Wrap’n roll

569

De ziua Statelor Unite ala Americii îmi permit o ironie și postez o șaorma:). Glumesc, nu-i tocmai șaorma dar e o mâncare condimentată cu mirodenii folosite des în Orientul mijlociu, ambalată-ntr-o foaie ca o lipie. De data asta nu-i lipia libaneză din comerț ci tortilla din comerț:)) (măi, chiar are gust mai bun și e mai fragedă, asta pe de o parte și pe de altă parte, tocmai am găsit o versiune nouă în Kaufland și am vrut să testez produsul).

Așadar, eram în vizită la mama (am premeditat puțin acțiunea asta, mi-am dus cu mine o cutie cu mirodenii). Am produs următoarele:

O salată din tot felul de frunze verzi, varză roșie, morcovi, ceapă verde și dressing din iaurt (două linguri), ulei de măsline extravirgin (o lingură), sare și piper.

Am tăiat în bucăți mici patru pulpe de pui dezosate și fără pieliță. Le-am pus în tigaie după ce le-am prăfuit bine cu sumac, sare, piper și enibahar. Împreună cu ele, o ceapă verde tocată, un ardei gras făcut fâșii, doi căței de usturoi mărunțiți. O lingură de ulei, trei linguri de apă, foc potrivit cam un sfert de ceas.

Am stabilit că e mai ieftin să faci tortillas acasă. De data asta, cuiozitatea și lipsa timpului au învins.

Am făcut o pastă din fasole albă, iaurt, pătrunjuel, usturoi, cu sare, piper și semințe de susan – cu blenderul. Am folosit-o pentru a unge lipiile (hai să le numim așa). Peste fasole am pus harissa, pastă de ardei iute arăbească. Apoi puiul și peste el, salata.

And that’s a wrap!

N-a luat mult să scăpăm de ele.

Să fiți sănătoși.

Join the Conversation

  1. reteta asta daca o fac fara carne iasa??sau ce sa pun?sa fie vegetariana?

  2. adihadean Author says:

    înlocuiești piul cu vinete, dovlecei, ardei, ceapă verde:)

  3. Deci ai facut tu lipiile pana la urma?

  4. adihadean Author says:

    nu-i clar?

  5. Mihaela says:

    Si reteta la lipii?!

  6. adihadean Author says:

    mihaela, nu ai fost atentă la text:). e un link spre rețetă acolo.

  7. foarte bine arata:)
    Carnea se inlocuieste f bine cu ciuperci sau cu nuca

  8. Oare praful de copt sa fie, am vazut ca totusi s-au crapat nitzel…

  9. Mneam, mneam! Am sa fac si eu intr-o zi! :)

  10. De o vesnicie tot vreau sa fac asa ceva, sau ceva asemanator si inca nu am apucat. Intru in concediu si poate reusesc.

    1. adihadean Author says:

      maria, succes.)

  11. ce tare. ieri am gatit si eu ceva asemanator (fara carne) cu zukini si cu humus. Bine ca ai reteta si de tortillas, cred ca sunt mai bune facute decat cumparate? eu am cumparat facute din malai, au un gust foarte placut.
    Arata delicios. Era interesant sa prezinti si modul in care le impaturi :D

    1. adihadean Author says:

      maria, lasă că data viitoare când ne întâlnim îți arăt cum să le împături:))

  12. iti multumesc mult pt sfat.o sa incerc si eu cat de curand.pare foarte interesanta reteta :) o zi buna!

  13. Arata mai bine ca o saorma de multe ori (la continut ma refer). Chiar m-as incumeta sa „gust” asa vreo 2-3 bucati :D

  14. Home made kebap! Geniaaaaaaaaaaaaal!
    De câte ori n-am făcut şi eu.

  15. Ei, asta e fix pe gustul meu! Merci!

  16. M-a impresionat foarte mult povestea lui Zolty. Am vazut bannerul in dreapta, pe blogul tau. Chiar imi pare rau ca oamenii nu promoveaza si nu sustin mai mult astfel de cauze. Si cel mai impresionant mi s-a parut faptul ca e pozitiv, nu e distrus moral sau sa iti dea sentimente negative.

  17. Bună reţetă, mulţumim ! O mâncare şi gustoasă şi arătoasă şi uşor de făcut. Ideală !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Close
Your custom text © Copyright 2024. All rights reserved.
Close