Supă cremă de brânză cu sparanghel

496

Așa cum leguma preferată a unora este carnea, în cazul meu este brânza. Îmi place să mănânc brânză și aș savura-o la fiecare masă dacă aș putea. De aceea am mereu în minte o mulțime de combinații și o folosesc fără frică în diferite preparate, fiind un ingredient extrem de versatil care dă savoare oricărui tip de mâncare.

Unul dintre preparatele mele preferate cu brânză este supa cremă, pe care v-o recomand s-o încercați măcar o dată. O puteți face în multe combinații, dar astăzi eu am ales să o gătesc cu sparanghel.

Pentru o supă cremă fără cusur este foarte important să alegeți o brânză bună, care este aromată, cu gust bogat și care devine cremoasă. Eu am ales brânza natur Praid de la Hochland, cu care am lucrat foarte ușor și din care, bineînțeles că am și mâncat o parte considerabilă în timp ce găteam. :) Supa-crema-de-branza-cu-sparanghel (6)

Este o brânză delicioasă, maturată în salină, care merge perfect atât în mâncare, cât și consumată rece, în salate, sandwich sau chiar cu fructe.

Această rețetă este una simplă, care necesită foarte puțin efort, comparativ cu gustul bogat și aromat pe care-l obții.

Pentru 4 porții sănătoase eu am folosit 10 tulpini de sparanghel, o ceapă mare, un cartof, 2 litri de supă de pui, puțin piper și 400 de grame de brânză Praid, dată pe răzătoarea mică. Supa-crema-de-branza-cu-sparanghel (1)

Dacă nu am supă de pui deja făcută, fierb 1 morcov, 2-3 bucăți de pui (carcasă), o ceapă, în apă cu sare până fierbe bine carnea și obțin o supă grasă și concentrată.  De regulă, fac o cantitate mai mare și folosesc din ea mai multe zile la rând.Supa-crema-de-branza-cu-sparanghel (2)

Pentru pregătirea supei cremă am început prin a căli ceapa în 2 linguri de ulei, peste care am adăugat sparanghelul tăiat felii mai groase. Am mai lăsat câteva minute, apoi am adăugat supa de pui și cartoful. Am lăsat să fiarbă până s-au gătit legumele.

După ce au fiert, am mărunțit bine legumele cu blenderul vertical, până am obținut o cremă, apoi am revenit cu cratița pe foc mic și am început să adaug brânza treptat.Supa-crema-de-branza-cu-sparanghel (5)

După fiecare tranșă de brânză adăugată, am amestecat bine. Brânza aceasta se topește foarte ușor, iar supa a devenit mai cremoasă instant, mirosind apetisant.  Eu am pus cam două pachete de brânză, pentru că îmi place foarte mult aroma, chiar dacă supa a ieșit mai groasă. A rezultat o supă consistentă, cu o textură foarte fină.

Dacă tot m-am aprovizionat cu brânză Praid, am zis să renunț la clasicele crutoane pentru supă și în locul acestora am făcut niște biscuiți din brânză, care au ieșit crocanți și foarte aromați.Supa-crema-de-branza-cu-sparanghel (3)Am luat o mână mică de brânză dată pe răzătoare, am așezat-o pe hârtie de copt, presând ușor, și am dat la foc iute în cuptor pentru mai puțin de 1 minut.Supa-crema-de-branza-cu-sparanghel (4)

Au mers de minune cu supa și am mai păstrat și pentru micul dejun de a doua zi, cu fructe uscate și castravete.Supa-crema-de-branza-cu-sparanghel (7)

Text&Foto: Aura Crăciun

Bake-Up Artist

www.bakeupartist.com

Join the Conversation

  1. Bianca says:

    Buna seara!Daca nu avem aceasta branza cu ce o putem inlocui?Cascaval de vaca,oaie,capra?Branza telemea?Multumesc.

    1. Să vă spun sincer, nu cred că ar ieși la fel de aromată. În plus, telemeaua nici nu cred că îi oferă cremozitatea de care are nevoie. Găsiți brânza la orice supermarket :)

  2. M-am chinuit puțin, dar Chiar a ieșit delicioasa…

  3. Am incercat acesta reteta, dar din pacate, branza ( cea mentionata in reteta) nu s-a topit. Reteta nereusita!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Close
AdiHadean.ro © Copyright 2023. Toate drepturile sunt rezervate.
Close