
Am zâmbit cu tot sufletul când am primit temele pentru luna ianuarie, mi-au plăcut mult toate. Tema acestei săptămâni este ”New Year, new me”, care reprezintă, de regulă, o mantră a fiecăruia dintre noi la începutul unui an nou. A fost și cazul meu până în acest an, în care am renunțat la impunerea unor obiective clare, măsurate minuțios. Iau lucrurile mai în tihnă, fără creionarea unor țeluri extravagante și nerealiste. Este și cazul dimensiunii culinare, unde nu mi-am propus să consum doar 2 frunze de salată cu semințe și alte superalimente.
Anul acesta îmi doresc să mă întorc la toate preparatele care mi-au adus bucurie de-a lungul timpului, dar mai ales în copilărie, acele feluri gătite cu iscusință de mama și persoanele dragi mie, preparate care vor dăinui mereu ca o amintire veșnic prezentă în sufletul gurmand al minții mele.
Gulyásul se numără printre preparatele din palmaresul mamei, uzual în zona noastră, a Ardealului, și îmi este mereu dor de o farfurie de gulyás aromat, cu gust de acasă. Născut din simplitatea vieții cotidiene, acest preparat adună în același loc ingrediente de bază, care capătă un gust fantastic prin dăruire și răbdare.
Așa cum un nou început nu este despre excese, ci alegeri conștiente, gulyásul demonstrează că adevărata bogăție vine din armonie, nu din abundență. Este un fel de mâncare care ne amintește că schimbarea nu trebuie să fie drastică pentru a fi autentică. Iar gulyásul este exact acest tip de început, unul în tihnă, plin de sevă a vieții.
Ingrediente pentru gulyás cu gălușcuțe (csipetke):
- 1,2 kg carne (vită+oaie) sau doar vită (tăiată cuburi potrivite)
- 150 gr gr kaiser/ bacon/ ciolan afumat
- 2 cepe mari (tocate mărunt)
- 4-5 morcovi medii
- 1 rădăcină pătrunjel
- 1 rădăcină păstârnac
- ½ legătură pătrunjel (întreg, netocat)
- 3 cartofi mari
- 100 ml ulei
- 2-3 linguri pastă de roșii/ amestec de legume la borcan
- 1 lingură boia (preferabil ungurească)
- Sare și piper
- 1 linguriță fulgi de roșii uscate (opțional)
- 1 frunză dafin
- 1 lingură smințe de chimen
- 150 gr făină albă
- 2 ouă mici

Mod de preparare Gulyás:
Încingem uleiul și călim ceapa până devine translucidă, adăugăm boiaua și chimenul, călim împreună. Apoi, adăugăm carnea și bucățile de bacon/ kaiser, le rumenim pe ambele părți ușor, apoi turnăm cca 4,5-5 l de apă. Condimentăm cu sare, piper și fulgi de roșii uscate. Fierbem cca 1 oră sau până carnea este moale, apoi adăugăm legumele și pătrunjelul (netocat), frunza de dafin, pasta de roșii și continuăm gătirea până sunt fierte și ele.

Între timp, facem din făină, ouă și sare un aluat (rezultă un aluat dens, ferm) din care rupem cu vârful degetelor mici gălușcuțe pe care le așezăm într-o farfurie intinsă, pudrată cu făină. Când sunt fierte toate legumele, adăugăm și gălușcuțele (denumite csipetke) și le fierbem până se ridică la suprafață (cca 5 minute).


La servire, putem decora cu frunze de pătrunjel și o lingură de smântână, dar nu este absolut necesar, deoarece gulyásul nu se servește uzual cu smântână.

Poftă bună!
Cu drag,
Alte rețete de Gulyás găsiți aici și aici.
Foarte frumos spus. Ideea de „new year, new me” trăită în tihnă, fără excese, se leagă perfect de gulyás ca simbol al întoarcerii la esență. Bucătăria de acasă rămâne, până la urmă, una dintre cele mai sincere forme de echilibru.