Despre coastele la grătar și despre coaste în general

581

Am tot auzit în ultima vreme o propoziție care m-a determinat să scriu articolul acesta:”a luat coastele crude, le-a pus pe grătar și după un sfert de oră ți se topeau în gură”. Dragii mei, vin și spun ca ardeleanu care a văzut prima oară o girafă: așa ceva nu există. Datorită consistenței și structurii cărnii din zona coastelor de porc, acestea au nevoie de tratament termic îndelungat pentru a atinge starea aceea de „mi se topesc în gură”. Poți să le fierbi apoi să le marinezi și abia apoi să le pui pentru 15 minute pe grătar. Da, așa, da. Sau poți să le coci la temperatură joasă, 3-4 ore. Sau să le fierbi 45 de minute în oala sub presiune și apoi să le pui pe grătar. Sau poți să le pui crude pe grătar (fie ele și marinate înainte), dar în cazul acesta vei avea de așteptat cel puțin o oră pentru coaste mâncabile și între două și trei ore pentru „mi se topesc în gură”. Nu am informațiile acestea de pe bloguri ori din cărți, le-am obținut gătind sute de kilograme de coaste de porc. Cea mai recentă experiență, în week-end:

Am frecat bine coastele cu un amestec de mirodenii.

coasteAcest amestec: boia dulce, chimion, ghimbir, scorțișoară, curcuma, mentă și coriandru.

mirodeniiAm învelit coastele în hârtia în care le pusese măcelarul și le-am lăsat să se odihnească așa până s-a format jrul. Apoi le-am pus pe grătar, cu oasle în jos.

coasteCa să nu se ardă și pentru a căpăta răgazul necesar coacerii complete și temeinice, e nevoie de căldură indirectă. Adică jarul trebuie îndepărtat de sub carne.

coasteTimp de două ore am întors coastele de pe o parte pe cealaltă.

coasteCrustă aromată, interior moale, fraged.

coasteDacă știți voi cum se frig/coc coastele în 15 minute, vă rog să-mi spuneți, sunt gata să plătesc pentru informația asta.

coasteAtât pentru azi.

coasteSă fiți sănătoși.

coaste

Join the Conversation

  1. Sosul si marinata de pe leblogpiquant (sper ca nu fac reclama :) sunt absolut dementiale pentru coaste, am avut numai feedback pozitiv si foarte pozitiv (daca se poate sa folosesc un pleonasm). Desi eu il folosesc mai des pentru ceafa de porc cu os (nu prea grasa) decat pentru coaste, pe care le coc la temperatura extrem de mica timp de 2h30. Apoi, da, se topesc in gura.

  2. Corect. Sa nu mai zic ca asiaticii mei de unde am lucrat in 2011/12 in Dublin faceau cam asa coastele de porc: prima oara le fierbeau in tot felul de legume, scortisoara si tot felul de condimente, 3-4 ore; cand erau moi cu adevarat erau gata. De-abia apoi se serveau la ordin, fripte un pic in fryer sa se incalzeasca, dar nu sa se prajeasca, apoi finisate in wok, cu sosul teryaki facut tot in casa. O nebunie.

  3. sotul meu a tinut coastele 45 minute la oala cu presiune si s-a ales cu un terci.???

  4. Ohohooooo! De cate ori n-am facut varza calita cu coaste si m-am plictisit de cat le-am tinut la cuptor pana s-au topit in gura! Am „imputit” toata casa si am inebunit familia si vecinii cu mirosul… „Da’ cand mancam?”

  5. poti sa le tii si 15 min pe gratar, cum de nu? scrum pe dinafara,crude pe interior…singurul care n-a obiectat a fost cutzu

  6. Alexa Georgeta says:

    sotul meu cand face mancare si in special coaste sau antricoate intai le pregateste cu mirodenii si apoi le face pe gratar la flacara aragazului , ptr. ca locuim la bloc .la ciorba le fierbe separat si apoi le scoate si fierbe zarzavaturile separat , apoi la sfarsit le adauga si pe ele , iar la mancare la sfarsit le prajeste sau le frige pe gratar.

  7. Gherfi Sebastian says:

    Domnule Hadean, scoateți banii pentru ca va voi descrie o rețetă de coaste la gratar făcute în 40 de minute. Secretul este îndepărtarea pieptului de porc de deasupra coastelor (mă refer la partea de grăsime pentru ca aceasta se gătește mai greu) su pur și simplu le cumpărați curățate gata. Pe mine unul mă interesează doar carnita frageda dintre și de pe coaste și plăcerea de a le roade așa ca e ok. Pregătiți o marinada dulce, pe baza de barbecue, sau acida cum doriti, lăsați coasta la fragezit o noapte, apoi o trântiti cu tupeu la grill cu temperatura înaltă 250- 260 grade, și nu o mișcați timp de 15 minute. Important este sa puneți coasta cu partea de os înspre sursa de caldura mai intai(osul ia inerție termica și gătește carnea lipita de el), apoi întoarceți coasta și mai lăsați 15 minute la aceeași temperatura. Scoateți la vas cu capac 10 minute sa se odihnească după care tăiați și serviți. De menționat ca șirurile de coaste au aproximativ 10- 13cm latime (cam ca cele prezentate de dumneavoastră). Nu cred că este necesară brutalizarea carnitei fragede timp de 3 ore. Încercați reteta și discutam dupa….

    1. Stanciu Alexandru says:

      Subscriu! La noi in oras magazinul Kaufland are la vanzare coaste de porc marinate , exact cum a scris colegul mai sus (fara piept, doar carnea dintre coaste si foarte putin deasupra) si este adevarat ca in 30 minute se fac pe gratar de se topesc in gura. Precizez ca sunt crude, neafumate, nefierte.

  8. Ciprian says:

    Cu tot respectul, dar nu mai înțeleg nimic!!! Vezi aici de ce!https://adihadean.ro/2010/05/coaste-marinate-la-gratar/

  9. Ciprian says:

    Până la urmă putem face coaste in 40 min???

  10. Gherfi Sebastian says:

    „Dacă știți voi cum se frig/coc coastele în 15 minute, vă rog să-mi spuneți, sunt gata să plătesc pentru informația asta.”

    https://adihadean.ro/2010/05/coaste-marinate-la-gratar/

    Cand vin la Cluj astept o cinste la restaurantul dvs!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Close
Your custom text © Copyright 2024. All rights reserved.
Close