Paella valenciana. Sin conejo.

391

Spania e o țară pe care aș putea s-o numesc „acasă” fără să stau pe gânduri iar Valencia e un oraș fermecător în care m-aș pierde doi-trei ani, să apuc să-l cunosc măcar pe jumătate. Mă tem că anul ăsta n-o să reușesc să ajung acolo dar nu-i nimic, pot să aduc Spania la mine câte puțin, prin oale și farfurii. Azi o să vă arăt cum puteți face acasă o paella valenciana, care, contrar convingerii multora, nu are în ea nici pește nici fructe de mare. Paella valenciana e o mâncare simplă dar gustoasă făcută în mod tradițional cu carne de pui, carne de iepure, orez și fasole verde. Valencienii nu s-au pus încă de acord asupra rețetei originale de paella valenciana dar probabil aceasta nici nu există, păstrându-se doar câteva principii de preparare (între care și acela că peștele și fructele de mare sunt bune în paella dar nu-s pentru paella valenciana).

Versiunea pe care v-o arăt azi nu conține iepure (nu am avut), deci Bocănilă a mai prins o zi. Iată însă ce conține și cum se lipesc lucrurile unele de altele:

Fasole verde, păstăi late. Din grădina proprietarului casei în care locuiesc.

Fasole uscată dar fiartă deja (ca să economisesc timp), cu bob foarte mare. Spaniolii folosesc o fasole cu bob și mai mare și ușor turtit. Nu am găsit la noi.

Aripi de pui. Puteau fi pulpe. Nu putea fi piept dezosat, o paella cumsecade are nevoie de gust și acela vine de la carnea cu os.

Sare grunjoasă, o lingură de boia dulce și puțin șofran praf.

Un orez cu bob mare. Nu în formă de lentilă ca acela pentru risotto nici din tipul basmati.

Cratița, paella cum ar veni, e foarte importantă. Cratița mea nu e o paella tradițională (procur eu și una din acelea) dar seamănă destul de mult, e din oțel și are fundul gros și se încălzește uniform, lucru esențial la mâncarea aceasta. Am pus în ea puțin ulei și am pus-o la încins (ca să nu se lipească lucrurile de ea, trebuie să fie foarte fierbinte).

Am pus carnea și fasolea verde la rumenit în tigaia încinsă.

După cinci minute am pus în cratiță trei-patru linguri de roșii pasate și boiaua dulce. Și sarea. Apoi am amestecat bine.

Am acoperit carnea cu apă și am lăsat să fiarbă 30 de minute, timp suficient pentru ca aripile să fie pătrunse bine.

După jumătate de oră am pus fasolea boabe în cratiță.

Am pus orezul (trei căni) și am acoperit din nou cu apă. Am distribuit orezul uniform pe toată suprafața cratiței.

Am lăsat cratița pe foc iute pentru zece minute. Orezul a absorbit aproape toată apa (într-o paella nu amesteci, o lași pur și simplu pe foc, de aceea e atât de importantă cratița) iar eu am pus peste el șofranul și o rămurică de rozmarin. Am acoperit cu un capac și am micșorat focul. Am mai ținut cratița pe foc trei minute apoi am stins focul și am lăsat paella să se odihnească sub capac pentru cinci minute.

Eu cred c-am cam nimerit-o.

Acum, vorbind serios, chiar a fost bună.

Mi-a lipsit iepurele dar…data viitoare. Să fiți sănătoși.

Join the Conversation

  1. Salut. Ma interseaza reteta, asa ca fii te rog dragut si spune-mi, orezul a fost fiert, in total, 10 minute la foc iute si 3 la foc lent?? Si a fost ok?

  2. adihadean Author says:

    da. si da.:-)

  3. Vendela says:

    Eu ma bucur sincer pentru Bocanila ca a scapat de data asta… Ai mila si fa-l scapat muuuult timp de acum inainte, lasa-l si pe el sa vietuiasca… Paella ta arata senzational si fara Bocanila, crede-ma.

  4. Vendella – Eu îmi doresc un Bugs Bunny făcut paella, să se învețe minte să nu mai devină roadkill în spoilerul meu :P

  5. Vendela says:

    Emil, fie si paella cu bietul Bugsie… Pentru tine, ca esti simpatic :-)

  6. Cu Bocanila in varianta de Pasti :)
    Sau deloc!
    Arata foarte bine :)
    „Merge” si la dieta ;;)

  7. Adi,am multa fasole verde ca cea din prima poza si tu ai pus doar cateva pastai la paella,deci pot sa pun jumatate de kg,macar?
    Tu cum conservi(in afara de congelator) fasole pastai?Multumesc frumos.

  8. adihadean Author says:

    Elisa, e prea multă dacă pui jumătate de kilogram, nu se mai înțelege nimic din mâncarea asta, care e una de orez nu una de fasole:-). Cât despre conservare, acesta e subiectul unei postări viitoare (în curând, foarte curând) :-).
    iyli, mulțumesc:-). și da, merge.

  9. CountAdy says:

    fasole cu orez inca n-am mancat. Ma intreb ce gust are…

    1. adihadean Author says:

      Ady, gust bun. Pe de altă parte, combinația de fasole cu orez, oricât ar părea de neobișnită (deși nu-i), e foarte înțeleaptă. Se pare că fasolea și orezul își anihilează reciproc pornirile „războinice” care duc la balonarea consumatorului și la …celelalte efecte:-)

  10. Adi – Hmm…interesant ce spui tu acolo. În State luam des micul dejun la taquerias și n-aveam nici un „efect”, deși mă așteptam să fie potop după ce băgam ouă + fasole + orez, dis de dimineață. Fain :)

  11. rodica maria nastasoiu says:

    Arata foarte bine !felicitari !si sincer e mai buna cu carnarii decat cu fructe de mare !!!!!!

  12. ….da…intr-adevar e delicioasa…putini sunt cei care accepta gusturi noi ,…dar…daca in ulei la inceput se frig totusi niste creveti mai marisori….se pun ca ornament…si cel putin o bucata pe portie…cu lamaie stoarsa…pan con alioli y tomates….si eventual o clara….e RAIUL pe pamant in papile gustative….:)

  13. daca vrei iti trimit eu o cratiță pentru paella! Locuiesc în Spania-Zaragoza!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Close
Your custom text © Copyright 2024. All rights reserved.
Close