Cod confiat, sparanghel alb și sos de citrice

845

Sezonul primăverii aduce pe lângă soare, flori vesele și chef de plimbări pe afară, o abundență de ingrediente proaspete, pline de savoare și prospețime. În această perioadă de post ce precede sărbătoarea Paștelui, am ales să gătesc și să vă propun și vouă un preparat simplu, dar foarte rafinat, care să respecte tradiția și să pună în valoare ingredientele de sezon: cod confiat în ulei de măsline, servit alături de sparanghel proaspăt și un sos vibrant de citrice, pentru eleganță și puritate în perioada postului într-un prânz sau o cină.

Această rețetă este un exemplu perfect al faptului că simplitatea nu înseamnă lipsă de rafinament. Dimpotrivă, combinarea unor ingrediente de calitate, gătite cu grijă și atenție, poate duce la un preparat memorabil, plin de texturi și arome surprinzătoare.

M-am inspirat din bucătăria mediteraneană, unde peștele este adesea gătit lent, în ulei de măsline, pentru a-i păstra suculența și savoarea naturală. Am ales codul pentru textura sa delicată și gustul subtil, care se combină minunat cu prospețimea sparanghelului și aciditatea vibrantă a citricelor. În plus, acest fel de mâncare este ușor, dar hrănitor, perfect pentru o masă de post care să ofere atât satisfacție, cât și echilibru.

Ingrediente pentru cod confiat, sparanghel alb și sos vibrant de citrice:

  • Un file de cod (aproximativ 150g)
  • 300 ml ulei de măsline extravirgin
  • Sare de mare
  • 1 legătură de sparanghel alb
  • Sare și piper după gust
  • O portocală
  • Un grepfruit roșu
  • Smântână

Mod pregătire cod confiat, sparanghel alb și sos vibrant de citrice

Pentru a obține un cod perfect confiat, am început prin a pregăti peștele. L-am marinat 30 de minute in sare de mare, care ofera o textura foarte frageda. Am clătit bine peștele de sare, și l-am uscat cu un prosop.

Într-o crăticioară, am turnat uleiul de măsline și l-am încălzit la 60°C, am așezat fileul de cod cu grijă în ulei și l-am lăsat să se gătească foarte încet, timp de aproximativ 30 de minute. Carnea albă și fragedă a codului a absorbit aromele uleiului de măsline, păstrându-și suculența. Când peștele a fost complet opac, am fost sigură că e gătit și perfect pentru servit, însă după ce a fost scurs de excesul de ulei.

În timp ce codul se gătea foarte încet, aceasta e și esența tehnicii confit, m-am ocupat de sparanghel. Am îndepărtat partea partea lemnoasă, și l-am curățat complet (sparanghelul alb necesită această operațiune, pe care la cel verde putem să o eliminăm din pregătire). L-am blanșat în apă clocotită, cât să își păstreze caracterul ușor crocant și fermitatea. La final, l-am asezonat cu sare, piper și câteva picături de suc de portocală pentru un plus de prospețime.

Pentru a completa și echilibra preparatul, am pregătit un sos ușor și parfumat din citrice. Am pregătit fructele, folosindu-le întregime: coaja am tăiat-o julienne, ca și decor și notă crocantă la final; câteva segmente de portocală și grepfruit le-am păstrat pentru o garnitură proaspătă. Sucul ambelor fructe l-am redus împreună până la consistența unui sirop.

Am amestecat reducția de citrice cu smântână, am condimentat și am încălzit ușor. Aromele de portocală și grepfruit din coajă fructelor a oferit o notă florală discretă, care a înnobilat preparatul.

Servire cod confiat, sparanghel alb și sos vibrant de citrice

Pentru montajul final am așezat cu grijă pe farfurie sparanghelul crocant, creând un strat de bază, iar peste el fileul de cod confit. Segmentele fructelor au fost o garnitură proaspătă și revigorantă. Deasupra, am turnat cu generozitate sosul de citrice, lăsând aromele să se îmbine armonios, iar peste ele julienne din coaja fructelor – aromele de portocală și grepfruit a oferit o notă florală discretă, care a înnobilat preparatul. Am râșnit piper proaspăt la final, pasul de care nu mă pot despărți niciodată, în cazul celor mai multe feluri.

Acest preparat nu doar că este potrivit pentru perioada de post, dar reflectă și eleganța bucătăriei bazate pe ingrediente simple și de sezon. Fără artificii complicate, doar respect față de produse și o tehnică bine stăpânită. Codul, cu textura sa delicată, sparanghelul crocant și sosul vibrant de citrice creează împreună un echilibru perfect între prospețime și finețe.

Oricând vreți să aduceți un strop de rafinament în meniul vostru de post, vă invit să încercați această rețetă. Savurați fiecare îmbucătură și bucurați-vă de darurile simple, dar spectaculoase ale primăverii!

Cu drag, Cristina.

Alte rețete cu carne de pește mai găsiți și aici.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Close
Your custom text © Copyright 2025. All rights reserved.
Close