Piadina

1.1K

Din aluat de pizza poți face o „plăcintă” care să semene cu o piadina. Nu spun că-i greșit să o și numești piadina, dacă dorești, nu-s eu atât de tras cu cheița. O piadina romagnola însă, e altă socoteală, se face după o tehnologie anume și conține, pe lângă făină, untură sau ulei de măsline (mult). Nu am rețeta cea mai bună(nu că ar fi greu de găsit), n-am făcut o piadina de la zero cu rezultate la fel de bune ca ale italienilor (deocamdată), cumpăr lipiile de la italienii care le vând în Cluj. Prețul mi se pare rezonabil și calitatea-i bună. Poate că voi mai face într-o zi, de dragul experienței, deocamdată însă prefer să procedez așa. Povestea de azi nu-i despre aluat ci despre umplutură, care poate fi aproape orice, dar ar fi bine să nu fie una complicată. Iată cum îmi place mie:

Mai întâi încălzesc piadina într-o tigaie.

piadinaO stropesc cu ulei de măsline și o acopăr cu parmezan (așchii sau dat prin răzătoare), bresaola sau pancetta afumată, poate prosciutto crudo.

piadinaPuțină mozzarella sau buratta, poate castraveți murați sau anghinare marinată, roșii cherry și sos de ardei iute. Nu cred că există altă limită la combinații decât cea dictată de bunul simț al fiecăruia.

piadinaFrunzele din interior pot fi de rucola (am citit pe un ambalaj de rucola că-n română îi spune „voinicică”, denumire care nu mi se pare aiurea, mi se pare doar de nefolosit în limbajul de azi), spanac tânăr sau lobodă.

piadinaCred că aș putea să trăiesc câteva luni bune cu două piadina în fiecare zi și cu apă. Sigur, posibilitatea de a mă juca cu umpluturile ar fi un plus:).

piadinaAtât pentru azi.

piadinaSă fiți sănătoși.

piadina

Join the Conversation

  1. Lupou Laura says:

    Buna
    Mai exact de unde cumperi lipiile? …chiar vroiam sa incerc o asemenea reteta si daca zici ca cele de la italieni sunt cele mai bune…

    1. Adi Hădean Author says:

      botega italiana, polus sau iulius.

  2. Complimenti Chef ,
    il suo racconto mi fa ricordare di quanto amo il cibo italiano.
    Anche noi tranquillamente acquistiamo in negozio la piadina da farcire .La piadina è un’istituzione per noi;è un ricordo d’Estate a Rimini,è passione per il cibo facile,veloce e gustoso.
    Grazie Chef di guardare il cibo italiano con amore e rispetto.
    Post scriptum : io amo piadina prosciutto cotto,rucola e mozzarella e la piadina alla Nutella.
    Un saluto Simona

    1. Adi Hădean Author says:

      grazie.

  3. Arata delicios :)

    Cu ceva articole in urma, te plangeai ca nu se gaseste sfoara in supermarket. Eu am vazut in Auchan, in Craiova, e un ghem cam cat o portocala medie si costa 6 lei si un pic. E sfoara alba de bumbac. Din asta cautai? Pot lua si trimite cu un curier.

    1. Adi Hădean Author says:

      e ok, mi-am făcut stocul:), mulțumesc.

  4. Gabi Pop says:

    De la ce magazine din polus?

    1. Adi Hădean Author says:

      bottega italiana

  5. Balarie mai fada ca rucola nu cred ca mi-a fost dat sa intalnesc. Cel putin asta pe care o gasim in supermarket, caci din cate am vazut eu taranii nu o au pe tarabe. Sunt convins ca ea, rupta din pamant si nu scoasa dintr-un celofan e delicioasa, dar cine dracu in afara de cei care o stiu drept voinicica au avut norocul asta. Presupun ca tu, ai folosit tot din aia trista de la supermarket. Nu pot sa inteleg de ce o foloseste lumea. E o fita, care nu are nici o justificare in afara de a fi suport pentru alte lucruri si totodata ceva verde in farfurie. Eu unul as merge mai repede pe frunze de papadie ca tot sunt in sezon acum si se aseamana pe undeva cu rucola. Sunt perfect comestibile, omniprezente si delicioase.

    1. Adi Hădean Author says:

      a întâlnit și fadă dar și bună, gustoasă. e când-cum, chiar dacă o cumpăr sub aceeași etichetă. loterie.

    2. Mircea, nu stiu ce fel de rucola ai mancat tu, dar aia pe care o stiu eu e delicioasa, are un gust aparte, atat de la supermarket, cat si rupta direct din pamant. Nu e deoc fada, din contra, eu ii simt gustul caracteristic in orice fel de salata, plus ca e si putin picanta. Si papadia e buna, dar dupa inflorire frunzele devin grozav de amare, deci nu poate fi consumata decat primavara devreme. Ce e bine la rucola e ca e foarte usor de cultivat, eu o cultiv si vara trecuta la fel, intr-o jardiniera pe balcon. Pui semintele, rasar rapid si in putin timp mananci din ea. Vara trecuta am mancat aproape numai din productie proprie. Doar ca ii trebuie multa apa, dar daca ai fost plecat sau ai uitat sa o uzi, ea isi revine la udare, chiar daca e pleostita. E una din cele mai nepretentioase plante.

  6. Camelia says:

    Buna Adi , daca imi permiti as dori sa dau reteta de piadina romagnola eu , o fac cu multa trecere pentru ai mei e mult mai buna decit cea de cumparat si e gata in maxim o juma de ora , depinde cit de iute esti la copt . Pentru sase bucati de piadina e nevoie de 500g faina , 250ml lapte , 50g untura, 1lingurita bicarbonat rasa , 1lingurita zahar, 2lingurite sare rase ( sau dupa gust ) .Laptele se incalzeste la foc se adauga untura care se v-a topi , si caldut se pune peste componentele uscate , toate se amesteca , se tine putin la frigider , apoi se fac 6 bile .Se coc pe tigaie antiaderenta fara ulei , ( diametru 26 cm ) Va doresc pofta buna , si spor la gatit .

  7. Dana Ursachi says:

    Am primit o reteta de la o buna prietena de a mea care a fost la un curs de preparat piadine organizat in cadrul hotelului unde era cazata, normal in Italia :)

    La un kg. de faina un pahar de ulei si doua de apa, o ligura rasa de sare, se framanta si se lasa 1-2 ore in frigider, coca acoperita cu o folie . Se poate pastra doua zile asa. Se rup cocoloase si se intind cu sucitorul cat mai subtire, in forma rotunda , se coc fara ulei in tigaie non-adeziva, uleiul poate fi de masline , eu nu am folosit, . Au iesit super!!!, se pot umple cu orice compzitie, si cu Nutella!!!

    1. Buna ziua, multumesc mult pentru reteta, a iesit foarte buna! Se face repede si e foarte ok mai ales ca este de post.

  8. Colorata combinatia :) mie chiar mi se intampla sa mananc timp de o sapt cate doua lipii pe zi, cu tot felu si nu mi se pare nimic mai bun! rapid, gustos, o faci pe placul tau :)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Close
Your custom text © Copyright 2024. All rights reserved.
Close