Mezeluri tradiționale

538

Pun pariu că postarea asta îi va încânta pe iubitorii porcului și pe cei ai afumăturilor și pastramelor, din orice fel de carne ar fi făcute ele. M-a încântat și pe mine coșul plin de bunătăți afumate pe care l-am primit ieri (livrare specială de la Oradea, executată chiar de proprietarul afacerii). Sigur, m-a încântat mai mult ideea că mai există lucruri de calitate în țara asta, că de mâncat, mai ușor în perioada asta (știți că mi-am propus să dau jos un număr important de kilograme până-n luna Martie și știm cu toții că nu slăbești mâncând cât porc vrei).

Nu prea cumpăr mezeluri din supermarket. Le găsesc greu pe cele bune, făcute din carne, făcute cu simț de răspundere și cu grijă la ce-i dai omului să mănânce. Chiar mă întrebam dacă se mai produc în țară mezeluri fără coloranți și aditivi. Am aflat că se mai fac. Ba mai mult, se fac mezeluri din carne de porc Mangalica (un soi balcanico-unguresc) hrănit cu ghindă și ferit de tratamentele cu hormoni. E drept, porcii cresc mai greu până la greutatea ideală și de aceea carnea lor e poate prea puțină și poate un pic cam scumpă.

Aseară am organizat o degustare la reședință. L-am chemat pe Emil, mai apoi l-am chemat și pe proprietarul casei și le-am dat să guste din cârnații afumați tradițional (frământați manual, să nu li se distrugă textura), mușchiul țigănesc, șunca și pastramele de pe masă (pastrama de curcan e preferata mea dar mi-au plăcut și cea de pui și cea de oaie – observați că la capitolul „pastramă” nu mai vorbim de porc). Afumăturile au trecut testul cu notă mare. Cu bucurie i-am pus pachet lui Emil, proprietarul are și el partea lui și, pentru că am primit o cantitate prea mare pentru cât consumăm eu și Raluca, o să-i cadorisim și pe părinții noștri (care țin obiceiul cu tăiatul porcului dar care merită să guste niște lucruri deosebite). Ca să n-o mai lungesc, am fost încântat. Ăsta e singurul motiv pentru care vă recomand cu drag mezelurile afumate tradițional de la Florava. Niciun alt motiv nu ar fi suficient de bun. Singurul meu regret (așa, pe jumătate regret, pe jumătate bucurie, nu știu cum să explic) e că deocamdată nu se pot bucura prea mulți oameni de ele (ăsta-i și un lucru bun, după mintea mea, pentru că o producție prea mare presupune niște compromisuri, pe care, sunt convins că nu le dorește nimeni, inclusiv producătorul), magazinele producătorului fiind doar două (din câte știu, însă produsele acestea se mai distribuie și în alte magazine), unul în Oradea, pe Madacs Imre (nr 3-5) și unul în București, pe bulevardul Ștefan Cel Mare (nr 44).

Join the Conversation

  1. Si in Cluj unde se gasesc?

  2. adihadean Author says:

    din câte știu, doar la mine acasă, și nu-s de vânzare:)). vi le-am arătat mai ales ca să știți că există și să nu vă pierdeți speranța:).

    1. Daniela Dan says:

      Buna Adi,
      apeciez ce faci, intrebarea mea este cat de interesat poate fi un producator ca tine de a ahizitiona de exemplu usturoi si plante aromatice pe un teren propriu si cultura eco?

    2. pipinica viorica says:

      Eu sunt din Simeria județul Hunedoara.Unde pot găsi aceste produse?

    3. Adi, vrem retete. Noi, taranii din Baragan, pregatim porcul in stilul nostru, dar am vrea sa stim secretele bucatelor primite de tine. Nu ar fi bine sa le culegi intr-o carte?

    4. Si lauda-i mare…pe mine cei ce lauda ceva,nu ma conving…la pomul laudat,sa nu te duci cu sacul…dar prinde la mancaciosi…

  3. Arata foarte bine…
    am sa fac si io poze cu ale noastre din moldova facute de parintii mei sa iti dai o parere :)

  4. Buna Adi, de mult timp te urmaresc si te apreciez. Ma bucur mult cand vad ca incep sa apara oameni care pun pret pe calitate si pe lucrurile facute in mod traditional si cat mai natural. Eu personal nu mai pun gura pe mezeluri de 1 an si ceva, datorita unui domn de la Otv, sa-i dea Dumnezeu sanatate ca a deschis ochii multora. Dar de curand am aflat ca in judetul Hunedoara (de unde si sunt deloc) la Brad este o fabrica care produce mezeluri traditionale fara e-uri si tot felu de substante pe care nici nu stiu sa le citesc daramite sa le scriu:)) O zi faina.

  5. da, exista ! putin da’ bun ! sotul meu e transator, si de cand mi-a explicat cum se fac mezelurile, am renuntat sa le mai pap. insa prieteni de-ai parintilor mei, au o carmangerie, unde comercializeaza prod naturale. cum spuneai si tu adi, costa mai mult, dar se merita ! se vede cu ochiul liber pieptul de porc ca nu e injectat.

  6. Cunosc magazinul de pe Ştefan cel Mare, produsele sunt excelente, în tr-adevăr.

  7. adihadean Author says:

    Gabriel, aștept.

    Anita, Bun venit.

    Mira, Lucia, mă bucur că știți despre ce vorbesc:).

  8. marfa e… marfa intradevar! in Oradea mai stiu cel putin 2 locatii in care Florava da-n colesterolu’ omului: una pe str. Nufarului si alta in p-ta Rogerius. pacat ca nu apar in poze toba si jumarile [la fel de bestiale], numa’ ca noa, nu poţ’ fi cu tătye: daca n-ai primit jumeră, bune-a fi şi cârnaţu’ şi şoanca! :))) POFTA!

  9. Noh, ce bine-mi ploua gura acum!

  10. Si la noi acasa produsele Florava sunt nelipsite. Fetitei mele ii plac foarte mult cremvurstii asadar va recomand din toata inima ( de la parinte la parinte) deoarece sunt facuti doar din carne si au gustul acela de demult. Despre afumaturi nici nu mai vorbesc …superbe.

  11. Asta-i Florava pana-i hau! Best din cate exista!!!! de mai bine de un an numa’ carnati si sunca de la ei iau… am dus si la bunici in Moldova si-n Bucuresti… au facut furori (asortate cu palinca de bihor, aia de butoi de dud, nu fratii chimici)

  12. adihadean Author says:

    Servus, Frankie, sărbători fericite.).

  13. Andrei Florea says:

    …mno stai sa ti spun si io parerea mea … romanii sant mancatori de mezeluri .. si asta i a facut pe producatori si comercianti sa produca la greu mezeluri . Marea lor majoritate fac mezeluri de calitate indoielnica si cu gust diferit de la o sarja la alta . Sant pline de coloranti artificiali si conservanti . Aceste ” mezeluri ” sant de fapt cimitirul abatoarelor .. adica toata carnea care nu se vinde proaspata , cazaturile si resturile de carne se transforma in profit prin prelucrare in ” MEZELURI ” . Ceea ce prezinti tu sant mezeluri facute ca atare , prelucrate natural de vreun meserias din materie prima de calitate . Pretul acestora , daca ar fi sa fie profitabil ar trebui sa fie in vitrina dublu fata de pretul celorlalte …. sigur, pe praful asta , romanii aleg pretul in fata calitatii , cu toate astea romanii ar trebui sa stie ca de fapt pretul e acelasi fiindca desi platesc mai putin la casa de fapt cumpara marfa proasta din care jumatate e apa , sare , si grasime . Vai si amar … In orice caz felicitari producatorului si produselor prezentate de tine .

  14. HaHaHaHa, eu de acolo cumpar de cand s-a deschis magazinul (iau chiar si crenvusti si paris=zer care sunt f. gustoase) dar pe mine nu m-a poftit la degustare Dom ‘Patron. Chestie de locatie sau de localizare!Intradevar mezelurile sunt foarte bune dar poate un picut cam sarite de pret. Dar se poate si mai rau

  15. I originally discovered Florava’s products about 5 years ago (in Oradea) and have been an enthusiastic customer ever since! Quite simply put they are sublime. I’m a major fan of the Carnati Picanti, Salam Krawitzer and the Ciolan. I have to admit that I’ve also bought Slanina afumat to grease the grill in the summer-time and eaten most of it before we arrived at our holiday home. I haven’t tried the salami from mangalita yet, but I will.

    All of my family from abroad have tried a platter or two and I also like to give gift baskets from the range of smoked and cured meats to my corporate customers. Definitely more appreciated than a bottle of whiskey at Christmas time or Easter!

    My romanian wife has just informed me that Florava have a shop in Bucharest so, since I’m down there a lot on business, I’ll go and have a look at it in the New Year.

  16. la maramures exista CARMANGERIA TUDOR . foarte buna. sa o incercati si pe asta. au niste carnati de casa………… de tzi batzi copiiii

  17. :)) chiar foarte bune. am si eu in Bacanie de la Florava si sunt extrem de happy cu ele. :)

  18. Se pare ca au aparut de o vreme si la Cluj, la Polus.

    Era cazul sa mai apara si lucruri de calitate in domeniu asta.

  19. Postarea ta e veche dar eu doar acum am descoperit-o. Trebuie sa spun ca au produse exceptionale si ca sunt singurele mezeluri pe care eu la cumpar. Mai mult decat atat, sunt singurele pe care am avut incredere sa le dau si copilului (bineinteles cele neafumate si nepiperate). Chiar acum ma delectez cu niste carnaciori picanti, branza maturata cu piper si struguri. Aiaiaiiiii :)

  20. Stimate domn,

    Sunt din Prahova si mar interesa retetele de preparare.
    Cu stima.
    Stefan

  21. El Emigrante says:

    Adi… super.
    Eu am o mica firma de import de mezeluri in Spania si incerc sa nu aduc orice fel de mezeluri.
    Imi place site-ul tau si il iau ca o busola.

  22. Tavi Radulescu says:

    La inceputul lui Decembrie , respectiv pe data de 8 ,9 as pute procura produse traditionale din carne de porc ? Ma pregatesc pentru Sarbatorile de iarna . Sunt oradean ,dar traiesc de 30 de ani la Viena . Eventual o adresa actuala a magazinului ,magazinelor din Oradea . Multumesc mult . Toate cele bune !

  23. Imi place prezentarea si sunt sigur ca si produsele sunt gustoase . Eu am incercat si retete gasite pe internet de carnati italienesti sau sarbesti insa marea problema a celor care le prezinta e ca insista mult sa arate tocarea sau malaxarea si vorbesc f putin de conservare( temperatura si umiditatea ).Ti-as fi recunoscator daca m-ai spune cate ceva despre maturare . Multumesc

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Close
Your custom text © Copyright 2024. All rights reserved.
Close