Spanac la tigaie, ouă poșate

597

Rețetă în cinci minute

Mic dejun ori poate prânz de primăvară: ochiuri cu spanac. Și spanacul și ochiurile pot fi făcute în multe feluri. Cel mai sănătos (exceptând situația în care spanacul rămâne crud și devine salată) e acesta:

Iei două mâini de frunze de spanac, le speli bine de tot și le scuturi puțin. Iei un cățel de usturoi, îl tai în trei-patru bucăți și-l arunci într-o tigai în care ai încins o linguriță de ulei de măsline. Pui și spanacul și-l ții pe foc un minut, nu mai mult. Presari puțină sare peste el și stingi focul.

spanac cu ochiuriCu ouăle e simplu: pui într-o tigaie apă cât să acopere un ou, lași apa să se încălzească până face bule pe fundul tigăii (90 de grade Celsius)și spargi ouăle în apă. Dacă vrei, poți să pui puțin oțet în apă. Eu nu mai pun de ceva vreme. În trei minute (la foc mediu) ouăle sunt numai bune, albușul e făcut, gălbenușul e moale. Pentru gălbenuș făcut mediu, ține oul în apă 6 minute.

spanac cu ochiuriArdei tocat mărunt, pătrunjel zdrobit în ulei de măsline cu sare, cu asta am completat mâncarea aici de față.

spanac cu ouăSă fiți sănătoși

spanac cu ochiuri

Join the Conversation

  1. Ar trebui sa imi fac curaj sa manac spanac. Cand eram mic imi facea mama primavara saptamanal..Nu stiu, nu sunt priente cu spanacul.

  2. foarte buna reteta! chiar am sa fac azi o incercare:-)
    Multumesc!

  3. exceptional!!!!….eu gateam altfel spanacul dar este clar ca nu prea mai ramanea nimic”viu” in el dupa fierbere…ideea ta este minunata, multumesc!!!!

  4. Si eu am facut un mic dejun cu spanac chiar weekendul trecut, tot asa am lasat spanacul foarte putin in tigaie ca sa isi pastreze textura, din pacate am uitat sa pun usturoiul da nu-i bai, recuperez la sfarsitul asta de saptamana. Iar de data aceasta cred ca am sa incerc si eu cu oua posate, healthy all the way :)

  5. LaurentiuTM says:

    Cu spanacul nu au fost probleme,cu ouăle posate …au fost o premiera.E adevărat ca stropul de oțet pus și-a avut și el rostul lui dar în rest le-am rezolvat(ma refer la gălbenușuri moi/tari) din reglarea flăcării ochiului aragazului).
    Copiii au mîncat noul preparat „de laborator” dar reacțiile au fost OK,fără cea mai mica critica.
    Mulțumesc

    1. Adi Hădean Author says:

      bravo!

  6. O reteta gatita sanatos si pentru ca mie imi place foarte mult spanacul mi-ai adus aminte ca nu am mai facut de mult.Eu il fac putin diferit cu o lingura de sos de rosii si zeama de lamaie. Si pana acum nu am mancat cu ou posat decat salata de spanac crud. Dar este o idee buna/sanatoasa si rapida pe care o sa o folosesc si eu cat de curand.

  7. merge și cu usturoi verde, nu?

    1. Adi Hădean Author says:

      da

  8. ma gandeam sa adaug niste leurda…sa-ti dea Dumnezeu sanatate ca faci niste retete!!! :)

  9. de ce otet in apa in care se fierbe oul?

    1. Adi Hădean Author says:

      ajută albușul să se coaguleze mai repede.

  10. Un mic pont: se poate pune si un strop de nucsoara macinata peste spanac. C’est tres bon, cum zic francezi, de la care am luat eu reteta asta.

    1. super merge nucsoara! e bestiala cu spanac! :)

  11. Extraordinar! Foarte rapid de facut, foarte bun si sanatos! Am notat-o in carnetelul meu cu retete preferate!Promit sa incerc si altele! Multumesc!

  12. Sa aveti o zi minunata !

    minunat. 2 ingrediente de baza: oua si spanac. tanar cu frunza verde, carnoasa si frageda. incepi sa-l privesti cu alti ochi.
    – explica te rog de ce se pune otet in apa/motivul pt care tu ai renuntat.
    – usturoiul dupa ce a aromatizat uleiul l-ai lasat in tigaie la calit cu spanacul ?
    – ardeiul este gras sau iute ?
    sigur, pot sa experimentez prin adaugare sau eliminare. dar imi place sa dai cat mai multe secrete de bucatar.
    Spor la treaba !

    1. Adi Hădean Author says:

      nu-s secrete, e vorba despre preferințe personale. oțetul se pune în apă pentru a grăbi coagularea albușului. dacă oul e foarte proaspăt, nu-i necesar.

  13. Pana l-am cunoscut pe sotul meu, nu eram prietena deloc cu spanacul. Pe fondul unui deficit de fier, bunica (la indemnul mamei, desigur) imi facea foarte des in copilarie, asa ca… Dar fiindca lui ii place tare mult, am decis sa mananc si eu in ultima vreme. Si culmea, e ffffff bun! Mama are in gradina un soi care face frunze de primavara pana toamna tarziu, pun si la congelator. Reteta ta pica la fix, avand in vedere ca astazi nu am chef sa stau mult in fata aragazului. Ouale posate sunt o premiera, excelenta idee! Dan le va adora! Multumim!

  14. eu pun spanacul pe paine prajita si deasupra oul posat. e delicios!

  15. Am facut intocmai dar a iesit „iarba”, necomestibil, amar ca un medicament.
    De ce???

  16. Pana acum eu am facut doar cu baby spanac, o sa incerc si cu spanac simplu.

    Doua observatii:
    – pentru cei care au problema cu otetul: gauriti oul la fund (merge cu un tirbuson) tineti-l 10 secunde in apa aproape clocotinda si apoi il spargeti in apa .
    – un adous excelent: taiati marunt o ceapa rosie caliti-o si apoi stingeti cu otet balsamic pana se face o mica dulcetata.

  17. Facut, placut, mancat. Delicios totul! ah, am luat oloiul tomnit. E grozav:)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Close
Your custom text © Copyright 2024. All rights reserved.
Close