Dadar Gulung sau clătite indoneziene cu cocos

917

clătite indoneziene

Dacă vă plac clătitele și doriți să le pregătiți altfel decât în mod obișnuit, vă invit cu drag să încercați această rețetă: Dadar Gulung sau clătite indoneziene cu cocos.

A fost pentru prima dată când le-am făcut și vă spun sincer că se numără printre cele mai bune clătite pe care le-am mâncat vreodată.

Le-am adaptat puțin după gustul meu fiindcă nu am avut chiar toate ingredientele din rețeta originală, însă în mare parte rezultatul nu cred că este foarte diferit de cel autentic.

Mi-am dorit totodată să folosesc ingrediente accesibile pe care să le puteți găsi și voi cu ușurință.

Acestea fiind spuse, să trecem la pregătirea bunătăților.

Ingrediente pentru aluatul clătitelor:

  • 300 ml de lapte de cocos
  • 100 ml de apă
  • 250 gr de făină
  • 2 ouă
  • esență de rom
  • un praf de sare
  • colorant vegetal de culoare verde (sub formă de pudră, pe bază de spirulină)

Ingrediente aluat clătite

Dacă nu aveți lapte de cocos îl puteți înlocui cu alte tipuri și anume: lapte de vacă, de migdale, de soia, de ovăz, de orez etc.

De asemenea puteți înlocui pudra verde cu un colorant alimentar lichid.

În mod normal aceste clătite se fac cu pudră de frunze de pandan.

Ce este pandanul?

  • este o plantă exotică apreciată pentru mirosul floral dulce și pentru versatilitatea ei
  • frunzele acesteia sunt de obicei zdrobite pentru a produce un extract de culoare verde smarald
  • pudra de frunze de pandan este folosită în bucătăriile din Asia de Sud-Est pentru a da aromă atât mâncărurilor sărate, cât și celor dulci
  • aroma sa este descrisă ca vanilie ierboasă cu note de nucă de cocos

Puteți achiziţiona această pudră din magazinele online sau din magazinele alimentare cu produse asiatice.

Revenind la rețetă, cum am pregătit aluatul pentru clătite indoneziene?

Într-un bol am bătut ouăle cu un praf de sare, am adăugat apoi următoarele ingrediente: laptele de cocos, apa, esența de rom, iar la final pudra verde și făina.

Le-am amestecat bine cu ajutorul unui tel, obținând astfel o compoziție omogenă.

Aluatul verde pentru clătite

Într-o tigaie am pus puțin ulei de cocos și am făcut clătitele.

Aromele cocosului și ale esenței de rom au parfumat întreaga bucătărie.

Ingrediente pentru umplutură clătite indoneziene:

  • 250 gr fulgi de nucă de cocos
  • 150 gr de zahăr brun
  • 100 ml de apă
  • esență de rom

Ingrediente umplutură clătite

Pregătirea umpluturii

Într-o tigaie antiaderentă am prăjit fulgii de cocos, timp de două-trei minute la foc mic.

Am adăugat apoi zahărul brun, apa și esența de rom și am amestecat cu o spatulă din silicon până când zahărul s-a topit, compoziția ajungând la această consistență:

Umplutura pentu clătite (în tigaie)

Am umplut clătitele și le-am dat forma unor pacheţele.

Nu vă sfătuiesc să le rulați și atât, fiindcă umplutura nu este una cremoasă și omogenă, precum sunt crema de ciocolată sau dulceața, ci este mai degrabă una sfărâmicioasă.

Umplerea clătitelor

Clătitele sunt foarte bune atât calde, cât și reci.

Le puteți servi așa simple sau cu înghețată alături ori cu toppingul preferat.

Secțiune clătite

Sunt atât de delicioase!

Sper tare mult să încercați si voi această rețetă care cu siguranță o să vă surprindă într-un mod plăcut prin minunatele ei arome.

De asemenea, cu un astfel de desert îi puteți surprinde pe cei dragi, dar și pe oaspeți.

Până la o nouă rețetă, să ne regăsim cu bine tot aici. 🤗

 

 

Cu drag,

Lușa

 Alte idei de clătite găsiți și aici. 

Join the Conversation

  1. Mihaela E says:

    Un desert surprinzător și delicios obținut prin alăturarea atâtor arome

    1. Îți mulțumesc din suflet, Miha mea dragă. Te pup și te îmbrățișez.

  2. Luminița says:

    Îmi plac clătitele, și cocosul, și romul, in concluzie acest desert merită testat
    Ce tip de zahăr brun ai folosit?
    Mulțumesc

    1. Mulțumesc tare mult pentru apreciere. Am folosit zahăr brun de trestie integral, biologic, produs în Columbia. Acesta are o granulație puțin diferită față de cel obișnuit. O zi frumoasă.

  3. Întotdeauna am fost curioasă să degust dulciurile altor popoare și aceste clătite mi se par interesante și deosebite
    Mulțumesc pentru rețetă!

    1. Cu mare drag. Mă bucur că vă place rețeta. Mulțumesc și eu la rândul meu pentru apreciere. Sănătate și numai bine!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Close
Your custom text © Copyright 2024. All rights reserved.
Close