Piure de vinete și avocado

577

Dă-mi vinete coapte și un punct de sprijin, eu voi răsturna Pământul. Sau voi mânca vinetele, așa, bine sprijinit în punctul de sprijin. Sigur, salata de vinete, tradițională, cu maioneză ori fără, e un lucru care-mi place și pe care mi-l doresc, mai ales dacă merg în vizită la părinții mei, de la care am învățat să gătesc vinetele. Totuși, pentru că lumea-i un loc mare și plin de posibilități, caut mereu noi modalități de gătire, noi combinații. Una dintre asocierile care mi-a plăcut mult e cea cu avocado. Iată cum s-a întâmplat (sigur, după ce am copt vinetele și le-am curățat):

Am stropit vinetele cu puțină zeamă de lămâie, antioxidant natural.

vineteAm pus în blender un avocado (curățat, desigur), o ceapă verde și un cățel mic de usturoi.

avocadoAm mai pus în blender o linguriță de muștar boabe.

muștarAm adăugat o linguriță de iaurt gras.

iaurtO linguriță de ulei de dovleac, apoi sare și piper.

uleiAm pornit aparatul.

avocadoAm adăugat vinetele (500-600 de grame).

vineteleMi-a plăcut rezultatul.

vineteAtât pentru azi. Să fiți sănătoși.

vinete

Join the Conversation

  1. salut,

    este buna provocarea asta, sa revolutionezi salata de vinete. intrebare : care e scopul uleiului de dovleac si al iaurtului gras ?

    numai bine

  2. claudia says:

    Ca sa evit maioneza am facut conopida cu avocado.Nu m-am gandit la vinete cu avocado,dar urmatoarea tura de salata,va fi cu vinete.Multumesc pt idee :)

  3. Olivera Rusu says:

    E vreo sansa sa adaugati Pinterest pe blog? Iubesc sa imi pin „next to cook” :)
    In afara de asta, categoric unul din bucatarii favoriti ♥ Superba atitude si mancare „robin hood!” ;)

    1. Daca ai instalat butonul de pin it pe bara browser.ului, poti sa pinuiesti reteta chiar daca Adi nu are Pinterest pe pagina.
      Tocmai ce am pinuit.o si pe asta :)

  4. punct de sprijin iti dau,vinete nu ca le mananci si iarasi raman cu buza umflata

  5. Ma bucur ca am gasit acest blog.Multumesc.

  6. Ceapa,nu ?:(

    1. Alexandra says:

      A pus si ceapa verde se vede si in poza.

  7. Eu mi-s mai de la munte si fara ceapa si mai mult usturoi,parca n-are the flavour..Oricum,o sa incerc,ai un blog fantastic,te admir :)

  8. cristea ioana says:

    am incercat piureul de vinete cu avocado.e foarte bun si racoros in acelasi timp.Felicitari Adi pentru blog

  9. Cristina says:

    Excelenta reteta, am facut-o azi si imi place foarte mult! Multumim! Sinteti in bucatar cu adevarat talentat.

  10. ulei de dovleac nu se poate inlocui cu alt ulei?

  11. Grozava salata! Ma bucur ca am descoperit blogul dvs, am incercat deja mai multe retete!

  12. Super rețetă…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Close
Your custom text © Copyright 2024. All rights reserved.
Close