Friptură cu legume și ciuperci

432

Ieri am avut musafiri. Am încropit ceva de mâncare, să-mi revin. Nu că n-aș fi făcut mâncare pe unde am fost plecat, dar acasă e acasă și în plus am nevoie de puțin timp pentru a mă reacomoda cu geografia propriei bucătării. Mai corect, am avut, pentru că am rezolvat problema asta ieri.

Am folosit 4 felii de ceafă (una de persoană) pe care le-am scos din frigider cu o oră înainte de a începe să gătesc, să se destindă mușchiul.

Am mai folosit o mână bună de champignon mici și ferme.

Ca acompaniament pentru cele de mai sus am folosit trei-patru fire de ceapă verde, o ceapă roșie, un morcov, niște pătrunjel verde și două lingurițe de pastă de ardei iute.

Mai întâi am pus carnea în tigaia antiaderentă și am rumenit-o ușor pe fiecare parte, să-i sigilez porii.

Nu mai mult de atât.

După ce am scos carnea din tigaie, am pus în locul ei ciupercile întregi, ceapa tăiată în bucăți mari și morcovul tăiat în unghi, să obțin o suprafață cât mai mare a rondelelor. O suprafață mai mare înseamnă expunere mai mare la căldură și timp de preparare mai scurt. Am pus tigaia pe foc cu o ceașcă de apă și am dat focul mare. Pentru 8-10 minute.

Am adăugat pasta de ardei, am pus carnea peste legume și am mai ținut tigaia pe foc, acoperită, încă 5-6 minute.

Am făcut o salată din mai multe feluri de frunze amestecate cu morcovi tăiați fin, brânză de capră, ulei de floarea soarelui presat la rece și oțet balsamic.

Asta-i pentru cine alege postul: cartofi fierți în coajă apoi copți cu sare și piper, alături de roșii cherry coapte și ele, stropite toate cu ulei de floarea soarelui.

Asta, cum ar veni:

La urmă am mâncat, am stropit cu vin de Bordeaux și am vidat sticla de pineau primită de la Remus (mulțumesc, Remus) :).

Să fiți sănătoși.

Join the Conversation

  1. :)) ne era dor de porcul tau…

  2. inca o masa bestiala, preparata in maxim 45 minute… din cate vada, daca nu mai fac salata, in 20 minute ii gata masa… super!

  3. adihadean Author says:

    îți ajung 30 de minute cu salată cu tot:)

  4. Ideea este cu cartofii fierti inainte de a fi copti ,e SUPER!! Felicitari ptr tot ceea ce faci ! E o adevarata placere sa explorez siteul tau :) !

  5. Chiar nu mai stiam ce sa fac cu ceafa de porc atat de mult poftita de sotiorul meu…..nu se omoara el cu legumele, dar mananca el carnea si eu legumele :D

  6. da da…gata intors acasa, acum la treaba :)

  7. Sonia, sotul tau merge dupa dictonul ala ca cea mai buna leguma e carnea de porc. :)

  8. arata perfect si cred ca v-ati lins pe degete:-)

  9. mone andreea says:

    adi…o intrebare…de unde ulei presat la rece…din apahida..someseni?as procura si eu :) pt familie . multam fain

  10. adihadean Author says:

    da, o fo’ bunuț:)
    andreea, eu de acolo l-am luat dar mai nou găsești și în supermarket. nu la calitatea asta, dar e acceptabil.

  11. Ilie Mihut says:

    Super bun! Merci de varianta pentru sefi de post!

  12. Iti inveti rau musafirii masculini ;)… caci, prin comparatie, amicele lor n-au nici o sansa… in bucatarie, of course :)))… deh, solidaritate feminina …;)

    1. adihadean Author says:

      mona, nu cred că-i chiar atât de tragic:). în plus, fetele au o mulțime de alte calități cu care pot să compenseze dacă-i cazul.)

  13. Buna Adi,

    Eu de curand am descoperit blogul tau…si chiar il vizionez zilnic, imi place cum gatesti, Doamne iarta-ma ca uneori mai poftesc la ce gasesc pe aici , acuma cand suntem in post.Eu vreau sa fac pasca de Paste, am mai multe retete de prajitura cu branza, ador prajiturile cu branza dulce, dar poate poti sa ne postezi aici o reteta de pasca traditionala…Si ca sa fiu oarecum in ton cu tine…”sa fim sanatosi”:))

    Angela

  14. Gata, am gasit pasca la dulciuri, multumesc nu mai trebuie sa postezi, cu siguranta o voi face de Paste in dublu exemplar…una pt „my family” si o alta pentru „a good friend and her family”.Arata superrr pasca, abia astept sa o prepar.

    „Sa fim sanatosi”
    Angela

  15. Luca Cristian says:

    Salve Adi!
    Rapida, gustoasa, sanatoasa si de- a nostra! Felicitari!
    Toate cele bune!!!

  16. oau…mi-ar place si mie ca sotul sa imi gateasca,o sa dau un print si ii pun reteta in brate sa o studieze,poate,poate imi face o surpriza !!!

  17. Buna, sunt noua pe aici! Este a doua reteta pe care o pregatesc de aici (prima tiramisu) si a iesit ft ft bun,gustos si rapid!multumesc!

  18. Aa…si cum pun poza mea? Ca sa ne cunoaștem mai bine :))

  19. Delicioasă friptura, săru’mâna pentru masă :) Eu am pus vinul (alb) în loc de apă. E singurul mod în care îl beau :)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Close
Your custom text © Copyright 2024. All rights reserved.
Close