Tom kha kai, altfel de supă de pui

569

În 20 de zile Asia am mâncat supă cât n-aș fi mâncat acasă într-un an. Poate din cauza faptului că pierdeam apă constant prin toți porii și organismul se proteja împotriva dezhidratării trimițându-mi semnale de poftă de zemării. E drept, nu-i greu să ți se facă poftă de supă pentru că lângă toată taraba de pe stradă găsești un cazan din care ies aburi aromați de supă de carne, din care, în doi timpi și trei mișcări, se construiește o supă cu pui ori cu porc, cu scoici ori cu legume, cu pastă de ardei iuți ori cu lapte de cocos.

Ieri am făcut tom kha kai (sau tom kha gai, dacă vreți, e același lucru), o supă cu pui și lapte de cocos. Versiunea mea e un pic șchioapă și adaptată la ce am găsit în supermarket însă vă asigur că e cel puțin la fel de atrăgătoare și dacă o faceți vreodată măcar așa, șchioapă cum e, vă poate oferi o imagine destul de clară și de apropiată de original. Se numește tom kha, adică supă de galangal, pentru că în mod normal se face cu galangal. Nu am găsit, motiv pentru care am folosit ghimbir proaspăt, foarte asemănător cu galangalul. Mai are în rețetă și iarbă-de-lămâie (lemongrass) dar n-am găsit așa că m-am lipsit. Dar mai bine să facem inventarul împreună:

Aveam lapte de cocos, ciuperci champignon, ceapă verde, ardei iute, lămâie verde și frunze de lămâie. Și ghimbir. Să nu uit, în rețeta originală veți găsi frunze de keffir lime, un soi de lămâie verde și cu coaja încrețită. Frunzele de lămâi obișnuit sunt la fel de bune, doar să nu fie din cele cerate.

Pieptul de pui trebuie să fie tăiat în bucăți cât de o îmbucătură, să se pătrundă repede.

Pentru aromă și culoare, am amestecat o lingură de sos de pește cu o linguriță de pastă de ardei iute. Se găsesc în supermarket.

Înainte de orice am pus apă la încălzit și în ea am pus jumătate din laptele de cocos. Dacă aveți supă de carne, puneți supă în loc de apă. Împreună cu apa și laptele de cocos am pus ghimbirul tăiat în felii subțiri și frunzele de lămâi.

După ce s-a încălzit conținutul wok-ului (puteți folosi orice oală ori cratiță, eu am folosit wok-ul pentru că e negru și-mio plac contrastele în poze) cât să înceapă să miroasă lucrurile din el, am adăugat puiul și o cană de apă caldă. am lăsat să fiarbă pe foc mic preț de 10 minute.

După ce s-a pătruns puiul, am pus în supă zeama de lămîie verde (zeam ade lămâie normală, coaptă, nu-i la fel, adică e acră dar îi lipsește aroma proaspătă).

Am pus și restul de lapte de cocos, ciupercile tăiate în sferturi și ceapa verde tăiată-n rondele. am mai lăsat să fiarbă două minute.

La final am pus câteva picături din amestecul de sos de pește și pastă de ardei iute, câteva rondele de ardei iute și…gata.

E o supă un pic altfel decât cele cu care suntem noi obișnuiți dar merită să o încercați. Poate vă place și încă nu știți.

Să fiți sănătoși.

Join the Conversation

  1. Stiu ca te oblig la reclama, dar de curand m-am mutat intr-o zona unde supermarketurile sunt la vreo 50 de km de mine. As fi foarte fericit sa imi spui in care dintre supermarketurile din Ro se gasesc produsele exotice pe care le folosesti.
    Multumesc.

  2. adihadean Author says:

    Ionel, nu mă obligă nimic:). Găsești la Metro, de exemplu , cam tot ce vrei.

  3. Daca vei veni in Bucuresti pentru citeva zile, iti recomand magazinul KI LIFE din Piata Amzei (metrou Piata Romana). Este un supermarket bio si au cam tot ce vrei pentru bucataria indiana/asiatica. It’s a heaven for foodies. x

  4. Lemongrass eu am gasit in Bucuresti, din toate super- si hipermarketurile numai la Kaufland, aveau mai mereu. Nu stiu daca voi aveti Kaufland si daca aduc si pe acolo, dar merita incercat.

  5. Multumesc pentru informatii, eu stau (mai nou intre Petrosani si Hateg), asa ca data viitoare imi voi lua zborul spre Metro, iar daca aveti vreodata drum pe aici sunteti bineveniti ;).
    Salutare…

    1. Poti comanda pe net orice. Eu am luat chiar si frunze de kafir (cele menționate de Chef Hadean). Congelate. Asa se păstrează aroma cel mai bine.
      Bafta si pofta buna!
      Eu am încercat supa asta de multe ori. E altceva, foarte “corecta” si fresh.

  6. Si eu stau la 50km de Metro si inca astept reteta de orez cu crema caramel.
    Stiu ca acum ,,snitzalesti”, da’ nu-i bai ca-i avea vreme dupa!
    Happy birthday!

  7. Raluca Hippie says:

    Asta e cam una din retetele mele preferate :) Merge si fara sos de peste, mie mi se pare un pic masi buna chiar fara, in schimb lemongrass-ul mi se pare important: se gaseste la Mega Image, maruntit, in borcanel. Ceapa verde n-am incercat pana acum sa-i pun, buna idee.Galanagal se mai gaseste pe la Plafar, la ala mare din Cotroceni AFI Palace cel putin intr-o vreme aveau. Frunze de lamaie n-am idee de unde sa fac rost. :(

  8. nu sunt eu ciorbara,dar supa asta as incerca-o.macar pentru aromele astea minunate !

  9. Sal

    Unde ai găsit lapte de cocos in cj ca eu bat de 2 zile toate magazinele din oraș

    Ms

  10. adihadean Author says:

    Auchan

  11. Era sa ma dezhidratez de la cat am salivat, supa pare a fi delicioasa:) mai convins

  12. Supa Pho ramane no1…

  13. Buna Adi!!!

    Ai uitat ceva ff imp. La asa poze si asa descriere asteptam si green curry…
    Se gaseste acum la Dragonul Rosu un magazin cu multe lucruri bune.Felicitari pt site poze ect
    Vcitor

    1. Adi Hădean Author says:

      mulțumesc frumos. venind de la dumneata, sună chiar bine:). un green curry am aici: https://adihadean.ro/2010/08/green-curry-%C8%99i-oameni-minuna%C8%9Bi-din-bangkok/

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Close
Your custom text © Copyright 2024. All rights reserved.
Close