asigurata la ei si ti-i recomand. Dac-as fi tu si as mai vrea sa tin casco la masina, as merge la tiriac. Pe de alta parte, dac-as fi tu si as avea tot masina aia, nu i-as mai face casco. Dar nu-s tu si numa’ zic. Imi pare rau pentru experienta-ti.

  20. in afara de partea cu asiguratorul, partea cu service-ul si cu bateria si cu piesele care soseau „defecte” pare extrem de bizara. In locul tau as cauta un service de incredere sau reprezentanta Nissan si as verifica daca motorul de origine mai e inca in masina ta sau… nu. :(

  21. Din pacate problemele erau aceleasi si in 1996 si in 2000 si in ziua de azi.
    Eu, femeie fiind, singurul mod in care am reusit sa rezolv problemele avute cu masinile si la asigurator si la service, era ca dupa 3 zile in care evident nu misca nimeni nimic, sa ma duc sa fac un circ chiar cu injuraturi si usi trantite, sau intrat intempestiv peste sefii mari de la asigurator sau service.
    Rusine tuturor celor care n-au nici cel mai mic respect pentru timpul si banii nostri, nu mai vorbesc de sanatatea noastra, pentru ca de multe ori cred ca eram aproape de apoplexie.

  22. Io fusăi la dacia cu golanu, la reparat după îmboţitură, şi mi-au dat maşina mai murdară, cu mai multă benzină, şi cu vreo 80 de km în plus. Au mers la iarbă verde cu ea, că la altceva nu mă pot gândi. :)). Bine, şi lucru de câcat.

  23. Adi, desi e deranjant, ceea ce au somunicat cei de la CSA este adevarat.
    Te sfatuiesc sa vorbesti cu un avocat si, in mare, sa-i actionezi in judecata pe cei de la service (poate si pe cei de la CASCo si eventual pe ceilalti implicati in accident – avocatul iti va spune mai multe ) pentru recuperarea pagubei si, teoretic, a beneficiului nerealizat.
    Spun asta vazand ca sti cati bani ai cheltuit cu taxi, masini inchiriate, etc. si banuind ca poti proba cu chitante/extrase de cont aceste cheltuieli.

  24. Adi,imi pare rau dar te intreb cu 3000 Eur nu-ti iei mai bine un Mercedes de 12 -14 ani care e mai masina adevarata decat un Nissan care acum se fabrica,nu o asiguri Casco la banditii astia ci daca Doamne feri o accidentezi ti-o repari singur,o reparatie ca cea din poza probabil durand la un mec bun 2-4 zile si costand max 500 eur?Si oricum paguba totala la o masina Mercedes de 3000 eur poate fi max pretul ei-nervii facuti in 4 luni.
    Parerea mea….

  25. am casco la groupama ,la inceputul acestei luni am fost lovit de un cond auto care m-a proiectat intr-un beton de pe marginea drumului, omul a fost ok si-a recunoscut fapta . acum vine partea frumoasa cu asiguratorul ,am fost la ei totul ok bagat masina in service demontat pentru reconstatare dupa care inspectorul groupama pai stiti suma pt reparatie e cam mare si trebuie facute unele cercetari.acum cauta nod in papura numai sa nu plateasca .daca stiam mergeam pe rca-ul vinovatului si nu cred ca intampinam atatea probleme cu groupama.din cate mi-a zis angajatul de la service sunt buni platitori pentru daunele mici,,,cand ai o dauna mare iti respinge dosarul .aceasta e politica lor

  26. si eu am patit aceasi problema cu groupama. paguba era de 25000 de ron si mi-au zis ca nu imi repara masina desi aveam casco.nu sant seriosi cei de la groupama

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Close
Your custom text © Copyright 2024. All rights reserved.
Close