Salată cu cartofi copți

1.1K

Cartofii pe care vi-i arăt azi sunt una dintre legăturile pe care le mai am cu copilăria mea. Bunicii din Firiza ne făceau cartofii în felul ăsta, mai ales iarna, când focul ardea mereu în soba veche din căsuța și mai veche în care trăiau ei. Bunicul ori bunica tăiau cartofii în rondele subțiri pe care le puneau apoi pe plita încinsă. Nimic din ce ne-ai fu putut da atunci să mâncăm nu putea fi mai bun.

Eu am presărat peste ai mei fulgi de ardei iute și puțin piper. Și sare grunjoasă.

Nu am plită dar am grătar. Așa că i-am pus pe grătar. În două minute-s gata pe o parte.

De data asta i-am amestecat cu roșii din grădină, rozmarin și ulei de măsline.

Poate ar fi meritat niște carne, așa, ca garnitură:).

N-au primit, dar au fost însoțiți de niște bruschette bne usturoiate. Atât am avut să vă spun azi. Să fiți sănătoși.

Join the Conversation

  1. Scurt si la obiect, o reteta simpla dar cu siguranta delicioasa. Si eu care mi-am propus sa nu mai intru dimineata pe blogul tau, pe motiv ca mereu ma taie foamea dupa :)

  2. Cel mai mult mi-a placut ideea cu carnea pe post de garnitura :)) Na, ca in loc de „pe” era sa scriu „de” :)

  3. Cartofii ăștia copți pe sobă în Lunca Ilvei jud. Bistrița Năsăud, se numesc ” ROȚI ”. Nimic nu se compară cu roțile iarna la sobă cu verii, bunicii, părinții !

  4. da, foarte buni si mie imi amintesc de copilarie doar ca zona noastra se numesc scrijele de cartofi.

  5. nu meritau carne, prea multa carne, sunt perfecti asa!:)

  6. adihadean Author says:

    sunt foarte buni și fără carne, vorbise fiara din mine :))

  7. adrian azi i-am incercat si au fost nemaipomeniti…felicitari ! ;)

  8. hmmm, asa imi cocea si mie cartofi pe plita bunica mea, tin minte ca nici nu mai asteptam sa se raceasca, ii luam de pe plita si ii mancam fierbinti

  9. Cum stam cu votul? :) Ar trebui sa ne anunti in fiecare zi procentul, ca doar te-am ajutat :)

  10. Daaaaa, scrijele cu lapte acru :)

  11. Azi am avut o masa festiva la primarie si le-am pregatit ciorba de perisoare a la grec si la felul doi duo de pulpe de pui la cuptor cu reductie de rozmarin, escalop de porc cu sos brun in care am pus fasii de hribe si struguri taiati in doua iar ca garnitura cartofi copti la cuptor cu vereturi a la provence, broccoli proaspat stropit cu sos de unt si sticksuri de carote adica morcovi :)

    1. adihadean Author says:

      sună bine.

  12. Imi aminteste de casa, de tata…el face pe plita „scrijele” de Maramu’…doar iarna….delicioase si sanatoase!

  13. uau, cahiar ca imi aduce aminte de copilarie, cum faceam la bunici „scrijele pe șpor” cu un pic de ulei, sare si usturoi . O bunatate!

  14. Adi, am facut si eu salata asta numai ca am mai adaugat cateva ciuperci coapte si ardei copt (aveam asa o pofta sa fie si ele acolo). A iesit delicioasa. :) Ar fi iesit si mai si daca faceam legmele pe gratar, afara. Data viitoare, sper :)

  15. O sa incerc si eu zilele astea, suna tare bine. Eu am o combinatie asemanatoare, cu cartofi noi copi, ceapa verde, o legatura mare de marar si o rosie.

  16. Imi place cum arata site-ul tau, felicitari, iar salata de cartofi e foarte simpla si delicioasa, o fac si eu mereu mai ales acum in post.

  17. tipa viorica says:

    Se mananca a treia zi de Craciun cand toata lumea e satula de carnati.Scrijele pe sparhat(plita) cu usturoi si apoi un blid cu lapte acru . Cele mai gustoase se fac din barabule(cartofi)cu miez galben si coaja alba.Face parte din traditii din bucovina(suceava).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Close
AdiHadean.ro © Copyright 2023. Toate drepturile sunt rezervate.
Close