Supă picantă de pui cu fenicul

830

Supă picantă de pui cu fenicul

Când mă gândesc la conceptul de „cald și reconfortant”, prima dată îmi vin în minte rețete de felul întâi, așa că pentru astăzi vă propun o rețetă pe care sper tare mult să o încercați şi voi fiindcă este delicioasă: supă picantă de pui cu fenicul.

Nu multă lume este familiarizată cu această legumă, câteva dintre caracteristicile feniculului fiind următoarele:

  • se utilizează atât în bucătărie, cât și în scop terapeutic
  • are o textură crocantă și o aromă ușor dulce; acesta poate fi consumat crud sau gătit
  • aroma intensă și dulce a fructelor sale este utilizată pentru condimentarea preparatelor dulci și sărate din întreaga lume
  • poate fi încorporat în salate, dar și consumat alături de creme de leguminoase sau sosuri reci, precum hummus sau guacamole
  • de asemenea mai poate fi folosit în supă, supă-cremă, dar și sotat alături de alte legume, în sosuri și tocănițe
  • se crede că planta de fenicul provine din Sicilia, unde se folosește în multe preparate tradiționale
  • planta are frunze de culoare verde intens, asemănătoare cu mărarul

Pentru supă am folosit următoarele ingrediente:

  • 1 pui întreg
  • 1 bulb de fenicul
  • 2 cepe
  • 2 morcovi
  • câteva tulpini de țelină apio
  • câțiva căței de usturoi
  • 400 ml suc de roșii
  • 2-3 linguri de pastă de ardei kapia făcută în casă
  • boia iute amestecată cu boia afumată
  • sare, piper și 2-3 frunze de dafin
  • puțin ulei de floarea soarelui
  • o mână de tăiței

ingrediente pentru supă picantă

Cum am pregătit supa?

Într-o oală am pus puiul întreg la fiert și când a fost necesar am înlăturat spuma care s-a format deasupra cu ajutorul unei spumiere.

Între timp am curățat legumele, le-am spălat și le-am tăiat.

Legumele tăiate

După ce puiul s-a fiert am folosit o altă oală în care am pus puțin ulei de floarea soarelui și am călit următoarele: ceapa, morcovii, usturoiul, feniculul și tulpinile de țelină apio.

Am adăugat apoi pasta de ardei kapia și condimentele (sare, piper, boia, frunze de dafin), amestecându-le pe toate.

legumele în oală

După două-trei minute am adăugat sucul de roșii și apa în care puiul s-a fiert, nu înainte de a o strecura printr-o sită.

Eu așa procedez la pregătirea tuturor supelor și ciorbelor care conțin și carne.

Legumele cu suc de roșii

Supa înainte de fierbere

Am acoperit oala cu un capac și am lăsat-o la foc mediu până când legumele s-au fiert.

De la puiul pe care l-am fiert în prealabil am folosit pieptul și pulpele, ale căror carne am tăiat-o în bucăți.

Cu carnea rămasă de la pui am făcut o masă copioasă și pentru pisicuțele mele, astfel toți am avut parte de bunătăți.

Carnea tăiată de pui

Revenind la supă, spre final am adăugat și bucățile de carne împreună cu o mână de tăiței, iar după ce aceștia s-au fiert am închis focul.

Am asezonat supa cu pătrunjel proaspăt tăiat mărunt.

Supă picantă la final

Cum am servit această supă picantă?

Am servit-o fierbinte, nu înainte de a mai adăuga niște pătrunjel.

Cine mă cunoaște știe că ador verdeața și că pentru mine niciodată nu este prea multă. 😊

servire supă picantă

Sper să încercați și voi această rețetă și să fie pe placul vostru.

Până data viitoare, să aveți spor în toate!

 

Cu drag,

Lușa

Alte idei de supe găsiți și aici. 

Join the Conversation

  1. Mihaela E says:

    Ce rețetă inedită abia aștept să o încerc îmi place aroma deosebita a feniculului, însă în ceai, musai să văd cum e și gătit

    1. Mulțumesc mult pentru apreciere. După ce o vei face, aștept cu drag părerea ta. Să ai parte de un frumos sfârșit de săptămână.

  2. Luminița E says:

    O abordare îndrăzneață pe care o voi testa îmi plac gusturile separat și trebuie să fie m-i-n-u-n-a-t-e și împreună Felicitări draga mea prietena pentru toate bunătățile tale inspirationale

    1. Îți mulțumesc cu recunoştință pentru apreciere și pentru cuvintele frumoase. Este o supă pregătită din imaginația mea, după gustul meu, dar chiar a ieșit delicioasă și sper ca rețeta să fie încercată de cât mai multe persoane. Pupici.

  3. Arată foarte bine și trebuie să fie delicioasă M-ai convins, am adăugat fenicul pe lista de cumpărături și în weekend voi găti supa aceasta
    Mulțumesc pentru toate bunătățile tale

    1. Cu tot dragul meu. Mulțumesc, de asemenea, pentru apreciere și pentru susținere. Spor la bunătăți! Pupici

  4. O reteta interesanta si inedita, usor de facut o sa incerc cu drag. Buna documentarea,de acuma cand o sa aud sau gust fenicul o sa ma gandesc la Lusa.

    1. Mulțumesc mult pentru apreciere și pentru cuvintele frumoase, domnule Cosmin. Sănătate și numai bine vă doresc!

  5. O reteta inedita si interesanta, usor de facut o sa o incerc cu drag. Nu m-as fi gandit niciodata la fenicul ca ingredient, de acuma o sa ma gandesc si o sa-mi amintesc de Lusa.

    1. Da, e o legumă foarte bună și sănătoasă. Mulțumesc frumos pentru apreciere. Toate cele bune!

  6. Foarte, foarte gustoasă!

    1. Vă mulțumesc cu recunoştință. Da, este tare bună într-adevăr, sănătoasă și cu un gust aparte datorită feniculului. Numai bine vă doresc!

  7. Mihaela E. says:

    Această supă rămâne o rețetă pe care o voi repeta cu siguranță. Este light, aromată și extrem de delicioasă, ceva inedit Voi incerca feniculul și în alte preparate, e o legumă cu multe proprietăți și beneficii și n-am s-o mai privesc ca o ciudățenie printre lădițele cu legume.
    Mulțumesc Lușa că am descoperit împreună un gust nou și interesant. Abia aștept noile tale rețete Ești o sursă continuă de inspirație

    1. Lușa says:

      Cu mult drag, scumpa mea Mihaela. Îți mulțumesc din suflet pentru apreciere și pentru aceste rânduri frumoase, scrise din inimă. Și eu te apreciez la rândul meu și mă bucur să te am alături. Te pup și te îmbrățișez cu drag. Sărbători frumoase alături de familia ta. <3

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Close
Your custom text © Copyright 2024. All rights reserved.
Close