Tocană de iepure-n oală-n cuptor

1K

Tata a crescut iepuri mereu. Crește și acum. Cu ceva vreme în urmă mi-a dat o jumătate de iepure, să fac din ea ce-oi ști. Am făcut o tocană la oală (o oală din fontă, rezistentă la temperaturi mari pe toate părțile, numai bună de vârât în cuptor dacă procesul de fabricație al mâncării o cere). Lucrând la tocana de iepure mi-am adus aminte de hobbiții lui Tolkien, mereu flămânzi și maeștri într-ale gătitului, mai exact, de o secvență din Stăpânul Inelelor ce trata taman facerea unei tocănițe din iepure. Dintr-o amintire într-alta, am ajuns în fața unei tocănițe din care v-aș da și vouă:

Nu ave nevoie de multe lucruri pentru a săvârși lucrarea asta: iepure, morcovi (știm cu toții că se potrivesc bine), ceapă, țelină, usturoi, pătrunjel. Spălate și curățate toate.

iepure la cuptor 01

O stea de anason și o foaie de dafin pentru aromă (vă puteți lipsi de anason dacă nu aveți la îndemână, puneți trei cuișoare în loc).

iepure la cuptor 03

Mai întâi faceți iepurele bucăți, să se pătrundă binișor și repejor.

iepure la cuptor 04

Turnați o ceașcă de ulei peste iepure (eu am pus de măsline).

iepure la cuptor 05

Tocați ceapa și usturoiul (nu mărunt)…

iepure la cuptor 06

…și puneți-le în oală, peste iepure, împreună cu pătrunjelul.

iepure la cuptor 07

Adăugați apoi morcovii și țelina, trecute prin răzătoarea mare. Și sare, piper, dafin și anason (ori cuișoare).

iepure la cuptor 08

O cană de vin roșu, bun, e binevenită.

iepure la cuptor 09

Capac peste oală, oala în cuptorul încins, pentru o oră.

iepure la cuptor 10

După un ceas, turnați o cană de suc de roșii ori roșii mărunțite bine.

iepure la cuptor 11

După încă un ceas:

iepure la cuptor 12

Delicios.

iepure la cuptor 13

Foarte fraged. Să fiți sănătoși.

iepure la cuptor 14

Join the Conversation

  1. You made the bunny cry :(

  2. Adita, nu te mai felicit, ca nu-mi mai ajung cuvintele!….

    Am intrat si ca sa mai vad ce minunatii ai mai pregatit, dar si ca sa-ti urez Sarbatori frumoase, pasnice, cu multa iubire!

    Si tie, si cititorilor tai…tuturor va urez o iarna superba si o vacanta de neuitat!..

  3. Me iz making bunny happy with carrots:-)
    Shary, mulțumesc, la fel:-)

  4. Carrots are ok.. Dar bietul iepure din farfurie.. Tot ma intristeaza :(

  5. Nu te mai uita la el:-). Pe mine mă întristează doar un iepure gătit prost, se cheamă lipsă de respect pentru sacrificiu:-). Rânduiala lumii e cam așa, mănânci sau…

  6. Frumoasa poveste…si cea cu hobbitii…dar ce e mai important si cu mancarica de iepure….
    Frumoase amintiri….
    Nu stiu de ce insa mereu cand prepar mancarica de iepure raman blocat la sosul de masline si iepure la cuptor…trebuie sa trec mai departe , iar tu mare sef….ai produs ideea…
    Merje un vin rosu? Vartos de Andalusia?
    :)
    Sanatate si sarbatori fericite !

  7. Dreptate ai, dreptate-ti dau :) Pofta buna.

  8. Jenika, vinul andaluz merge oriunde, oricând:-)
    Honeybunny:)

  9. honeybunny: puiul gătit bine în farfurie nu te întristează?
    Adrian, iar mi-e foame. O să scriu reţeta să i-o dau şi mamei. Delicios.
    Mulţumiiiim!!!…

  10. Tocana de iepure pare sa fie ,si buna si nu vad de ce nu ar fi!Dar te intreb dragul mami tu stai numai cu aparatul de fotografiat in mina ?Sau ai si ajutoare .?Mi-ar placea foarte mult sa-mi public retetele cu expunere de poze dar nu am timpul sufiicient ,si nici aparat deocamdata . Dar nu ma dau batuta . Succes mult in continuare .

    1. Marioara, îmi fac pozele singur, e un efort dar merită şi oricum, m-am obişnuit. Uneori, foarte rar, o rog pe iubita mea să-mi ţină câte o ustenilă, dacă vreau să obţin o poză anume.

  11. tocmai ce am terminat stocul de mancare rece de iepure, daca vrei impartasim reteta. e o mancarica asa cum se face ea in orientali.

    1. Cătălin, sigur că vreau:-)

  12. Reteta incercata azi…..a iesit absolut fantastic.mersi pt inspiratie :)

  13. Maine fac aceasta mancare, abia astept sa o servesc sotului si fiului meu!!!

  14. Ema marton says:

    Am facut si eu rețetă si e pt prima data când îmi place iepurele la nebunie. Pana acuma tot fad sau uscat ieșea. Ce garnitura recomandați la ea? Ca sa nu rămân blocata in sfantul piure de cartofi -desi a mers bine :))

  15. Nu stiu cum sa incep… Am facut reteta exact asa!! Nu m-am abatut nici un gram, m-am visat si eu in casa lui Bilbo Baggins si… am mancat cea mai buna carne din viata mea. E de-a dreptul dementiala reteta. Eu am gatit-o intr-o oala de lut romana si am servit-o cu o lecuta de paine coapta pe vatra… Multumesc ca impartasesti cu noi. Toate bune!!

  16. Ana Nadlac says:

    Am facut reteta acum vreo luna….ce mai,sa te lingi pe degete.Azi am primit un iepure salbatic si tare ma bate gandul sa-l bag in oala si…la cuptor cu el.Crezi ca e potrivit pentru reteta asta daca nu e de casa?

    1. Adi Hădean Author says:

      e puțin mia complicat, dată fiind natura cârnii de vânat. un baiț de vin alb, dafin, boabe de piper și puțin ulei, aplicat iepurelui pentru 10-12 ore, ajută.

  17. Super reteta asta….este a patra oara cand o pun in aplicare. Adi…te admir…sunt un fan de-al tau! Multumesc pentru toate retetele tale minunate, delicioase si…sanatoase!

  18. gabriela cosma says:

    Am pus in aplicare reteta si toti membrii familiei au fost incantati! Simplu si delicios! Multumesc pentru gandul bun de a posta reteta pe blog!

  19. Daciana says:

    Adi, cati morcovi, cata ceapa, etc? Vreau sa fac in seara asta, sper sa ai timp sa-mi raspunzi, multumesc !

  20. Am incercat reteta, carnea a iesit foarte frageda si delicioasa, merita incercata.

    Multumim chef Adi Hadean

  21. Am preparat tocana și a ieșit un deliciu ! E pentru prima oară când gătesc iepure .

  22. Cea mai buna mancare de iepure posibila, din toate timpurile…:) Jur… :( Multumesc Adi, esti taaare…Sa-mi fie de bine, zic! :)

  23. Excelentă mâncarea! Pe cat de simplă pe atât de gustoasă.Mulțumesc!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Close
Your custom text © Copyright 2024. All rights reserved.
Close