O săptămână de vacanță la Camino

165

Începutul relației mele cu Terasa Camino (Piața Muzeului) a fost unul pe modelul „love on the rocks”. Mi-a plăcut din prima terasa, mi-a plăcut fata care m-a servit, mi-a plăcut limonada, mi-au plăcut mai puțin altele. Am trecut peste asta ușor pentru că așa-mi place să iau lucrurile, ușor și cu voie bună. Și-mi place să mă întreb mereu „de ce?” și eventual „pot fi de folos?”. Am ajuns să-i cunosc pe proprietari și se pare că le pot fi de folos, ba mai mult decât atât, se pare că ne vom juca puțin împreună și-n beneficiul clienților obișnuiți ori al prietenilor mei, care în unele cazuri sunt și una și alta.

Prin urmare, am pus la cale împreună o serie de mici evenimente legate de grătar. Mai exact, o săptămână (săptămâna viitoare) în care voi merge în fiecare seară la Camino, cu grătarul din dotare cu tot (pe care-l detașez pentru toată săptămâna) și voi ține câte un mini-curs de grătărit, urmat de degustare. Promit să fac show! Asta înseamnă că dacă veți fi acolo, veți afla lucruri despre grătare, despre carne, despre legume, despre mirodenii și sosuri care merg perfect cu carnea ori legumele la grill. Ba mai mult, o să aveți parte și de deserturi la grătar, dar pentru asta va trebui să urmăriți programul de pe afiș. Apropo, afișul e cel de mai jos. Dacă vreți să-mi faceți un bine, vă rog să-l dați mai departe. Mulțumesc și vă aștept toată săptămâna viitoare la Camino. Seară de seară.

PS: aș aprecia dacă v-ați rezerva locul din timp. E important pentru mine. Și, important pentru voi, să știți că vorbim despre degustare și show, nu despre o cină care să ne îngreuneze pe scaun. Rezervări la km0cluj@yahoo.com (kilometrul zero cum ar veni).  Participarea costă 24 de lei pentru o seară sau 99 de lei pentru toate cele cinci seri.



PPS: Avem aici linkuri spre niște postări care vă vor ajuta să vă faceți o idee despre ce gătesc pentru voi săptămâna viitoare:

Kafta și hummus.

Mușchi de porc în crustă de mirodenii

Frigărui indiene

Fly banana

Veggie night. De aici eliminați coastele:). Și mai adaug eu ceva în locul lor, da-i surpriză.

Join the Conversation

  1. iti doresc spor la treaba si multi clienti pofticiosi:)

  2. adihadean Author says:

    mulțumesc frumos:). poate vii și tu joi:)

  3. adihadean Author says:

    și vineri, că-i tot fără carne:)

  4. Unde mai exact se află această terasă Camino? Km 0 a Clujului e cam vag :)

  5. mi-am facut rezervare , astept confirmarea:)

  6. unde trebuie platesc si pana cand?

  7. adihadean Author says:

    piața muzeului:).
    sanda, mulțumesc:).

  8. adihadean Author says:

    adi, tu scrie la adresa de mail pentru rezervări și-ți spun de acolo:). mulțam fain.

  9. a, deci pentru acest eveniment faceai prospectare de piata acum ceva saptamani…:))

    1. adihadean Author says:

      anca, nu. evenimente de genul acesta tot fac de trei ani.

  10. pozilla says:

    ce-i aia ”intrarea 24 lei’? ca nu prea am vazut pe la crasme in alte tari – ce primesc de banii aia?

    1. adihadean Author says:

      Primești ce scrie pe afiș, un show culinar interactiv și o degustare:).

  11. Vlad Ciurca says:

    Rezervat pentru miercuri, abia astept :)

  12. Ortansa says:

    poate aveti drum si prin Bucuresti cu showul culinar :). Eu am fost la cel de la Crowne Plaza tinut de cheful de acolo, mi-a placut tare, am invatat niste mici trucuri pe care le aplic cu placere cand pregatesc ceva bun. Asa ca..va asteptam cu drag si aici!

    1. adihadean Author says:

      ortansa, poate mai la toamnă:)

  13. Hummusul de miercuri mi s-a parut absolut divin. Foarte aromat si cu o combinatie foarte inspirata de texturi data de semintele prajite de floarea soarelui..

  14. Cristina says:

    Meniul vegetarian de aseara m-a cam dezamagit sincer. Eu sunt vegetariana de 5 ani si chiar am asteptat cu nerabdare sa gust preparatele. Desi ideea cu salata de legume la gratar m-a incantat, felul in care au fost gatite m-a cam dezamagit. Vinetele cam amare, arse si felii de coaja de vinete de fapt..cam arsi si dovleceii..ceapa verde foarte atoasa ca de abia am inghitit-o..cred ca nu a fost curatata de stratul exterior sau nu stiu…mi-am pus speranta in unica ciuperca ce a trebuit sa o impart cu colega de farfurie (da, cei 25 de lei nu au ajuns pentru farfurii la toata lumea se pare, si a trebuit sa mancam 2 persoane din aceeasi farfurie..bine ca nu sunt obsedata de igiena alimentara..), si inclusiv ciuperca era arsa rau si amara de-a dreptul de la arsura..ori eu ador ciupercile..cela la gratar mai ales..dar asta nici condiment ceva..si arsa..noroc cu mozarella si rosiile care au mai salvat situatia..usturoiul a fost bun..si dulceata de ceapa. Cam singura leguma la gratar care a iesit bine au fost ardeii..care lipseau de la noi din farfurie..si a trebuit sa insistam la chelnerita sa primim si noi intr-un final…Frigaruile de carne aratau bine in schimb…deci se vede ca la carne se stie bucatarul…poate daca ar fi fost si bucatarul vegetarian ar fi stat altfel lucrurile :) Oricum, eu apreciez gestul de a organiza si o seara vegeratiana, e prima incercare de genul de care am auzit eu in Cluj..unde ca vegeratian ai cam putine optiuni.

    1. adihadean Author says:

      Cristina, îmi pare rău că ai plecat nemulțumită și că meniul propus spre degustare nu a fost pe măsura așteptărilor tale. Dacă despre serbire nu pot să spun nimuc, despre salată pot să spun că mi-a plăcut și că nu am ars nici vinetele nici dovlecelul. Le-am fript/ supravegheat eu însumi, nu am delegat pe nimeni pentru asta. Poate te conving cu desertul din seara asta dacă ai curaj:). Mulțumesc pentru feedback.

  15. daca ploua se tine seara desert??? :P

  16. Cristina says:

    poate a fost si un factor de ghinion la noi in farfurie inseamna…si am nimerit mai rau ca altii :)

  17. luni- o seara placuta usor eclectica cu uu usor iz de viata boema pe care il cautam de mult in cluj.
    miercuri- atmosfera s-a stricat, proasta organizare.
    joi- catastrofa. am fost nevoita sa-mi cer scuze invitatei mele din canada despre romanismele si favoritismele de care ne-am lovit. in ciuda rezervarii facute dinainte, a prezentei noastre la timp ca semn de respect pentru spectacolul promis de dvs. am fost ignorate de chelneri sau mai bine zis de organizatori, pana ne-am zis ca este sub demnitatea noastra sa tot asteptam, sa ne uitam cum prieteni sau cunostinte de-a lor venite in ultimul moment se bucura de atentie. urmaream pe alte persoane in situatia noastra plecand dezamagite.nu e vorba de banii dati sau de faptul ca pe masa noastra nu a ajuns nici o farfurie, vorbim despre profesionalism, despre a evolua, despre a duce pana la capat o idee inceputa frumos.trebuia mentionat pe blogul dvs. ca va fi o petrece privata intrusii nu au ce cauta.

  18. Da, adevarul e ca organizarea a fost proasta, inclusiv din partea Camino, dar nu numai, subscriu la observatiile de mai sus. Show culinar n-a fost sub nici o forma, asta e clar, iar dincolo de asta s-a explicat foarte putin. Portii minuscule, la asta nu mai comentez, ca e discutabil. Noroc cu hummus-ul absolut divin care mi-a distras compleeeet atentia. :)) In fine, se pare ca majoritatea celor prezenti a fost multumita, asadar..la mai mare!

  19. Sincer, eu cred ca ar fi trebuit sa se desfasoare sub forma de cooking class. Sau sa fie cel putin 1-2 ajutoare de bucatar pe acolo. E greu ca un singur om sa gateasca atatea portii in aceeasi seara. O data pe an, mama (asistata de matusa si, cateodata, de mine) gateste pentru circa 20 de persoane, pranz si cina. Si, pentru ca impinge obsesia ei pentru prospetime pana la a coace prajitura in aceeasi zi, de dimineata (acum comanda tort dobos, slava Domnului, la o tanti care pune mai putin zahar si fara caramel pe deasupra)si in a culege in aceeasi zi, din gradina, legumele necesare, procesul e foooarte laborios…nu pot sa va spun ce frustrant e sa gatesti 3 feluri pt. pranz si 2/3 feluri seara, sa stai in bucatarie si nici prea apreciat sa nu fii…la banii astia, cred ca mai bine se organiza un cooking class, sa faca si ceilalti ceva (pe baza de voluntariat, desigur, fara ca cineva sa isi lase degetele pe acolo :). Atunci ar fi fost si show culinar, zic eu. De altfel, la ce va asteptati cand e vorba de show? Sa jongleze cu cutitele/ingredientele, sa flambeze mancarea? Nu e ca la barmani, cu cocktailurile…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Close
AdiHadean.ro © Copyright 2023. Toate drepturile sunt rezervate.
Close