Vladimir Marian

298

Ziua de azi îi este dedicată lui Vladimir. Săptămâna viitoare veți descoperi și rețetele trimise de fiecare dintre interni, rețete care le-au adus statutul de noi colaboratori ai blogului adihadean.ro. Dar până atunci, vă invit să cunoașteți omul care va sta în spatele rețetelor semnate Vladimir Marian.

Pe Vladimir îl puteți urmări de-acum și pe pagina de Facebook nou creată, PrintreOale (https://www.facebook.com/printreoale/). Îi doresc succes și îi mulțumesc și lui pentru că a acceptat colaborarea.

portret vladimir

„După ce am învățat matematică și eram capabil să intru la Poli am decis că mai bine dau la actorie … și-am intrat. M-am bucurat din plin de artă și de o facultate istovitoare (nu e un sarcasm), iar după câteva roluri profesioniste am luat-o pe alt drum. După încercări eșuate de reprofilare, am găsit în cele din urma ceva ce îmi plăcea. Astfel am reușit să construiesc un bun început de cariera în customer care și să devin și eu corporatist. Am avansat, am învățat și la rândul meu i-am învățat ceilalți. Mi-am asumat comportamentele mediului de business și beneficiile acestui stil de viață, cu costul timpului și al intrării în clubul „servici – acasă”.

Anul 2016 a adus și cea mai importanta schimbare de până acum, s-a născut fiica mea, Ana, și am decis să îmi iau o pauză migrând din Cluj spre orașul natal, Baia Mare. Asta pentru a mă putea bucura de familie și pentru ca Ana să poată să petreacă cât mai mult timp lângă mine și lângă bunici.

De când gătesc? De dinainte de a ști matematică. Gătitul a fost pasiunea ce a stat lângă mine de la prima mâncare de mazăre pe care am învățat să o fac de la mama, până la gătitul sous vide.

Au fost perioade atât de ocupate încât nu mi-am găsit timp să gătesc. Totuși, m-am gândit la gătit, am citit în autobuz despre mâncare sau tehnici și am visat la destructurarea tochiturii moldovenești, uitându-mă prin excelul deschis în fața mea.

Acum a venit momentul să aflu dacă pot să duc pasiunea mai departe și să îmi încep viața printre oale.”

Vladimir Marian

Printre oale

Join the Conversation

  1. Cristina Nechita says:

    Well done , Vladimir ! Iti doresc succes !

    1. Mulțumesc mult, Cristina!

  2. Vladimir.
    Poate am eu o afinitate pt nume rusesti (..Igor, Boris,..imi sugereaza calm, fermitate, putere…nu stiu…), dar m-ai cucerit de la primele randuri.
    Astept retete cu atitudine.
    monica

    1. Bună Monica,

      A apărut și prima mea rețetă: https://adihadean.ro/2016/03/altfel-de-mamaliga-cu-branza/

      Sper ca are destulă atitudine :)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Close
Your custom text © Copyright 2024. All rights reserved.
Close