Limonadă de castravete

633

După cum ziceam și la rețeta de sorbet, nu sunt un mare fan al deserturilor/băuturilor reci vara din diverse motive, mai ales de natură medicală, dar dacă e un lucru pe care nu-l pot concepe fără gheață vara, acela e limonada. Gusturile se intensifică atunci când pui câteva cuburi de gheață în pahar, mai ales când vorbim de o limonadă care sfidează puțin tradiționalul amestec de apă, lămâie și zahăr.

limonada2

Rețeta de azi abia poate fi numită reteță, de fapt. Ce vreau eu de fapt să fac e să vă atrag atenția asupra zecilor de combinații pe care le puteți face vara pornind de la ideea de limonadă, unele dintre aceste combinații fiind chiar surprinzător de răcoritoare, precum băutura de față. Banalul castravete e vedeta în această limonadă și la fel pot fi zmeura, capșunele, afinele, pepenele, mango ori piersicile. Nu mai vorbesc de posibilitatea de a adăuga miere, ceai verde, lime sau ghimbir, apă de cocos, puțină levănțică ori diverse ierburi aromate (busuioc, rozmarin sau cimbru). Cerul e limita, la propriu, așa că îndrazniți să vă preparați acasă băuturile vara aceasta!

limonada3

Pentru limonada de castravete aveți nevoie de: 2-3 castraveți medii, 2-3 lămâi, apă și zahăr după gust, cuburi de gheață.
Daca aveți storcător de fructe, pur și simplu stoarceți castraveții și lămâile, apoi adăugați zahăr după gust și apă cât considerați necesar. Dacă nu aveți storcător de fructe, puneți castraveții în blender și transformați-i în piure apoi treceți piureul printr-o sită fină. Continuați adăugând sucul de lămâie, zahărul și apa. Cuburile de gheață sunt obligatorii!

limonada4

Text&Foto: Oana Olguța Iliescu

www.pastry-workshop.com

Join the Conversation

  1. Ciudată combinație, castravete cu lămâie, adică limonada de castravete. Nu pot să-mi închipui cum o fi… O să încerc, măcar o dată. Mulțumesc pentru rețetă !

    1. Zina, asa am zis si eu la inceput, dar vei vedea cat de racoritoare e combinatia daca o faci.

  2. nici eu nu concep vara vodca fara gheata.acuma serios pentru 2-3 castraveti sa speli storcatorul o ora?loooooooooool vodca vine gata stoarsa

    1. Nu-i nevoie sa dai drumul la storcator. O alta varianta ar fi sa presezi feliile de castravete in vasul de limonada si apoi sa pui restul ingredientelor.

  3. Limonada cu castravete am incercat-o pentru prima data intr-un restaurant si de atunci am tot preparat-o. Mi se pare mai racoritoare decat toate celelalte combinatii.

  4. Arata foarte bine. O singura intrebare am: care sunt castravetii indicati pentru bautura asta, cornichon sau din aceia mari?

    1. Eu am cumparat din piata de la tarani din aceea mai mici, dar merge orice tip de castravete, ideal cat mai organic/bio pentru a avea parte si de ceva vitamine.

  5. gabriel ion says:

    Se stie ca o felie de castravete pusa intr-un pahar cu apa sau limonafa te hidrateaza perfect pe vreme caniculara,asa ca,combinatia de apa,lamaie si castravete merge de minune,alaturi de miere si menta!

  6. minunat…ce poate fii oare mai minunat pe caldura asta decat o limonada racoritoare? de vreo 2 saptamani mi-am luat niste menta de la mama din gradina si imi fac o data la 2 zile , la servici limonada cu lamaie, castravete, ghimbir si menta ( fara ceva dulce). dementiala bautura….mai putin gheata , ca nu am ….dar menta si castravetele ii dau o ‘racoare” suficienta.

  7. combinatia nu e ciudata, e doar la moda acum la americani. De fapt si textul e tradus pentru ca nu exista in romaneste expresia „cerul e limita”/sky is the limit…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Close
Your custom text © Copyright 2024. All rights reserved.
Close