Dacă tatăl meu mi-ar fi spus, pe când eram copil, „fiule, să nu te mulțumești cu puțin”, aș fi înțeles, cu siguranță, cât poate înțelege un copil. Ar fi urmat o serie de întrebări la care tata ar fi trebuit să răspundă. Tata a preferat să mă lase să-mi găsesc singur răspunsurile, lucru pe care-l apreciez acum, pentru că am devenit un foarte bun căutător.
Am vrut să scriu în postarea asta despre ce înseamnă să nu te mulțumești cu puțin în bucătărie ori în blogging. M-am răzgândit, vreau să le dau o pauză celor care se revoltă pe bulevardele internetului atunci când li se pare că vreau să trasez direcții, că vreau să pun lumea la treabă ori că fac pe deștepul. O să revin pe tema asta, în curând. Am niște idei și mi se pare că ăsta-i locul potrivit pentru afișarea lor. Acum, să vă spun care-i motivul postării: urmează o nouă ediție, cea de-a 12-a, a Zilelor Biz, un eveniment pentru cei care transformă proiectele în realitate. Un eveniment pentru căutători. Un eveniment destinat oamenilor care au neliniștea în sânge și care înțeleg, așa cum am înțeles și eu încă de foarte tânăr, că munca grea e doar un antrenament de care ai nevoie pentru a ști cum să transformi puținul în „mai mult”, „mai bine”, „mai generos” (da, consider că oamenii care au muncit din greu pentru a obține ceva, sunt mai înclinați către generozitate). Vă poftesc să studiați, s-ar putea să vă fie de folos. Nu-i târziu să începeți căutările de azi, chiar dacă-i Sâmbătă. Să fiți sănătoși.
aș completa, cu voia ta, să nu te mulțumești cu puțin, dar să te bucuri de ce ai.
corect:)
Ca sa te multumesti cu putin inseamna, cel putin pentru mine, sa ma plafonez !
Aștept cu mare interes sa reiei tema abordata la inceput.
Duminica placuta, Adi !
Adi, ma tem ca nu inteleg ce vrei sa spui cu „se revolta pe bulevardele internetului”…Ne vei explica tu mai incolo, probabil.
In alta ordine de idei, am vazut de curand CV-ul tau pe undeva, pe net (de fapt un rezumat). Sunt un pic uimita si contrariata ca un om atat de ambitios si hotarat ca tine a inceput doua facultati si nu a terminat nici una. Cu toate astea nu te multumesti cu putin si ti-ai trasat un drum in viata facand ce iti place si iti aduce un venit.
Vei face si tu o prezentare la acest eveniment?
Dacă nu înțelegi, nu-i bai:). Cât despre CV, se întâmplă să am mai multă școală (sub diverse forme) decât scrie pe undeva. Nu fac lucruri din ambiție ori pentru că vreau să demonstrez ci fie pentru că am nevoie, fie pentru că-mi place. Să merg la facultate aveam nevoie. Când am realizat că pentru mine e pierdere de vreme și nu livrează ce-mi trebuie mie, m-am canalizat pe ce-mi trebuia mai mult. Se dovedește că am ales bine. E atât de simplu.
Nu, nu-s între vorbitori.
Pai ar trebui sa te gandesti serios sa tii si o prezentare pe undeva! :) Sunt multi care ar vrea sa aiba un traseu cel putin asemanator.