Nu că-s de la MEATic, dar știu cât de bune sunt, iar primul gând pe care l-am avut când mi-a picat pe mâini o bucată de coastele de porc a fost că lipsește sosul și cartofii prăjiți. Am percutat. Am mai încălzit coastele la 180 de grade preț de câteva minute, am prăjit niște cartofi și am făcut un sos bun, bunuț. Despre el o să scriu azi, că restul treburilor din farfurie n-au nevoie de povești.
Așadar, pentru sos am procedat astfel: am luat un castron în care am pus 3 linguri zdravene de smântână grasă, o lingura de ketchup, 2 lingurile de muștar, 1 linguriță de hrean ras, sare, piper. Am amestecat bine.
Cum am făcut sosul?
Apoi, am tăiat 2 castraveți murați, cât de mic mărunt am putut, am tăiat coadă de la o ceapă verde, în rondele, tot mic, apoi le-am pus în bolul cu celelalte ingrediente și am mai amestecat. Și gata treaba. Să încercați că-i bun!
Să fiți sănătoși!
Alte rețete cu produse MEATic by Adi Hădean mai găsiți și aici.
Iar de vreți să vedeți care-i treaba cu produsele astea, le găsiți pe meatic.ro
Mi s-a facut foame..privind