Maison Daguerre, gite LaMothe, Vindelle

401

Am locuit trei săptămâni (minus o zi-două) în Franța, aproape de Angouleme, la Vindelle, într-un gite. Un gite nu-i un han, nu-i o pensiune, nu-i o cameră într-o casă. E toate astea și nimic în același timp. E cumva corespondența agroturismului de la noi. Un gite e o clădire a cărei destinație a fost schimbată prin renovare/restaurare, din hambar, grajd, moară, depozit, în spațiu de locuit. Unele gite-uri oferă și mic dejun sau posibilitatea unei cine, altele oferă doar spațiul de locuit (dormitoare, living, bucătărie, baie) și diverse facilități pentru petrecerea cât mai plăcută a timpului.

Gite La Mothe din Vindelle e locul care ne-a fost casă în Franța. Un loc spectaculos, greu de istorie locală (clădirea există din secolul 17), amenajat cu bun simț și o știință subtilă, care mie-mi scapă dar ale cărei efecte sunt vizibile și pentru cei mai puțin pricepuți,așa, ca mine. Nimic nu-i la întâmplare, toate obiectele par să se completeze reciproc  iar noul și vechiul se îmbină ca și cum ar fi fost împreună de la începuturi în forma asta, de nou și vechi, învățând astfel să conviețuiască.

Proprietatea aparține familiei Daguerre de mai bine de 20 de ani. E locul pe care domnul Eduard și doamna Marie-Jo l-au cumpărat pentru a se retrage din activitate. Eduard Daguerre a fost pilot pe un bombardier Mirage IV iar Marie-Jo Daguerre a studiat la Conservatorul din Paris și a fost muzician o viață întragă. Cânta la harpă. Doamna s-a ocupat de amenajarea gite-ului în cea mai mare parte. După mintea mea, are un simț estetic impecabil. Amândoi trebăluiesc toată ziua, se ocupă de gazon, de flori, de arbuști, de micile defecțiuni care pot apărea uneori la orice casă de oameni. I-am îndrăgit și cred că și ei pe noi (după ce am rămas singur m-au căutat des, ba chiar am avut bucuria de a fi invitatul lor la cină -doamna gătește foarte bine).

Mi-ar plăcea să revăd gite-ul și pe cei doi proprietari ai săi. Ca să nu mai spun cât mi-ar plăcea să văd mai multe astfel de locuri în România (da, avem și noi câteva) :).

Join the Conversation

  1. Splendid. Harpă. Gazon.

  2. da.. asta inseamna civilizatie.. respect pentru valori…muncesti o viata apoi te retragi si te bucuri de ce ai reusit sa realizezi. Cadrul este deja functional .. stii de la inceput ce poti face si spre ce poti aspira. Noi din pacate sintem mult mult in urma. Totusi.. avem si pe aceasta cale posibilitatea sa vedem modele mai bune…de noi depinde daca ne vom indrepta spre ele.. sau raminem la cadrul nostru.

    Ma bucur nespus ca v-au iesit toate in aceasta experienta, ma bucur ca ti-ai facut timp sa ne transmiti si nou din experienta acumulata… si ma bucur nespus caci prin pozele si textele postate am putut sa ma bucur de valorile altei lumi.

    Sanatate si la mai multe astfel de evenimente.

  3. Cred ca aici ai gasit acea liniste si pace interioara, necesare dupa zilele pline petrecute in Franta.

  4. Superba zona, minunat gite-ul. Ai sa porti in suflet o viata cele 3 saptamani petrecute acolo!

  5. Dommage qu’on ne peut pas (plus) entendre le chant des oiseaux à l’aube et au crépuscule…
    Un clin d’œil à Zlost qui était en première loge.

  6. excuses, Zsolt

  7. amintiri frumoase si calde…iti multumim ca ne-ai purtat si pe noi pe acolo:-)

  8. Nu-i asa ca Franta e superba?
    Ca sa nu mai vorbim de bucataria ei…
    Si daca tot veni vorba, asteptam cat mai multe retete culinare aduse de la mama lor si pe care sa le pregatim si noi.

  9. Unde? Unde avem? :D

  10. Foarte frumos.

  11. NICOLETA says:

    Nu mai am cuvinte…!!!

  12. Frumoasă postare. Și mai frumoase au fost momentele petrecute acolo! Aș adăuga însă un comentariu Adi dragă. Am AVUT multe astfel de curii nobiliare, majoritatea datate din secolul al XVIII-lea, stil baroc rural, absolut superbe. Azi avem doar imagini vechi despre ele. Majoritatea au devenit clădiri centrale CAP, lăsate apoi în paragină, demolate de localnici pentru material de construcție. Altele însă au dispărut șub șenila buldozerelor. Au mai rămas câteva…foaaaaarte puține. Probabil, vor avea soarta descrisă mai sus…DAR noi promovăm descoperirea grădinii Carpaților…idilic…nu-i așa?

  13. Luca Cristian says:

    Salve Adi!
    Pur si simplu superb!
    Esti un mare norocos!
    Toate cele bune!!!

  14. Doamna e si foarte frumoasa din cate observ.

  15. D’asta am fugit in Franta! :D M-am indragostit iremediabil de frumusetea peisajelor si de cat de bine stiu sa isi pastreze istoria. Sunt veseli, traiesc, au respect pentru viata.
    Pe http://www.gites-de-france.com gasesti numai cazare in astfel de locuri minunate.
    Adi, merci pentru o descriere atat de buna a gite-ului. O sa il caut sa vad cand e liber in vara asta!
    La cate mai multe excursii frumoase si la cat mai multe experiente culinare pe care, de abia astept sa ni le impartasesti! :)

  16. O, ce dor mi s-a făcut de Franţa!! Visez s-o revăd!!!

  17. Demential…de vizitat

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Close
Your custom text © Copyright 2024. All rights reserved.
Close