Pui cu piure de mazăre și tapenade cu fistic

884

Tapenade e o pastă din măsline care se potrivește bine cu carnea, cu pâinea goală, cu brânzeturile și cu o seamă de vinuri bogate în tanin. Ea suportă multe adaosuri, la fel ca sosul pesto și poate fi consumată proaspătă ori conservată. Sincer să fiu, cum măsline găseșit tot timpul anului, e păcat să dai lei mulți pe un borcănaș cu tapenade. Eu am făcut ieri câteva linguri de pastă de felul ăsta, pentru a o potrivi cu mâncarea din piept de pui pe care am construit-o pentru prânz.

Am pus măslinele fără sâmburi într-un bol. Peste ele, capere (o linguriță), piper verde (tot o linguriță), pătrunjel, fistic și un cățel de usturoi. Am făcut amestecul acesta pastă, cu blenderul.

Am tăiat pieptul de pui în bucăți mari și l-am rumenit în puțin ulei împreună cu câțiva bulbi de arpagic murat.

Mazărea proaspătă e cea mai bună dar dacă n-am, folosesc din cea congelată, care mi se pare mai în regulă decât cea din borcan. Fiind fiartă pe jumătate spre trei sferturi, nu o mai fierb, o țin doar trei minute în apă clocotită.

Scurg apoi apa de pe mazăre, presar puțină sare, adaug o lingură de unt și câteva frunze de pătrunjel.

Torn trei linguri de smântână dulce.

Fac piureul folosindu-mă de blender. Într-un minut e gata.

Între timp carnea s-a rumenit și s-a pătruns. O condimentez cu sare și piper și o potrivesc pe farfurie, cu un moț de tapenade și două linguri de piure de mazăre alături.

Gustul măslinelor din tapenade și cel al piureului de mazăre se completează reciproc. E un spectacol ce fac ele două pe limbă.

Nici cu arpagicul murat și ușor prăjit nu mi-e rușine, din acru devine dulce-acrișor. O să-l mai folosesc și-n alte combinații.

Să fiți sănătoși.

Join the Conversation

  1. Piper verde… am tot vazut la tine in poze piper verde din acela „la borcan” (intr-un fel de… zeama?). Am vazut si eu in supermarket-uri si te intreb… care e diferenta intre el si cel uscat?

  2. adihadean Author says:

    Piperul verde are o aromă puternică dar nu este atât de iute. E aceeași plantă dar boabele sunt recoltate în alt stadiu. În Asia au piper verde proaspăt, e foarte gustos, mai bun decât cel în saramură. Mi-am adus și eu dar din păcate nu rezistă în stare proaspătă decât trei zile apoi se uscă.

  3. ma tenteaza tapenade .mi-ai facut curaj sa incerc si eu pasta asta.

  4. adihadean Author says:

    pansy, atenție la măsline, gustă înainte de a cumpăra, calitatea lor contează mult. în rest, nicio grijă:-)

  5. Nu este o differenta intre capere si piper verde? Eu m-am ars odata cand am facut o marinata pentru somon. Am cumparat piper verde in loc de capere ..ca arata cam la fel… si mi-au plans musafirii de iuteala. Astia ii zic peppercorn

    1. adihadean Author says:

      Sigur că există diferențe. De fapt, în afară de culoarea asemănătoare, nu au nimic în comun:-).

  6. servus, Adi! n-am mai scris nimic la tine, de multa vreme, desi de vizitat o fac des, cam la… fiecare postare. :) imi place cum evolueaza lucrurile pentru tine, ma bucur si iti tin pumnii stransi si pe viitor. bravo!!

    acum, revenind la subiect :), adica cel al postarii tale de mai sus. tocmai am terminat de savurat mancarea asta buna-buna! ne-am lins pe degete! :)
    tapenade am facut-o mai pe langa reteta, adica am pus nuci caju ca nu am avut fistic, iar in loc de capere am pus ceva zeama de lime (stiu, nu au prea multe in comun, dar caperele nu imi plac). chiar si asa, mi-a placut mult! o voi repeta, cu siguranta!
    multumesc si numai bine in continuare!!

  7. Eu n-as fi pus deloc fistic sau caju, ca reteta traditionala nu contine, dar as fi pus niste anchois. Eu am facut o data cu masline negre si o data cu masline verzi.
    Incearca sa invelesti puiul in tapenade si pune-l putin la cuptor sa vezi ce gust nemaipomenit o sa aiba!

    1. adihadean Author says:

      cofi, e alegerea ta, dar să știi că pierzi mult din cauza motivului „că rețeta originală nu conține..” :-).

  8. Nu de aia nu as fi pus, ci pentru ca nu-mi plac mancarurile sau dulciurile care au in compozitie nuci, alune, caju, fistic si alte alea. Nu-mi plac decat simple. Asa ca nu pierdeam nimic, asa cum nu pierd nimic cei carora nu le plac caperele!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Close
Your custom text © Copyright 2024. All rights reserved.
Close