Cornuleţ cu lapte… bătut

677

004

„Dar mai opreşte-te!” zbiera o mamă la copilu-i cu privirea tâmpă, în timp ce dădea să-i smulgă din mână un rest de gogoaşă soioasă pe care tot ea i-o cumpărase. „Nu mai mânca atâta dulce, că o să ţi se facă rău…” şi în locul gogoaşei îi puse în mână un hotdog la un leu.

Nu sunt puţini părinţii care n-au nici cea mai vagă idee ce înseamnă să-şi hrănească corect copiii. Nici în plan colectiv nu suntem mai breji, ţinând cont că de vreo cinşpe’ ani ne clădim viitorul cu corn şi lapte. Să-i dai copilului la şcoală o gustare compusă din corn şi lapte nu-i o idee rea, atâta timp cât nu e singura idee zi de zi, ani la rând şi nu e făcută din prafuri la sac şi umpluturi din găleţi mânjite.

001

Carevasazica… dacă vrei neapărat să mănânce copilă-tu corn la şcoală, apucă-te de un castron măricel, sfarmă-n el 40 grame de drojdie proaspătă, neapărat udată cu 80 de grame de lapte călduţ şi hrănită cu un pumn de făină (60 grame). Amestecă totul bine şi lasă maiaua vre’un sfert de ceas să se distreze. Între timp freacă două ouă mari (120 grame) cu 150 grame de zahăr, coaja rasă de la două lămâi sănătoase, câţiva stropi de miresme (30 de mililitri) şi 8 grame de sare fină. Când spuma e gata, toarn-o peste maia, completează cu 700 grame de făină şi 280 grame de lapte bătut şi frământă totul până se desprinde de pe castron. Încorporează apoi 150 grame de ulei de floarea soarelui, frământând prin împăturire. Lasă aluatul la dospit juma’ de ceas.

002
Când cocoiul s-a umflat de râs, ca în poză, împarte-l în 4 bile egale, întinde fiecare bilă într-un cerc subţire cât juma’ de deget de domnişoară (5 milimetri) şi taie-l în opt părţi egale. Cu palmele şi masa unse cu puţin ulei, ia câte un triunghi, trage-l de vârf, pune-i o lingură de gem de caise la bază şi răsuceşte-l într-un corn. Repetă. Lasă coarnele să se odihnească în tavă vre’un sfert de ceas cât să se încingă cuptorul şi înainte să le bagi la copt unge-le cu puţin ou şi presară sau nu nişte zahăr brun pe deasupra. Coace-le la 170 de grade Celsius, 20-30 de minute sau până sunt rumen-aurii.

003

Eu unul, dacă m-ar mânca vreodată în dos să fac copil şi i-aş pune un dinăsta în desagă de câteva ori într-o lună aş dormi liniştit noaptea.

006

Text&Foto: Mircea Banu

http://desertologie.blogspot.ro/

Join the Conversation

  1. Valeria Baila says:

    Wowwwwwww ce ” coarne ” suuuuuuperrrrr !!!!
    Multumesc Adrian Hadean pentru reteta si pentru dulcele grai ardelenesc si……………
    in nici un caz ,in ultimul rand,RESPECT si imbratisari familiei dragi !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

  2. Până la ultima propoziție totul era perfect. Păcat de exprimare…și nu mă refer la „dinăsta” scris împreună ci la formularea cu partea dorsala.

  3. Dezamagita de cuvintele tale de la inceputul acestei postari. Privirea tampa, gogoasa soioasa , n-au nici cea mai vaga idee, nu suntem mai breji. Nu suntem , cine ?
    Nu eu sau cine citeste blogul tau am hotarat sa dam copiilor corn si lapte …. de proasta calitate. Nu eu pot decide daca acea gogoasa sau acel hotdog la un leu pot fi vandute sau respecta anumite standarde de calitate. Sunt organe competente care ar trebuie sa controleze si care pot si trebuie sa decida ce este mai bine pentru noi toti. Noi, unul cate unul, putem cel mult sa le cumparam sau nu. Dar aici ajungem la desaga ta albastra . De ce tu aveai o simpla desaga ( desi era facuta cu drag si pricepere de mama ta ) si toti ceilalti aveau rucsac ??? O simpla alegere a mamei tale sau poate o anumita lipsa . Asa se explica si decizia unor persoane de a cumpara produse de proasta calitate . Costa putin si cantitatea este mare.
    Am spus-o si o repet apreciez pe oricine care este atinge anumite performante in activitatea pe care o desfasoara , si tu esti unul dintre aceia. Mai sunt si multi altii care „nu se pun in lumina”. Dar nu trebuie doar sa ne limitam a critica anumite aspecte sau persoane ci sa luam atitudine !
    Numai bine, Giada

    1. Giada, articolul este scris de Mircea Banu, nu de A.H. :) E stilul lui care unora le place, altora, nu.

  4. Marina Ionita says:

    Da! Asa corn pot sa-i dau copilului cu toata increderea! Multumim!

  5. Floare la ureche pe langa cozonacii cu vinars :)))

  6. Are o textura minunata!

  7. arata impecabil

  8. Daca tot e vorba de copii,cum ii facem sa manance spanac? Sunt pline pietele de spanac proaspat si nu stiu cum sa-l pregatesc sa nu isi piarda proprietatile si sa placa si la copii.

  9. Respect pt tot ceea ce faci.Dupa aproape 12 ani de trait in „frumosul” occident ma bucur sa pot descoperi ca oameni adevarati sunt in sfarsit promovati in Romania. Nota 10 pt vocabularul folosit si puterea de caracter de a spune lucrurilor pe nume, de a demonstra ca romanii sunt oameni cu caracter nu niste lasi care trebuie sa plecam capul datorita circumstantelor in fata altora doar pt ca sunt nemti, spanioli etc.Noi romanii am devenit f sensibili la „cuvinte”, dar nu suntem sensibili la mizerie , la minciuna, la mediocritate.Acceptam orice doar pt ca vine din afara si ne lipseste vointa de a face ceva al nostru. Ma opresc aici nu pt ca nu mai am cuvinte ci pt ca pana la urma vorbim aici despre retete. Felicitari si tot respectul meu.

  10. Ma socot norocoasa sa primesc astfel de retete.
    Da,le-am facut si le voi mai face cu mare placere.
    Multumesc!

  11. interpretare dar si componenta retetei de nota 10….ca pt profesori

  12. Citit, probat, mancat ! Nota 10 !!!

  13. Delicios, felicitări!

  14. super……………………..

  15. Recomand tuturor parintilor si mesajul si reteta.

    Multumesc pentru reteta.

  16. Carina says:

    Studiat ieri reteta si tot ieri pus in practica. Rezultat DELICIOS :) Multumesc !

  17. Omlettedefromage says:

    Am facut aseara cu copiii si au iesit minunati!!! Multumim, grozava reteta si povestea!!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Close
Your custom text © Copyright 2024. All rights reserved.
Close