Blogul meu, la patru ani

235

Ruxandra m-a provocat să scriu despre blog, despre ce vreau să fac cu el în viața asta ori măcar în anul care vine. Am amânat articolul pentru azi, când se împlinesc patru ani de când George Pletea mi-a făcut cadou un blog ce se numea www.adihadean.com (acel blog există – mă refer la conținut – pentru că a fost transferat aici, domeniul nu mai e activ de trei ani). Am început să scriu pe blog fără alt scop decât acela de a-mi expune părerile. Nu am vrut să dau primul o veste, nu-mi propusesem să fac bani cu blogul, nu aveam niciun scop altul decât exprimarea gândurilor în scris în fața unui public format din 23 de rude și prieteni.

Am fost jurnalist mai mulți ani și mi-a părut fascinantă ideea de a fi scriitor la propria-mi publicație care, desigur, nu putea fi comparată cu un ziar ori o revistă dar era a mea, locul meu de joacă, locul în care, spre deosebire de ziar, puteam să conversez cu cititorii, care în cinci-șase luni au devenit din 23 pe zi 300 și în alte patru luni, 800. Sigur că habar n-aveam de internet și funcționarea lui, nu știam cum să fac din blog un loc frumos și interesant altfel decât prin conținut, sigur că am făcut o mulțime de lucruri pe care azi le socotesc greșeli dar presupun că așa-i orice început. Pentru mine, începutul a durat un an. Apoi am trecut la alt început, am mutat blogul pe .ro și pe altă platformă, am început să postez rețete scrise de mine (doar text, fără poze) și am văzut că-s apreciate. Într-o zi am decis să transform blogul meu generalist în blog culinar. Mi-am pierdut aproape toți cititorii în două-trei săptămâni. Ei nu veneau la mine pentru rețete, le tolerau pentru că eram al lor (da, cam așa socotesc oamenii, asta am învățat în ani de radio, tv și mai apoi blogging) dar veneau pentru altceva, veneau pentru textele pe care le scriam și pe care le citesc uneori când mi-e dor de un zâmbet autocritic și autoironic.

Au urmat câteva luni destul de grele. Îmi stricasem jucăria preferată și pentru câteva zile am simțit că scrisesem degeaba un an întreg (trebuie să vă spun că în utlimii patru ani nu se adună zece zile în care să nu fi postat ceva pe blog, am luat activitatea asta în serios). Apoi mi-am venit în fire și mi-am spus că dacă scriu în continuare și că dacă rețetele mele fac doi bani, oamenii vor reveni. Unii dintre ei au revenit și pe lângă ei, alții, mulți alții. Căutau rețete. Nu neapărat pe ale mele, doar rețete. Asta mi-a dat curaj și spre finalul anului 2 aveam deja peste 1000 de cititori unici în fiecare zi. Am început să investesc în pasiunea mea. Am trecut de la calculatorul luat din podul vecinului Luca de la Oradea contra sumei de 50 de lei (da, aveam un calculator prăpădit cu un monitor mic-mic și cu foarte puțină memorie) la un laptop ceva mai performant, mi-am cumpărat un DSLR pentru că simțeam că-i pasul următor și că doar așa voi învăța să fac poze mai bune, am început să ies în lume, să văd oameni și să promovez blogul.

Începusem să-mi doresc mai mult și mai bine, între timp au venit agențiile de publicitate și au venit primii bani câștigați cu blogul. Deci nu era doar o legendă urbană, chestia asta putea fi bună la ceva. Hmm. Greu, pentru că tentațiile erau multe, multă lume vrea să promoveze multe lucruri dar oamenii nu te citesc pentru lucrurile pe care le promovezi ci pentru lucrurile pe care le oferi. După ce mi-am bătut puțin capul cu chestiunea „bani din blog” am decis să mă las purtat de bunul simț și consider că mi-a ieșit într-o proporție mulțumitoare. M-am ferit să promovez lucruri în care nu cred și nu mi-am mințit cititorii, nu am lăsat pe nimeni să-i invadeze cu publicitate prin intermediul meu (a fost o singură excepție, campania aceea cu un bănuț care m-a deranjat pe mine însumi atât te mult încât am insistat zile în șir ca agenția să schimbe modalitatea de expunere, lucru care s-a întâmplat). Asta fac și azi și presupun că numărul tot mai mare de cititori e un indicator al faptului că nu fac treaba asta foarte rău (în ultimii trei ani, blogul meu a fost vizitat de peste 5 milioane de ori, numărul vizitatorilor unici azi e de aproximativ 5000 în fiecare zi). Și, ca să închei subiectul „bani din blog”,  eu socotesc așa: tot ce produce blogul acesta pentru mine e un bonus, obiectul meu de activitate principal e offline, eu fac mâncare și vând mâncare, din asta trăiesc și din acest motiv pot să fiu destul de relaxat în relația cu agențiile de publicitate și cu cei care cheltuie bani pe publicitate.

Mi-am propus în schimb să fiu mai bun la expunerea rețetelor, să le explic mai bine, să ofer poze de o calitate mai bună, să ofer lucruri adevărate și valoroase. Nu vreau să par lipsit de modestie dar cred că m-am apropiat binișor de standardele mele (care urcă mereu, nu știu dacă o să le și ating vreodată). Am constatat cu bucurie că oamenii caută în Google rețetele mele („pulpe adi hădean”, adi hădean gătit la oala sub presiune”, „carne de mânzat adi hădean”, „spumă de ciocolată adi hădean”), lucru care, pe de o parte mă bucură, pe de altă parte pune o piatră în plus în coșul cu responsabilitate față de cititor (să mă iertați, dar cred că a fi citit și băgat în seamă de atât de mulți oameni e un privilegiu nu un dat și mai cred că trebuie să fii responsabil în fața cititorilor tăi și să le furnizezi motive de bucurie nu de frustrare).

Ce-mi doresc de la/pentru blogul meu în anul 2012? Să fie mai bun și mai clar. Să fie mai folositor decât a fost până acum. Să fie în stare să ofere rețete noi (nu-i tocmai ușor, sunt peste 1500 de rețete aici și încă n-am văzut o carte de bucate cu 1500 de rețete) în continuare cu o frecvență bună. Să fie decent. Să mă lase să fiu eu în continuare (dacă credeți că a fi tu însuți vine de la sine în secolul ăsta, vă înșelați).

Vă mulțumesc pentru că mă citiți și pentru că le spuneți și altora despre mine. Vă mulțumesc pentru că mă țineți pe drumul acesta, pe care-l socotesc bun pentru mine. Le mulțumesc și celor care m-au susținut (se știu ei, nu-i pomenesc pe toți aici) ori m-au suportat în acești patru ani, le mulțumesc și celor care au socotit că merit un șut în fund pentru a putea face un pas în față. Să fiți sănătoși și să ne vedem cu bine și în 2012.

 

Join the Conversation

  1. un simplu la multi ani:)
    nu pot sa uit calatoria noastra cu TFG catre Oradea si stralucirea pasiunii in ochii tai cand venea vorba de blogging si tot ceea ce faci:)
    Inainte Hadeane, inainte!

    1. Adi Hădean Author says:

      Fără pasiune nu-i nimic:)

  2. La multi ani si la MAI multi ani! Sa stii ca pe langa retetele tale (yumm!) am descoperit in spatele blogului si un om care stie sa se aplece la nevoile semenilor sai – vezi campanii umanitare, proiectul farfurii curate – si un om care stie sa raspunda pertinent oamenilor care ii cer un sfat indiferent daca e vorba de domeniu tau de suflet bucataria sau de alte teme dezbatute aici. Pot spune cu drag ca ai devenit o parte integranta a diminetilor mele la cafea si un blog pe care il rasfoiesc cu placere atunci cand mai am chef de o desfatare culinara ca la carte. Asa ca din nou Multumesc si La multi ani!

    1. Adi Hădean Author says:

      Apreciez și mă înclin

  3. La multi ani! Multumim ca esti aici si ca ne incanti! Sa fii sanatos!

    1. Adi Hădean Author says:

      Mulțumesc

  4. Felicitari si La multi ani frumosi si gustosi in continuare!

    1. Adi Hădean Author says:

      Sanda, te pup:)

  5. La multi ani…sa fii sanatos pentru a putea sa ne furnizezi in continuare retete minunate si un blog interesant….sper ca 2012 sa iti aduca si mai multe impliniri!!!!!!!!!

    1. Adi Hădean Author says:

      Sănătate să fie, restu-i bonus:)

  6. Imi este teribil de aproape (daca pot sa spun asa) acest blog si de altfel mi-am luat singura permisiunea ca atunci cand impart retete cu prietenele mele sa te numesc „clujeanul meu preferat”. La multi ani inainte, sanatate si putere de munca!

    1. Adi Hădean Author says:

      Mulțumesc frumos

  7. Adi, mult succes în continuare, felicitări pentru ceea ce ai realizat până acum și bineînțeles, La mulți ani!

    1. Adi Hădean Author says:

      Doamne ajută!

  8. La Multi Ani, Adi! Este o placere sa iti citesc articolele, scrii la fel de frumos precum povestesti in viata de zi cu zi.

    Sper ca in 2012 sa avem ocazia sa ne intalnim mai des decat am facut-o in anul ce sta sa se incheie.

    Multa bafta!

    1. Adi Hădean Author says:

      Luci, mulțumesc:)

  9. Felicitări şi mulţi ani plini de pasiune pentru ceea ce faci. Aşa cum viaţa nu-i tocmai bună fără sănătate, nici blogul nu-i atât de interesant fără pasiunea celui ce-l scrie. Iar la tine se simte din plin pasiunea pentru ceea ce faci!
    Salutări din Oradea :)

    1. Adi Hădean Author says:

      Lilișor, fii bună și sănătoasă:)

  10. La mulți ani, Adi, și felicitări pentru tot ceea ce ai creat până acum! Ești demn de admirat!

    1. Adi Hădean Author says:

      Dragoș, nu mai mult decât tine: h)

  11. La multi ani blogului tau si sanatate multa tie sa poti continua! Fara a fi o lauda, este unul din putinele bloguri ce se ala in reader si abia astept sa dau click pe postarile tale, indiferent ca sunt retete sau povesti.
    Felicitari1 Ai reusit sa inseninezi zilele a multor oameni. mai ales cand retetele tale sunt un succes. Mie nu mi s-a intamplat niciodata sa nu fiu multumit de ceva facut de pe acest blog. si, crede-ma, nu au fost deloc putine.

    1. Adi Hădean Author says:

      Marius, mulțam, mă tare bucur:)

  12. Felicitari, Adi, ai gasit „reteta succesului”, pentru ca fotografiile minunate completeaza (sau complimenteaza) atat de frumos retetele delicioase pe care ni le dezvalui in stilul tau personal, aparte. Ai spus odata la o prezentare ca secretul succesului in blogging e sa iti asumi identitatea in toate mediile, sa nu incerci sa fii ceva ce nu esti. Mi-a placut asta si e foarte adevarat in cazul tau. Te admir si te felicit pentru talentul tau, dar si pentru principiile de la care nu te abati. Sa ai parte de un an nou in care sa ti se dea ocazia sa faci ce-ti place si in care fiecare zi sa-ti aduca (macar) o bucurie. La multi ani!

    1. Adi Hădean Author says:

      Anca, mulțumesc, ești prea bună:).

  13. „M-am ferit să promovez lucruri în care nu cred…” Tine-o tot asa!

    1. Adi Hădean Author says:

      Mă străduiesc

  14. Constantin says:

    La multi ani Adi!Se cunoaste ca esti de al nostru din Ardeal! Esti un om cu mult bun simt!Merita, sa fi vizitat de cat mai multi cititori !!Astept si niste retete pentru diabeticii!! Asa de cate 50 hidrati de carbon !!Mult ,mult noroc sa ai in noul an!!

    1. Adi Hădean Author says:

      Sănătate multă

  15. La Mulţi Ani şi multă sănătate

    1. Adi Hădean Author says:

      Zolti, să fii iubit!

  16. multumesc, domnul, pentru onorat leapsa! ganduri bune vin dinspre blogul tau, de bun gust si gust bun ce sa mai zic! :)
    o mica precizare: esti sigur ca pe google nu se cauta adi hadean gatit in oala cu presiune?! :))))))

    1. Adi Hădean Author says:

      am auzit că unii caută și asta:). mulțumesc frumos:).

  17. La Multi Ani, blogu’ lui Adrian!

    1. Adi Hădean Author says:

      La mulți ani și ține:).

  18. In primul rand un OM minunat, care iubeste frumosul sub toate formele lui si viata, un OM care este autentic si cinstit. Care pune suflet in ceea ce face si ni-l ofera noua bucatele, in imagini minunate si bucate care arata atat de bine incat daca te straduiesti putin le si adulmeci mirosul, care ne amintesc de multe ori de origini si persoane dragi din care ne tragem…care ne da invataminte din propriile stradanii si ne face sa dorim sa fim mai buni…
    Si care a facut ca drumul pana la Cluj si inapoi sa merite enorm…desi planurile de vacanta pe care le aveam nu s-au mai materializat…primind niste necunoscuti in casa si la masa familiei lui.
    Pentru toate astea si mai mult: sa va dea Domnul multa sanatate (ca-i mai buna decat toate!), un dram de noroc si putere de munca, ca si pana acum.Sa primiti tot ceea ce va trebuie (si va si doriti) si sa fiti iubiti! Cu mult drag, prieteni din Bucuresti.

    1. Adi Hădean Author says:

      Emilia, vă îmbrățișez, să aveți un an nou bun:)

  19. Ioana Amalia says:

    Sarbatori binecuvantate,multa sanatate si inspiratie in anul ce vine! Iti multumim pentru „rapsodiile” si retetele cu care ne inseninezi chiar si cele mai posomorate zile. Ii multumim Celui de Sus ca existi.Sa ai un urcus curat,lin si sigur. Numai bine, din Oradea

  20. la multi ani Adi Hadean.ro ,ai facut si faci in continuare o treaba excelenta !

  21. tine-o tot asa adi ca esti fooaarte tare! Succes in 2012!

  22. Adi Hădean Author says:

    vă mulțumesc din suflet tuturor. mă înduioșați:).

  23. Adi Hădean la unul dintre momentele de adevăr, patru ani de blogăreală (dacă sună pejorativ îmi asum responsabilitatea).
    Ce îmi place la tine:
    1. Se simte pregnant experenţa în jurnalism, scriitura cursivă, stilul format şi inconfundabil, fără aceste atuuri, rămâneai un simplu bucătar.
    2. Ai o naturaleţe a comunicării rară şi personalizată cu concreteţe, care cucereşte din prima clipă.
    3. Eşti telegenic şi ai o nonşalanţă a comunicării pe sticlă mai selectivă decât a multor vedete cu ştaif.
    4. Reţetele tale au un „ce” inedit de fiecare dată, nu e vorba de învelirea în limbaj reportericesc ci de combinaţiile întodeauna surprinzătoare.
    5. Ai o tehnică fotografică aproape excepţională care îţi permite să schimbi planurile de comunicare, după cum ţi-e voia.
    6. Eşti sincer şi altruist, calităţi rare în blogosferă şi laşi mereu impresia (aproape certitudine) că te joci, adresându-te personal şi fără echivoc fiecărui vizitator în parte.
    7. Ai o modestie precumpănită care te lipeşte inevitabil de sintagma de OM DE OM DE OM (pare luată dintr-o manea, dar nu e)
    8. Auto-perfecţionarea este pentru tine o luptă îdârjită, pe care o simt permanent în lecturile mele.
    9. Nu eşti exchibiţionist, deşi ţi-ar fi foarte la îndemână (mă refer strict la domeniul culinar)
    10. Ai o personalitate bine individualizată fără efort, structurată prin harul dobândit prin naştere, acela de om bun.
    Ce nu îmi place:
    1. Prea mult „asiatism” în reţetele tale
    2. Dorinţa de a slăbi (bărbaţii adevăraţi au „greutate”
    3. Absenţa unor motive reale care să îmi ofere prilejul de a te critica necruţător.
    Şi cam acestea fiind spuse, la mai mulţi ani, DRAGUL MEU ADI HĂDEAN.

    1. Adi Hădean Author says:

      Uică, ce țuc! Mulțumesc, ești prea bun cu mine:).

    2. Uica, citind cele 10 „imi place”, mi-am dat seama ca mai intai si mai intai, de fapt si de fapt, ceea ce m-a atras pe mine spre blogul lui Adi Hadean au fost pct.6 si pct.1 (in ordinea asta, ca daca nu simteam sinceritatea si altruismul, nu m-ar fi impresionat nici calitatea scrisului), si apoi, foarte usor, am capatat increderea si in restul.
      Obiectiva si meseriasa caracterizare! Bravo

    1. Adi Hădean Author says:

      Mă înclin.

  24. la multi ani, cu sanatate si tie si blogului!

  25. La multi,multi ani Adi Hadean.ro! Scrie la fel de frumos ca pana acum,gateste la fel de inspirat ca pana acum!

  26. Felicitari! te urmaresc zilnic si cu mare placere. Sper ca viata sa imi dea prilejul sa te cunosc si personal. Multa sanatate si toate cele bune!

  27. Felicitări pentru ce ai realizat pana acum si La Mulți Ani adihadean.ro!

  28. Multe momente din viata familiei mele sunt mai placute (la gust) datorita blogului tau.
    Iti multumesc si iti tin pumnii sa reusesti sa realizezi si in continuare tot ce iti doresti!

  29. La Multi Ani, Adi… si tie si adihadean.ro
    Cand si blogul meu o sa creasca mare, vreau sa fie ca al tau. Si stiu ca lumea asta ar fi muuuuult mai frumoasa, daca ar fi mai multi Adi Hadeni in ea.

  30. Felicirari pt ce faci Adi! La multi ani!

  31. Radu-Mihai says:

    La cat mai multe retete si posturi interesante si-n noul an!
    Sanatate ca-i mai buna decat toate!

  32. La multe articole! Felicitari pentru acesti 4 ani de blogging!

  33. Muuulti ani blogului tau si tie!!Avem nevoie sa citim „lucruri civilizate”,multumesc.

  34. La multi ani, sa fii sanatos si astept ca acest blog sa dea raport de 5 ani de activitate! ;)
    Sarbatori fericite de la Brasov!

  35. Traian MESESAN says:

    Desi n-am apucat sa gust decat o bucatica de ardei din cea mai lunga frigaruie de asta vara,mi-am dat seama ca esti un excelent bucatar si un bun patinator pe rotile.La multi ani Adihadean.ro!

  36. Adi Hădean Author says:

    Un an nou bun tuturor, mulțumesc pentru tot:).

  37. la multi ani blogului si multa sanatate autorului! pentru mine personal esti foarte important si sper din tot sufletu’ sa te citesc multi ani de acum incolo :) numai bine

  38. oliver luca says:

    La multi ani DOMNULE Adi Hadean!

  39. La mulţi Blog Ani şi un an nou cu împliniri şi sănătate.

  40. La Multi Ani! Multe realizari atat in arta pe care o practici cat si in pasiunea ta pentru blogging!

  41. La multi multi ani Adi!!

  42. La cat mai multi ani

  43. Felicia Chirila says:

    1O CU FELICITARI PENTRU TINE SI BLOGUL TAU – LA MULTI ANI!

  44. La multi ani blogului si la cat mai multe retete!
    Te citesc demult si te admir foarte mult, desi nu comentez pe-aici in mod frecvent :)

    La fel de mult iti apreciez si pozele superbe din natura pe care le postezi pe facebook.

  45. cristina bizu says:

    Sarbatori fericite, un an nou prosper si plin de realizari! Eu te citesc doar de cateva luni dar sunt fascinata de retetele tale. Talentele mele culinare s-au inbunatatit de cand am descoperit blogul tau. Multumesc.

  46. Hai, sa traiesti, la anul si la multi ani:)

    1. Adi Hădean Author says:

      Simona, să trăiești și tu:). Mulțam.

  47. La multi,multi ani!! sanatosi si frumosi ca si pana acum.

  48. La multi ani buni iti doresc !
    Imi place mult cum scrii, ce gatesti, ce poze faci !
    Imi doresc mai multi tineri ca tine, sunt mandra cand vad ce realizari aveti, voi „tinerii din ziua de azi”. Cred ca va este mult mai greu decat ne-a fost noua la varsta voastra si de aceea va apreciez si mai mult!
    Sa-ti dea Dumnezeu un an mai bun !
    Aaaa…La multi ani Tito!
    Cu drag.

  49. ana-maria says:

    si noi iti multumim pentru tot ce faci! la multi ani! si felicitari si pentru blog, si-mi place tare mult ca si cititorii tai sunt oameni de calitate ca si tine!bravo si mult succes!

    1. Multumim

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Close
Your custom text © Copyright 2024. All rights reserved.
Close