Învârtite cu nucă

469

Bunica mea este o maestră a aluaturilor, dulci sau sărate. Când eram mică, obișnuia să-mi spună că nu ar trebui să-mi fie teamă de aluat, că dacă ceva nu merge bine, pot oricând să-l remodelez (atâta timp cât nu are umplutură, desigur). Avea un fel de a împleti pâine și colaci cum nu am mai văzut. Îi cocea apoi în cuptorul de lut pe care îl potrivea cu atâta pricepere și care emana mirosul copilăriei mele – pâine caldă, aburindă, abia scoasă din cuptor. Din păcate anii au trecut și bunica nu mai are putere să coacă pâine cum o făcea cândva, dar eu continuu să ador pâinea împletită, cozonacul și orice îmi aduce aminte de locul în care am crescut. Și din când în când încerc să le fac și eu în mica mea bucătărie de apartament, doar așa, de dragul copilăriei. O învârtită cu nucă și un pahar cu lapte cald e modul perfect de a încheia o zi obișnuită.

invartite cu nuca

Pentru aluat aveți nevoie de: 150ml lapte, 50g smântână acră, 1 linguriță coajă de lămâie, 1 linguriță extract de vanilie, 3 ouă, 50g zahăr, 1 linguriță drojdie uscată, 500g faină albă, 1/4 linguriță sare, 70g unt topit. În plus, veți mai avea nevoie de 1 ou pentru uns.
Amestecați ouăle cu zahărul și mixați până devin spumoase. Adăugați laptele, smântâna, coaja de lămâie, vanilia și drojdia, apoi făina și sarea și începeți să frământați. Pe măsură ce frământați, adăugați untul topit și continuați să frământați 5-10 minute cel puțin, până când obțineți un aluat omogen, elastic. Acoperiți bolul cu folie alimentară și lăsați să crească pentru 2 ore în frigider (prefer dospitul la rece, se obține un aluat mai ușor de lucrat și care crește mult mai frumos în timpul coptului, dar dacă nu aveți timp, lăsați bolul la temperatura camerei pentru 40-50 minute).

invartite cu nuca3

Pentru umplutură aveți nevoie de: 150g nucă măcinată, 2 linguri cacao, 4 linguri zahăr brun (sau alb), 1 ou, 1 lingură rom brun, 1 praf sare, 20g unt topit.

Amestecați toate ingredientele într-un bol până la omogenizare.

invartite cu nuca2

Pentru a da forma învârtitelor, puneți aluatul pe masa de lucru ușor înfăinată. Tăiați aluatul în 18 bucăti. Luați câte doua bucăți de aluat deoparte și întindeți-le sub forma unui oval de aproximativ 2-3mm grosime. Întindeți o lingură de umplutură peste unul dintre cele doua ovaluri. Acoperiți cu cel de-al doilea oval apoi tăiați aluatul în 3 fâșii, lăsându-le unite la unul dintre capete. Răsuciți cele 3 fâsii de aluat apoi împletiți-le. Pornind de la unul dintre capete, rulați aluatul, ascunzând capătul dedesubt. Așezați învârtitele pe o tavă tapetată cu hartie de copt și lăsați-le la crescut încă 1 oră.
Ungeți cu ou bătut și coaceți în cuptorul preîncălzit la 180C pentru aproximativ 25 minute până devin aurii și parfumate.

invartite cu nuca1

Să aveți poftă!

Text&Foto: Oana Olguța Iliescu

www.pastry-workshop.com

Join the Conversation

  1. Va fi reteta sfarsitului de saptamana asta.
    Felicitari pentru tot ce faci!
    Multumesc pentru reteta!

    1. Spor la treaba, Elena.

  2. Am încercat reteta de gogoși . Au ieșit super. . Azi am făcut și învârtitele,la fel ,foarte gustoase . Mulțumim pentru rețete !Sunt cu ochii pe dumneavoastră ,chef .

  3. E foarte bun aluatul. Felicitari Olguta!

  4. Ma tot mananca limba sa intreb ceva (sper sa nu mi-o iei in nume de rau), dar de ce se pune in Vechiul Regat (Muntenia, Moldova, Dobrogea, peste tot) mai tot timpul cacao in nuca la preparatele cu nuca (cozonaci si alte preparate asemanatoare)? In Ardeal amestecam deseori nuca doar cu zahar vanilat si coaja rasa de lamaie (si albus de ou batut), iar mie mi se pare ca are si gust mai bun, si arata mai bine cu nuca asa, „blonda”. S-ar putea sa fie doar gustul meu (e adevarat, de gustibus non disputandum).

  5. Draghici Doina says:

    imi plac foarte mult retetele dumneavoastra,raman deseori in pana de idei…ce sa mai gatesc astazi….o ,da,arunc un ochi pe retetele Adihadean,am experimentat,mi-a placut si va urmaresc cu drag,o zi buna sa aveti

  6. marilena ene says:

    observ ca ati copt doar 6 invartite, aluatul spuneati ca trebuie impartit in 18(9 invartite)
    smantana acra e smantana fermentata?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Close
AdiHadean.ro © Copyright 2023. Toate drepturile sunt rezervate.
Close