Nu vând nimic, doar mă laud

144

Dragii mei, în dimineața asta se petrece (s-a petrecut, depinde de ora la care citiți) prima sesiune de gătit cu bucătarii din grădinițele participante la proiectul Farfurii curate, cărui-a vă poftesc să-i dați un like pe Facebook. O parte din materialul cu care lucrăm, respectiv caietele cu rețete, au apărut aseară. Vor fi 4 volume, fiecare volum cuprinzând rețete pentru două săptămâni. Am fi vrut un singur volum dar ar fi ieșit o ditamai cărțoaia, greu de manevrat, greu de păstrat și folosit în bucătărie, unde trebuie să se afle. Asta-i solulția pe care am găsit-o. Eu sunt mulțumit de ce au făcut prietenii de la Tiparo și le mulțumesc la rându-mi. Îi mulțumesc și Adinei Horodincă pentru logo-ul domnului Farfurilă. Dacă ne iese ce ne-am propus, poate reunim toată povestea asta într-o colecție care să fie disponibilă pentru toată lumea (deocamdată e o ediție limitată, destinată doar bucătarilor din grădinițele înscrise în proiect. Mai jos aveți câteva poze cu primul volum.

Join the Conversation

  1. Felicitari !!! Pe cand vom gasi respectivele volume de vanzare? Vreau neaparat sa le am!
    Zi faina!

  2. Felicitari !!! sunt sigura ca vor fi niste copii fericiti …Daca vreodata te gandesti sa-ti extinzi proiectul, Muresul te asteapta…
    un weekend calduros !!!

  3. Un salut plin de avânt de pe vremea ………… „Tot înainte !!!”

  4. Mult succes iti doresc!

  5. Vreau și eu vreau și eu!!!! Felicitări Adi pentru proiect.

  6. arata foarte bine!

  7. Imi place grafica si asezarea in pagina. Daca le scoti in editii de masa vor fi un succes

  8. Chiar voiam sa te intreb daca nu s-au tiparit mai multe. Stiu ca le gasim pe viatalagradi.ro, dar parca altfel e cand ai cartea in fata.

  9. VREAU SI EU !!!!!! Bafta multa si sa ne anunti cand le ai la vanzare, nu doar sa te lauzi :)

  10. Felicitari pentru carticica!:) Sper din suflet sa aiba succes proiectul pentru ca nu putem sa nu sesizam faptul ca pe la noi oamenii chiar manifesta rezistenta grozava la schimbare… Asadar mult spor!:)

  11. Bravo Adi! Si, ca si ceilalti, neaparat vreau si eu volumele cand or fi disponibile maselor (cum sper sa fie).

  12. Felicitari!!! Le vreau si eu. Nu sunt si pentru mamici?

  13. VREAU SI EU!!!!
    Te rog!!! Am un pui de 2 ani si mi-ar fi de mare ajutor!
    Cand as putea sa le cumpar? Si de unde?
    Merci!

  14. Adi Hădean Author says:

    rețetele-s disponibile pe http://www.viatalagradi.ro

    1. Multumesc! O sa le printez.

  15. Ce frumos, felicitari!
    Ar fi super sa se gaseasca la scara mai larga, astfel incat sa o putem avea si acasa.

  16. Bravo, Adi, felicitari!

  17. Toata lumea iti scrie „felicitari, bravo, etc…”.
    Din partea mea un pupic dulce pe frunte, acolo unde se ascund ideile si sa i spor la treaba sa ne mai poti trimite retetele tale minunate !!!

  18. foarte tare, felicitări pentru proiect și pentru încă o reușită:) grișul ăla cu lapte și miere îmi cam face cu ochiul:D

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Close
Your custom text © Copyright 2024. All rights reserved.
Close