Din cuptor

206

Sunt prieten cu Cristi de 7 ani, de când lucram în același birou, pentru două companii diferite din grupul Transilvania General Import-Export (European Food, respectiv European Drinks). Suntem asemănători ca structură, cu mici diferențe esențiale (el e mai tehnic și mai riguros la socoteli, eu sunt mai zglobiu și mai entuziast când vine vorba de creație). E posibil să facem echipă bună. Ăsta-i motivul pentru care am acceptat să începem o joacă serioasă pe tema făcutului și vândutului de mâncare. Planul e cu bătaie lungă, pașii sunt mulți și, pentru că viețile noastre nu depind de viteza cu care ne mișcăm, avem vreme să punem lucrurile la punct.

cuptorÎn ultimii aproape 20 de ani (nu-mi vine a crede că numărul e real) am vândut multă mâncare pentru alții, muncind în restaurante/pub-uri/bistro-uri, punându-mi numele și fața lângă diverse produse alimentare. Am vândut puțină mâncare pentru mine, dar asta e pe cale să se schimbe. Voi începe cu lucruri p care pot să le scot din cuptorul construit de Cristi. Mai întâi, pizza. O mâncare aparent banală, tratată cu dispreț de mulți dintre cei care o fac și o vând, dar care poate fi minunată, dacă respecți originea ei modestă, ingredientele simple, dar de calitate și pe omul care o face. E atât de simplu, e atât de complicat. Habar n-am dacă e loc pentru ideea mea în Cluj, nici n-am cum să verific dacă-i bună ori rea decât după ce-i dau drumul în lume. Oricum ar fi, important e că am testat cuptorul, că funcționează impecabil și că din el pot să iasă multe lucruri delicioase (îmi închipui cozonaci, caserole cu paste, fasoli cu cârnați copți încet, pulpe de miel lăsate n vas de lut peste noapte, celebrul cholent al lui Mircea Groza, pui umpluți cu fructe și ierburi și apoi copți încet). Le luăm pe rând și ne bucurăm de ele pe măsură ce vin.

aluatCunosc oameni buni pe care vreau să-i ajut să-și pună în valoare talentul alături de mine, fie și ocazional. Cunosc oameni care vor să se exprime, culinar vorbind, și n-au unde să o facă. Iată, în curând vor avea. Avem un drum interesant în față, mai sunt câteva săptămâni până când vom termina de amenajat spațiul. Apoi mai avem poveștile legate de hârțoage, autorizații, furnizori, negocieri, sisteme de urmărire a eficienței, proceduri de client service. Nu ne grăbim, vrem să facem lucrurile cumsecade. Ieri am aprins focul în cuptorul ars încet în ultimele zile. Am vrut să vedem cum se încinge, cum ține căldura, cum o plimbă prin incintă, cum se comportă vatra rotativă. Ei bine, n-a fost rău defel.

pizza

 

pizza

pizzaAm făcut niște pizza, așa de probă, pentru familie și câțiva prieteni. Am fost mulțumit de rezultate.

DSC_8988

pizza

pita

pită

pităCred că o se ne distrăm. Vă țin eu la curent. Să fiți sănătoși.

 

Join the Conversation

  1. Bine..da, unde?

  2. Abia asteptaaam! :-*
    As putea spune „lasati pizza sa vina la noi!”, dar unii ar spune ca sunt deplasata in exprimare, asa ca voi spune doar: „dati-i drumul!!!” :-)

  3. Adrian, spune-mi unde in Cluj si cand si sunt prima care intra pe usa. Spor si bafta in toate. Esti un om de valoarea, un om al carui caracter iese in evidenta prin bunatate. Cel putin asa imi pari mie. (stiu ca si altora). Sper sa iti iasa toate planurile! Doamne ajuta sa vin la o pizza la tine la local!

    1. Adi Hădean Author says:

      nu e/nu va fi un local, doar un loc în care vom găti bunătăți pentru a fi livrate:)

  4. Sa fie un drum interesant si plin de bucurii!:D

  5. Cetateanul Popescu says:

    Hei! Mai pe la sudul „provinciei istorice” livrezi, Adi? ;-)

    Love the idea. Fingers crossed!

    1. Adi Hădean Author says:

      mulțumesc

  6. Salut, mult succes in ceea ce urmeaza sa faci. Daca te pot ajuta cu orice info despre biznisul de livrare de pizza, da-mi un email. Am vreo 6-7 ani experienta pe piata din Bucuresti. Cum spuneam, bafta!

    1. Adi Hădean Author says:

      mulțumesc, e nevoie de ajutor, o să-ți scriu în curînd:)

  7. Doamne ajuta! Ma bucur mult pentru tine, dar si pentru noi!

  8. Mult succes in tot ce faceti! Apropo…pizza cu blat pufos intotdeauna a fost preferata mea. Si ,inca,este…

  9. omulcutraista says:

    Felicitari si mult succes!Imi place ideea cu vatra rotativa.Cand vei avea timp, daca poti,te rog sa-mi spui cine ti-a mesterit cuptorul. Mersi!

  10. Alina Rusu says:

    Iti doresc mult success si ma bucur pt initiativa!

  11. Cred ca pizza bine facuta e delicioasa si probabil rentabila. Dar nu cred ca e suficient pentru a ridica arta culinara in Romania.

    1. Adi Hădean Author says:

      sigur că nu-i destul, dar e un pas, unul pe care-mi permit acum să-l fac. dacă voi fi destul de bun la asta, voi putea trece la următorul pas. și tot așa până se termină pașii:).

  12. Vrem un Adi Hadean si in Brasov!

  13. Buna:),
    abia astept sa comand de la voi. Bafta la hartoage si sa fie intr-un ceas bun.
    Succes

  14. Mult succes. Doamne ajuta!

  15. Da ce va fi, practic? Un fel de catering? Poti sa comanzi si daca esti in trecere prin Cluj sau nu livrezi decat pentru un anumit numar de persoane *(in pauza de masa)/evenimente etc.? Va fi ceva unde se poate comanda doar prin telefon? Banuiesc ca nu te vei ocupa chiar tu de productie, vei avea angajati sau…?

    1. Adi Hădean Author says:

      vom începe cu livrări de pizza, apoi și cu alte lucruri, pe bază de comandă, în baza unei liste afișate online. sigur că o să mă ocup de producție, după cum e la fel de sigur că voi avea angajați. o afacere cu mâncare e muncă de echipă, nu one man show:).

  16. ConstantinV says:

    „De gustibus non dispuntadum” spunea latinul.
    Pentru mine pizza trebuie sa aiba, musai, sos de tomate (ketchup). Iar asa cum l-am facut in toamna trecuta…mai rar!

  17. Parca ii simt mirosul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Close
Your custom text © Copyright 2024. All rights reserved.
Close