Parfait Dubai cu sos de cireșe

1.8K

Cover Parfait Dubai

Nu știu ce s-a poziționat mai puternic în trendurile ultimului an decât ciocolata Dubai, persistă și acum frenezia acestui produs, pe bună dreptate sau nu, asta decide fiecare pentru sine, ca orice gust, și acesta este marcat de subiectivism.

Pentru mine, dincolo de trend, analizând organo-leptic, este un produs agreabil, având în vedere că sunt o mare iubitoare a bucătăriei orientale. Din aceste considerente, am decis să vă surprind cu acest desert infailibil în materie de gust, un desert care reunește opulența Orientului cu finețea cofetăriei moderne, într-un amestec luxuriant de ciocolată neagră și note subtile de mirodenii orientale. Odată degustat, vă va purta imediat pe străzile pitorești care evocă istorii milenare, cu zumzetul aparte al negustorilor agitați și tumultul souq-urilor (piețelor) arăbești.

Sosul de cireșe sau vișine (puteți folosi oricare dintre aceste două fructe), în care fructele se scald vesele în lichiorul aromat, aduce nota acidulată necesară, completând perfect tabloul gustului și echilibrând dulceața parfait-ului.

Propunerea de astăzi nu prezintă doar un desert ce încântă simțurile, ci unul care relatează povestea tradițiilor reinterpretate, a gusturilor care transcend continente și a eleganței culinare transfrontaliere.

Notă: Câteva informații înainte de a purcede la treabă: gustul anumitor mirodenii poate să nu fie pe placul tuturor, așa cum nici fisticul nu este pe placul oricui. Dacă vă numărați printre persoanele cărora nu le place cardamom-ul, scorțișoara, cuișoarele – puteți omite, fără absolut nicio problemă, adăugarea lor acolo unde este indicată.

Notă: Pasta de fistic poate fi înlocuită cu pastă de praline, dar rezultatul va fi unul mult mai dulce, situație în care s-ar preta mai bine un sos de vișine, pentru și mai mult echilibru între gustul dulce și cel acrișor. Eu vă ofer, prin această rețetă, o bază de la care puteți porni în crearea unui produs adaptat propriului gust.

Ingrediente parfait Dubai(8 porții):

Ingrediente pentru parfait-ul de ciocolată:

  • 235 gr smântână pentru frișcă (35-38%) rece
  • 90 gr ou întreg
  • 40 gr gălbenuș
  • 60 gr ciocolată neagră 55%
  • 15 gr cacao
  • 65 gr zahăr alb sau muscovado
  • 10 gr zahăr vanilat

Opțional: 1 vârf de cuțit de cardamom pudră

Ingrediente pentru stratul crocant de kataif:

  • 80 gr kataif (copt)
  • 100 gr pastă de fistic
  • 20 gr tahini (pastă de susan)

Ingrediente pentru glazura de ciocolată:

  • 200 gr ciocolată neagră 55%
  • 20 gr ulei
  • 30 gr barot de fistic (fistic mărunțit)

Ingrediente pentru sosul de cireșe/ vișine:

  • 400 gr cireșe/ vișine congelate
  • 30 gr zahăr
  • 70 gr vișinată/ lichior de cireșe (Kirsch)
  • Semințele de la 1 baton de vanilie sau 1 linguriță pastă de vanilie
  • 1 linguriță amidon + 2 linguri apă rece

Opțional: 2 cuișoare, 1 baton scorțișoară

Decor (opțional): Pastă de fistic, sos de cireșe/ vișine, fistic mărunțit, pudră aurie, flori comestibile

Ingrediente parfait Dubai 

Mod de preparare parfait Dubai

Mod de preparare parfait de ciocolată:

Topim ciocolata pe bain-marie și lăsăm la răcorit. Punem într-un vas termorezistent ouăle, gălbenușurile, zahărul, cacaua și cardamom-ul (opțional), așezăm bolul pe bain-marie, amestecăm constant până se încăzește compoziția (cca. 74°C). Transferăm în bolul mixerului și spumăm la viteză medie până își triplează volumul și se răcește compoziția. Apoi, încorporăm ciocolata topită și răcorită. Spumăm frișca mediu (ca pentru mousse) și o încorporăm, în două etape, în compoziția de ciocolată, cu mișcări largi.

Pentru a lucra mai ușor, punem compoziția într-un poș și tăiem capătul (acest pas este opțional, însă este foarte util). Turnăm în formele de silicon sau formele preferate, dar nu le umplem complet, ci doar cca 80% (lăsăm loc pentru stratul de kataif) și dăm la congelator minim 6 ore, preferabil peste noapte.

Preparare parfait

Mod de preparare strat crocant de kataif pentru parfait Dubai:

Dacă cumpărăm kataif congelat, îl decongelăm și îl coacem la 190°C până devine auriu. Mărunțim kataiful copt și răcit, apoi îl amestecăm bine cu cele două paste: de fistic și tahini (dacă nu vă place pasta de susan, o puteți omite, dar atunci creșteți cantitatea de pastă de fistic cu 20 gr). Distribuim peste parfait după cca 3 ore de când l-am pus la congelator.

Mod de preparare sos de cireșe/ vișine pentru servit alături de parfait Dubai:

Amestecăm cireșele/ vișinele cu zahăr, vanilie, cuișoare, batonul de scorțișoară (dacă folosim) și lichior și le lăsăm vreo 2-3 ore, să lase sucul delicios. Punem pe foc, lăsăm la fiert (la foc mediu) până se înmoaie ușor, dar încă își mențin textura fructele, apoi adăugăm amidonul amestecat cu apă rece și lăsăm la fiert 1-2 minute. Înlăturăm cuișoarele și batonul de scorțișoară. Transferăm într-un bol, acoperim cu folie la contact și păstrăm la frigider până la servire.

Fructe pentru sos

Mod de preparare glazură de ciocolată:

Topim ciocolata cu uleiul la bain-marie, apoi încorporăm barotul de fistic. Lăsăm la răcorit înainte de glazurarea parfait-ului.

Asamblare și servire parfait Dubai:

Scoatem sferele de parfait din formă, le așezăm pe un grătar și le glazurăm.

Glazurare parfait Dubai

La servire, putem alege între un decor elaborat (de tipul plated dessert) – în care folosim elementele menționate la ingredientele pentru decor opțional – sau un decor simplu, în care servim parfait-ul doar cu sosul de cireșe/ vișine. Pe oricare îl veți alege, gustul va fi același: divin! Vă prezint în imagini cele două variante, dar sunt doar niște idei, puteți fi creativi în selectarea prezentării.

Parfait Dubai secțiune

Parfait Dubai simplu

Dacă doriți să impresionați cu un desert fabulos, aceasta este o opțiune splendidă!

Cu drag,

Adina

Alte rețete cu fistic mai găsiți și aici.

Iar altele cu ciocolată, aici. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Close
Your custom text © Copyright 2025. All rights reserved.
Close