Waffles cu picături de ciocolată

570

Waffles (sau vafe mai pe românește) sunt o adiție recentă în caietul meu de rețete, însă ușor ușor au câștigat teren în bucătăria mea pentru că piciul meu e înnebunit după ele. De fapt, de la el mi-a venit ideea acestor vafe – văzuse el la desene animate, cred, că mâncau la micul dejun vafe cu sirop de arțar. Și m-a convins să-i fac și lui – cum aș fi putut vreodată să-l refuz?! Singura mea problemă era că nu aveam aparat electric de vafe. O problemă majoră la prima vedere! Dar mi-am amintit apoi de celebra formă de faguri, acea presă care se pune pe flacăra aragazului și care are exact formă de vafă! Am încercat să le fac mai apoi și cu un aparat electric, dar piciul meu tot pe cele cu presa le preferă – ies mai subțiri și mai crocante.

vafe4

Rețeta e simplă și extrem de versatilă. E o bază care-mi permite să-i adaug orice, de la picături ori bucăți de ciocolată, la fructe uscate sau proaspete. În plus, are în compoziție fulgi de ovăz pe care micul meu mofturos nu i-ar accepta altfel. Așa că împușc doi iepuri dintr-o lovitură cum se zice!

vafe3

Aveți nevoie de: 100g fulgi de ovăz, 210g făină albă, 1 linguriță praf de copt, ¼ linguriță sare, 2 ouă, 350ml lapte, 50g unt topit, 2 linguri miere, 1 linguriță extract de vanilie, 50g picături de ciocolată (sau ciocolată tocată – puteți înlocui cu fructe uscate sau proaspete).

vafe2
Puneți fulgii de ovăz în vasul robotului de bucătarie și pulsați pentru a-i mărunți bine. Transferați într-un bol și adăugați făina, praful de copt și sarea, precum și fulgii de ciocolată. Amestecați bine cu un tel.
Separați ouăle. Puneți gălbenușurile, laptele, untul, mierea și vanilia într-un bol și amestecați bine. Turnați acest amestec peste ingredientele uscate și amestecați până la încorporare. În alt bol, mixați albușurile până obțineți o spumă fermă. Încorporați albușurile în aluat folosind o spatulă sau lingură de lemn.
Înfierbântați presa pentru vafe pe flacără medie spre mare apoi turnați cateva linguri de aluat pe una dintre părți. Închideți presa și coaceți vafele pe fiecare parte până devin aurii și crocante.

vafe1

Îmi place să le servesc fie cu sirop de arțar, fie cu miere și fructe proaspete din belșug.
Să aveți poftă!

Text&Foto: Oana Olguța Iliescu

www.pastry-workshop.com

Join the Conversation

  1. O idee foarte buna pentru a folosi forma de faguri. Felicitari Olguta, mereu ma impresionezi cu retetele si ideile tale!

  2. Foarte bune sunt. Am pus prune uscate in ele. Multumesc pt. reteta.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Close
Your custom text © Copyright 2024. All rights reserved.
Close