Scăricică. Spre rai.

439

Recunosc, aseară, în timp ce mâncam scăricica asta, nu mi-a trecut prin cap hitul Led Zeppelin, Stairway to heaven, da-i destul de bine că mi-am amintit de el acum, de dimineață, la fix cât să pun un titlu postării. Aseară am făcut cea mai bună scăricică pe care am mâncat-o în ultima vreme (vă rog să înțelegeți că mă refer acum la mâncarea făcută de mine, că scăricică bună făcută de alții am mai mâncat). Am plecat la culcare cu senzația că am învățat în sfârșit cum să gătesc bucata asta de porc pentru a ieși așa cum trebuie, adică perfect pe gustul meu. Dacă vreți să reproduceți experiența mea de ieri, aveți aici pașii:

Am condimentat carnea (am avut și coaste și mușchiuleț, nu insist asupra mușchiulețului pentru că am tot făcut), mușchiul cu mix cajun, coastele cu mix jamaican. Până la urmă, puteți să faceți singuri amestecuri de mirodenii, din ce vă place.

Am lăsat carnea o oră la rece înainte să o pun pe grătar.

Am încins grătarul la 200 de grade Celsius și am pus carnea. Am pus capacul peste grătar și am coborât temperatura la 180 de grade.

Am ținut coastele un sfert de oră cu partea cu os în jos, le-am întors, le-am lăsat zece minute, cât să se coloreze apoi le-am întors iar și le-am mai lăsat zece minute. În total, 35 de minute.

Am preprarat o glazură dintr-o linguriță de sos de soia, una de miere, o pișcătură de sare, o linguriță de sos de chilli și o lingură de Marsala (puteți să puneți o lingură de brandy dacă nu aveți Marsala).

Cu cinci minute înainte de a lua coastele de pe grătar, le-am dat cu glazură, fără să le mai întorc (asta ar fi făcut ca glazura să se ardă și ar fi amărât coastele). Am glazurat coastele de trei ori, cu pauză de un minut între glazurări, cu capacul pus.

Am lăsat carnea să se odihnească zece miunute înainte de a o tăia.

Am făcut pentru carne o salată din roșii, telemea, ardei, ceapă, măsline și ulei de măsline. Practic, o salată grecească.

Vinul a fost un Cabernet  Sauvignon Chateau Valvis, corpolent dar destul de blând, ca un fel de balenă albastră, de care te sperii când o vezi dar pe care-ți vine să o mângâi după ce te obișnuiești cu ea pe lângă casă.

Să fiți sănătoși.

Join the Conversation

  1. mi-e răăăăăăăăăăău!!! tocmai am servit un mic dejun cu fructe și mi s-a făcut foame!!!! Rușine Adi, rușine :P

  2. E cam de dimineata, dar da, cred ca e ceva ……de rai

  3. Rautate mica , de unde ai condimentele alea minunate , cajunul si jamaicanul ?

  4. adihadean Author says:

    din selgros

  5. adihadean Author says:

    andreea, după fructe mi se face foame și mie:)
    maria, musai să încerci:)

  6. jamaican jerk lol

  7. hmm da, pai si de unde fac eu rost de gratar cu capac ca al tau. Apropo e pe gaz?

    Eu vreau sa fac pe gratar cu carbuni, va mai iesi partea cu glazuratu’? Fara glazura e doar o alta scaricica… :(

  8. Chiar ma intrebam ce va urma dupa mancarea dintr-un cartof :)

  9. adihadean Author says:

    lucian, pui un capac (improvizezi) peste carne. sursa căldurii nu-i atât de importantă, important e să fie cald, așa apare glazura:)

  10. aaaaaaam mai murit azi un pic…imi plac coastele de moooooooooooooooor iar ale tale, dementiale – cel putin in poze :)

  11. Superba comparatia intre vin si balena. :)))
    Si scaricica arata delicios, voi face si eu curand. :)

  12. Unde se gaseste scaricica de cumparat in Cluj ?

  13. adihadean Author says:

    în orice măcelărie

  14. Poti recomanda o macelarie, doua bune ?

    Eu am incercat la hypermarket-uri si la Unicarm, dar n-am gasit – nu’s macelarii, dar erau in drum :)

  15. adihadean Author says:

    bec, auchan e o sursă bună de carne (între hypermarketuri). în piața mihai viteazu mai e o măcelărie ok (sunt supărat puțin pe felul în care înțeleg să ofere servicii dar carnea e ok) și mai e una în grigorescu, aproape de sediul tvr.

  16. @Adi: Am inteles, o sa gasesc eu ceva. Merita pe deplin tot efortu’!!

  17. Crezi ca merge reteta asta si pe gratarul de la cuptor? Cu o tava de cartofi dedesubt si cu niste fleica pe langa scaricica ( asa ca aici: https://adihadean.ro/2011/07/coaste-coriandru-cartofi/) ?

    1. adihadean Author says:

      sigur

  18. Pe o tigaie cu gratar din teflon si cu un capac deasupra iese la fel de buna???

    Iar scaricica poate fi orice fashie de coaste (asa am vazut la Kaufland)… Nu ma pricep deloc la carnea de porc!!!!

    Si DAAAA arata delicios!!!!

  19. adi,spune-mi te rog ce minune de gratar ai caci din cate vad u nu e din ala cu carbuni si chiar imi dores si eu unul electric de aceea vreau parerea unui specialist

    1. adihadean Author says:

      maya al meu e pe gaz. între electric și gaz aleg gazul, dar nu-i musai să facem toți la fel. îmi place mult și grătarul cu cărbuni, gazul însă e ceva mai practic.

  20. mie iar nu mi-ai raspuns…..

  21. adihadean Author says:

    Diana, scaricica e cea din poze, coastele arata altfel, au mai multa carne&grasime. Daca ai hota buna, incearca si pe aragaz. Totusi, pe langa fum, capacul prea apropiat de carne nu genereaza atmosfera potrivita, e prea mare umezeala pentru o glazura ok.

  22. Multumesc!

  23. Am facut-o!!! Demential! Gratar cu carbuni si un „lichean” de tabla ca si capac :)). Der ce mai conteaza ce am pus pe post de capac, partea cu /glazura e criminala!!!

    Acum o sa folosesc sosul de soia si la „gratare” pe langa gatitul a la chinez.

    Multumim Adi!!!

  24. Ar merge reteta de coaste marinate cu glazura de aici?

    1. adihadean Author says:

      gloria, nu văd de ce nu ar merge:)

  25. Intr-o vreme parca eram obisnuita cu stilul tau de a „comenta” ce gatesti… dar pe urma ai „disparut” de pe micul ecran baimarean. Acum, cand citesc blogul si savurez fiecare descriere am realizat ca imi lipseste tot ce inseamna Adi Hadean in bucatarie… Sa fi si fim sanatosi!

    1. Adi Hădean Author says:

      kinga, mulțumesc

  26. Esti irezistibil ! pe un gratar adevarat este musai sa existe si scaricica ! recunosc, scaricica la gratar ,,este numai pentru cunoscatori,, …. multumesc pentru reteta, toate bucuriile !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Close
Your custom text © Copyright 2024. All rights reserved.
Close