Valencia, mi-e dor de tine! (guest post)

820

Am revenit deja din Valencia de atât de multă vreme că aproape că nu-i mai simt gustul pe limbă. Ca să înțelegeți de ce spun asta, iată cum a arătat programul meu din ultimele opt zile: aterizare la București Sâmbătă, recuperat mașina, drum la Cluj, dormit o noapte, administrative acasă, de duminică, plecat luni devreme spre București, muncit cu puțină pauză până miercuri, drum cu mașina spre Cluj joi, din nou administrative și întâlniri vineri, muncă pentru un client sâmbătă+ întâlniri, muncă azi pentru a termina lucruri apăsătoare înainte de a porni mâine dimineță spre București, spre altă muncă, de unde revin marți noaptea doar pentru a începe o nouă zi de muncă miercuri dimineață devreme. Cam așa stând lucrurile, sper că pricepeți de ce mi-ar trebui o lună-două în Valencia, nu o săptămână, pentru a putea spune că da, am apucat să acumulez o crustă de amintiri. Dar nu mă plâng, amintirile vin și de la alții, respectiv de la foarte politicoasa doamnă Liliana Fedeleș, căreia-i aparțin textul și fotografiile de mai jos, doamnă căreia am avut bucuria de a-i servi drept ghid în Valencia, cu ocazia faptului că a câștigat acest lucru participând la concursul Bucătarul familiei de la Agricola Bacău. N-am intervenit pe text, sunt impresiile dumneaei din această mic vacanță, n-aș fi îndrăznit să schimb ceva. Să fiți sănătoși.

valencia

Valencia este un oraş extrem de interesant şi variat din toate punctele de vedere. Pentru că  are  atât de multe de oferit,  este foarte greu pentru cel ce o vizitează prima dată să facă o selecţie. În cele 5 zile am reuşit să descopăr doar o mică parte din farmecul oraşului şi al locuitorilor săi. Cea  mai  bună soluţie ar fi să o mai vizitez măcar o dată pentru că mi-a rămas o parte din inimă la frumuseţile Valenciei. Recunosc că am rămas cu o uşoară nostalgie.

valencia

valencia
Un oraş viu, cu oameni simpatici, vorbăreţi, amabili şi prietenoşi. Străzile sunt un adevărat spectacol. Zeci de mici restaurante, cafenele, terase ocupă trotuarele şi străzile înguste dintre blocuri. O lume amestecată se plimbă pe străzi şi se vorbeşte în multe limbi.
Am privit şi admirat clădirile din zona centrală a oraşului şi m-am întrebat care este istoria sau povestea acestora. Este minunat! Locul te copleşeşte. Vezi clădiri celebre, impresionante, adevărate opere de arhitectură sau de artă. Cred că fiecare stradă merită văzută.  Ai vrea să te opreşti la fiecare colţişor şi să faci fotografii. Ne-au plăcut şi adevăratele piste şi parking-uri de biciclete. O încântare pentru cei care iubesc mişcarea. Am admirat ficuşii imenşi, palmierii, mandarinii, curţile interioare pavate cu marmură şi gresie, plaja, nisipul fin şi Marea Mediterana.

Iluminatul  public în Valencia este foarte frumos.  Străzile înguste ale oraşului vechi sunt luminate de lampioane mari rotunde cu suport de fier forjat montate pe zidurile clădirilor sau pe felinare stradale.
Restaurantele din Valencia sunt locuri încântătoare. Găseşti întotdeauna ceva pentru fiecare. Poţi să alegi meniul zilei la un preţ rezonabil, între 7 şi 15 euro de persoană, sau poţi savura preparate tradiţionale şi specialităţi. Vinul este cel care însoţeşte fiecare masă din restaurant.
valencia
O să întâlneşti un personal politicos, amabil, atent să vină în întâmpinarea dorinţelor tale cu oferte diverse. Patiseriile şi brutăriile în special oferă o varietate mare de produse. Pâinea este foarte bună. Deserturile şi dulciurile fine te invită să te opreşti şi să le savurezi alături de o cafea. Dintr-o vitrină mi-a făcut cu ochiul o brioşă Dracula. Nu am rezistat şi am muşcat-o!
valencia
Serviciile oferă calitate sub toate formele. Blândeţea climei, plajele întinse, peisajele frumoase, restaurantele în aer liber, oamenii care se bucură de fiecare moment al vieţii lor,  în general totul e de natură să te facă să vrei să revii.

valencia
Despre experienţele culinare trăite în Valencia a scria atât de frumos domnul Adrian Hădean pe blogul său încât nu-mi rămâne decât să citesc şi să tot recitesc articolele, să admir pozele şi să retrăiesc povestea acelor zile minunate.
Am călătorit la propriu şi la figurat împreună cu domnul Hădean prin bucătăria valenciană. Mi-a fost călăuză într-o lume aproape necunoscută, încărcată de obiceiuri care, fără ajutorul lui, mi-ar fi rămas străine. Îi mulţumesc mult!
Despre tapas. Eu cred că o idee pentru un tapas se naşte din imaginaţia bucătarului şi aproape orice combinaţie culinară devine un aperitiv rafinat. M-au impresionat foarte mult aceste mici minuni gustoase. Toate sunt bune, greu e până te hotărăşti ce să iei sau când să te opreşti.
Vizita la Mercado Central a fost grozavă. O superbă construcţie cu o arhitectură interesantă. O hală imensă unde găseşti tot ce îţi doreşti pentru meniul tău. Prima dată mi-a atras atenţia raionul unde sunt agăţate jamboanele de porc. Spaniolii sunt renumiţi si prin modul de preparare a jambonului. Apoi te atrage varietatea şi prospeţimea produselor. Foarte multe sortimente de peste, unii dintre ei erau chiar urâţi dar am înţeles că sunt tare gustoşi, caracatiţa, sepie, calamari, creveţi, langustini, legume, fructe, ierburi aromate, produse de panificaţie, ouă, carne proaspătă şi mai presus de toate m-a impresionat curăţenia, aproape de laborator, care era în toată piaţa.

jamonvalencia

valencia
O emoţie specială am trăit la resturantul Riff, condus de chef Bernd H. Knöller. Ce am simţit e greu de descris. Aici am descoperit cu adevărat eleganţa  şi nobleţea mâncării.  Măcar o dată în viaţă trebuie să păşeşti într-un astfel de restaurant şi să te bucuri de un meniu atât de rafinat. Combinaţii inedite de arome care te fac să te îndrăgosteşti irecuperabil de mâncare. Încă mă simt copleşită,  poate chiar ameţită de frumuseţea acelei seri. Un restaurant şi o masă care mulţumeşte toate simţurile: auzul, văzul, gustul, pipăitul şi mirosul.

valencia
Departe de pulsul oraşului, într-un decor magnific şi o companie plăcută,  am realizat încă o dată, că important e să ai inima deschisă, să poţi iubi şi preţui bucuriile simple ale vieţii.
Imaginează-ţi că te afli pe o terasă scăldată de soare şi de jur împrejur sunt plantaţii de portocali. Pe lângă casă, tufele de lavandă şi rozmarin se întrec în miresme, iar de la bucătărie simţi arome delicate şi chemarea aburindă a unei paella tipic valenciană pregătită cu multă dăruire de gazda noastră, domnul Oliver Brucker.
O paella valenciană gătită în tihnă deasupra unui foc din lemn de portocal, cu ingrediente atent alese, a fost vedeta  zilei. A fost perfectă la fel ca şi gustările delicioase pregătite de doamna Gloria. Când scriu aceste rânduri îmi lasă gura  apă! Vreau să aduc aceaste arome şi în bucătăria mea cât mai curând.
Cam atât pot să va spun despre  excursia culinară în Valencia. Acesta este decorul din care am făcut parte timp de 5 zile şi nu pot cuprinde în doar câteva rânduri toate trăirile pe care le-am avut.
Pentru mine a fost o experienţă fabuloasă petrecuta alături de domnul Adrian Hădean, de doamna Hădean , o prezenţă  distinsă şi deosebit de plăcută, şi de bunul meu soţ. Aceste zile deosebite mi-au rămas întipărite în minte pentru totdeauna!
Mulţumesc mult Agricola Bacău pentru acest premiu minunat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Close
Your custom text © Copyright 2024. All rights reserved.
Close