Zece mâncăruri care mi-au plăcut în Asia

537

Recent încheiata expediție Muson a fost despre mâncare și pentru mâncare. Răzvan poate depune mărturie sub jurământ dacă-i cazul. Am mâncat de două ori pe zi cu câteva gustări între cele două mese. Nu-i mirare că am pus patru kilograme (din fericire le-am dat jos deja). Am mâncat în locuri pe care Europa nu le-ar fi autorizat în vecii vecilor, am mâncat și-n locuri mai curate decât multe dintre localurile în care am intrat pe la noi. Am mâncat câte șapte feluri la o masă (sigur, distribuite la toți mesenii, ca să poată gusta fiecare din toate mâncărurile) și am încercat să nu repet mâncărurile, să cunosc cât mai multe arome, mirosuri și texturi.

De ce nu m-am întors din Asia cu zece kilograme în plus (poate doar cu 6-7)? Poate datorită cantității mari de legume aproape crude din fiecare fel de mâncare. Poate datorită fructelor pe care le găseam gata curățate la fiecare colț de stradă, ieftine, proaspete și de la gheață. Poate că și rucsacul pe care l-am cărat în spate la 36 de grade Celsius și o umiditate a aerului de peste 80%, preț de kilometri întregi, a avut un rol. Oricum ar fi, n-oi uita cât oi trăi mâncărurile care m-au impresionat. O să vă prezint mai jos un top 10 al acestor mâncăruri.

Locul 10

Pad thaiul mâncat în Bangkok, la Mayompuri Siam Garden, la intrarea pe Khao San road. Tăieței din orez, arahide zdrobite, creveți uscați și proaspeți, muguri de soia, zeamă de lămâie verde, tofu. A fost bună mâncarea iar locul 10 i se atribuie pentru că nu-s eu cel mai amre fan pad thai din lume.

Locul 9

Supa de porc din China Town-ul din Singapore. O supă de carne plină de sos de soia și porc fript tăiat în bucăți, cu ceapă verde, ceapă friptă și uscată și tăieței din orez. Ușor picantă și cu siguranță sățioasă.

Locul 8

Picioarele de broască de la Sinma Live frog, Singapore. Sos de soia și ghimbir, coriandru și ceapă verde. Și zahăr brun. Au fost foarte bune dar nu aș mânca în fiecare zi.

Locul 7

Tom yum, prima supă mâncată în Asia, la aproape două ceasuri de la aterizare, pe terasa unui chinez în Little India, Singapore. Supă de carne, sos de pește, pastă de ardei iute, scoici, calamar, creveți, coriandru, ceapă verde și tăieței din orez. A fost bună, suficient de bună pentru a intra într-un top 10 alcătuit de o persoană care nu se omoară după pește și fructe de mare.

Locul 6

Red snapper fript cu sos de stridii și verdețuri locale, mâncat în Chumpon, pe o terasă de la marginea orașului. Excelent, carne dulce și fină. Mi-a plăcut și prezentarea.

Locul 5

Rața friptă cu sos de piper negru. Am mâncat-o într-un food court din Singapore, alături de o sticlă mare de bere Tiger și de poveștile despre Adrian Mutu stârnite de singaporezul care vindea berea. În fine, sosul de piper negru e o vrajă pe care voi încerca să o reproduc acasă. Mi-a plăcut aproape la fel de mult ca rața friptă.

Locul 4

Laksa soup, o supă fierbinte, picantă, cu tofu, chiftele din pește, castravete crud și lapte de cocos. Am mâncat-o la tușa Molly, în Melaka, Malaezia. Grozavă supa, grozavă tușa Molly.

Locul 3

Curry cu piept de rață și lychee, la Praya Palazzo. Chef Syam a făcut o minunăție de mâncare pe care o să o fac și eu. Am filmările:-).

Locul 2

Sticky rice cu cremă caramel. Am mâncat prima dată în Hua Hin, Thailanda. Am luat secretele chiar de la precupeața care-l vindea și o să fac și eu, poate chiar săptămâna viitoare. E un desert simplu și foarte gustos. aș putea mânca tone.

Locul 1

Pui cu frunze de curry și orez. Cu sos de soia, sos hoisin și sos de stridii. Am auzit că se găsesc frunze de curry și în Cluj. Asta-i o veste bună, m-am îndrăgostit pe loc de mâncarea asta și de aș avea un restaurant, ar fi în meniu, cu siguranță. am âncat-o la Reggae Bar în Kuala Lumpur, în spatele pieței împuțite din China Town. Mi-a plăcut sloganul localului: love all, feed all.

Au mai fost și alte mâncăruri spectaculoase și gustoase. De fapt, nu am mâncat prost ori rău pe nicăieri prin Asia văzută de noi. Din acest motiv mi-a fost greu să alcătuiesc topul. Sper să vă placă. Să fiți sănătoși.

Join the Conversation

  1. Tare mi-ar placea sa gust mancarea de pe locul 1, pare foarte foarte apetisanta!

  2. Nu sant fan al mancarurilor de genul asta , dar nu contest in nici un fel bunatatea lor ! Am incredere in gusturile tale .Imi place in schimb aspectul . Dar ai uitat cred FRUCTUL ALA IMPUTIT ( PARDON , CARE MIROSEA A… SOFER DE AUTOBUZ!!!)Buna treaba faci , astept postarea de maine.Sanatate !

  3. adihadean Author says:

    Dragoș, e bună tare:-)
    Nicoleta, durianul e altă poveste și intră la capitolul „fructe” :-)

  4. Imi ploua in gura. Adi – cum de tii minte toate ingredientele? Ai notat totul la 2 minute dupa ce ai terminat de mancat? Sau cum?

  5. adihadean Author says:

    Fulgerică, e un dar:-)). Adevărul e că sunt atent, întreb, notez, filmez, fac poze. Asta visez, asta pictez :-))

  6. :D Ma gandeam ca faci ca mine: „Aha, deci asta e asa, asta e invers, las’ca ajung acas’ si notez”. Pana acas’ uit! :D

  7. Spectaculos! Totul suna si arata exotic si plin de gust. Sunt indragostita de mancarea asta aromata si ma bucur ca ai fost acolo si astept cu mult interes retete. Multe, multe retete. Nu am gustat sticky rice dar daca ar fi sa vreau o reteta pentru ceva din savuroasa ta lista asta o vreau. Ca de fiecare data ma bucur sa te citesc.

  8. gustoase si fotografiile :)

  9. wow, super! Abia astept retetele!

  10. Cand te vad cum povestesti parca-mi citesti gandurile, si cu fiecare cuvant pe care-l scrii ma lovesti in suflet caci uite asa imi aduci aminte de peregrinarile mele prin Thailanda…si sa nu mai vorbesc de anii petrecuti in China, n-am sa uit niciodata. Durianul mi-a creat aceleasi senzatii ca si tie numai ca eu n-am fost in stare sa le exprim asa frumos ca tine. Iti multumesc pentru tot ceea ce imparti cu noi. Keep up the good work!

  11. Tot rata arata cel mai bine si e mai aproape de gusturile noastre autohtone.
    Restul sunt foarte frumos fotografiate si daca tu zici ca au fost bune, atunci asa e, te cred pe cuvant

  12. Abia astept sa faci Sticky rice.
    Germenii de soia se gasesc si neconservati? Am luat odata (de aici din Germania) la borcan, dar nu aveau acelasi gust ca cei din mancarea de restaurant…

  13. adihadean Author says:

    Andreea, mulțumesc
    Maria, mă bucur că mă crezi:-)
    Liana, poți să pui soia la germinat și obții mugurii singură. În România n-am văzut cruzi.

  14. musai vrem reteta pt curry cu piept de rață și lychee

  15. Ar fi interesant un top 10 cele mai ciudate mancaruri, fructe, locuri etc.
    Daca se poate vreau si eu reteta de orez cu crema caramel.Mersi mult!

  16. Cum Doamne ti-a venit ideea sa pui titlul „Top 10 mancaruri de care bunica n-o facut in veci” ? Esti genial !!! am ras cu lacrimi . acum ma apuc de studia si „mancarurile”.

    1. adihadean Author says:

      Irina, inspirat din realitate:-))

  17. Adi – Frunze de curry am văzut ultima dată la magazinul eco/bio/etc de pe Eroilor, pe lângă restaurantul Luciana. Acolo găsești și mixuri condimente pentru Biryani, masala ș.a.m.d. N-au tot timpul dar perseverează….

    1. adihadean Author says:

      Emil, cred că azi nu, dar luni cercetez, mi-e poftă rău de pui cu frunze de curry:-)).

  18. Bine ati revenit acasa, omuletilor dragi! Vrei condimente din Tunis?:D

    1. adihadean Author says:

      Tya, te pupăm. Sigur că vreau:-).

  19. Esti un om norocos,caruia i s-au indeplinit multe dorinte.Frumoasa si gustoasa Asia!

    1. adihadean Author says:

      Pavel, cu siguranță.

  20. Mie mi-au făcut Pad Thai vegetarian. Foarte bun şi acela.
    Mie mi-a mai plăcut o chestie la care ei îi spuneau joke. Fierbeau orezul până devenea aproape pastă. Puneau un ou crud, ceva ciuperci, frunze într-un bol şi turnau orezul foarte fierbinte peste. După 2 minute căutai oul prajit ochi la fundul bolului. Foarte bun.
    Si mai erau bananele coapte in ceva frunze.

  21. Pe cand un top cu experientele culinare neplacute? Sunt convins ca au existat :)… sau poate ma insel…

    1. adihadean Author says:

      Ionuț, în Asia n-am avut. În alte părți, da.

  22. ce inseamna frunze de curry ? stiam ca acest curry este un mix de condimente.sau sunt diverse frunze ale condimentelor ce-l constituie?

  23. gata am gugalit si am aflat ! ce gust are?

  24. Hehe, „love all, feed all” e adaptat dupa sloganul (sau mantra) Hard Rock Cafe-ului, „love all, serve all” – si mie mi-a placut mult cand l-am descoperit. Cat despre mancaruri, asteptam cu nerabdare sa le incerci pe toate aici, adaptate in functie de posibilitati, ca sa putem experimenta si noi mai apoi :)

  25. Adi-cred ca mincarea pe care ai proopus-o este foarte buna

  26. Mariana Obreja says:

    Vrem retete

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Close
Your custom text © Copyright 2024. All rights reserved.
Close