Când organizez o masă cu familia ori prietenii, mereu sunt în pană de idei pentru aperitive și mereu mă întorc la aceleași rețete de ouă umplute, salată de icre și alte minunății de care m-am cam plictisit. Nu că nu ar fi bune, dar ajungi la un moment dat la un stadiu de saturație și parcă nici nu ai idee ce altceva ai putea face. Așa încât mi-am propus să fiu tot mai creativă, nu doar cu deserturile, ci și cu partea sărată. Și așa am ajuns la aceste chifteluțe foarte colorate, cu o textură interesantă și gust dulce-sărat. Ele sunt bune și simple, însă salsa de avocado aduce prospețime în întreaga ecuație și o pată de culoare, fără a neglija elementele nutriționale.
Pentru chifteluțe aveți nevoie de: o conservă porumb dulce (aproximativ 400g), scursă bine, 70g făină albă, câteva fire de pătrunjel tocate, 2 ouă, 1 ceapă verde tocată, sare și piper după gust, câteva linguri de ulei pentru prăjit.
Combinați porumbul, făina, ouăle, ceapa verde și pătrunjelul într-un bol. Amestecați bine apoi asezonați cu sare și piper. Încingeți câteva linguri de ulei într-o tigaie apoi puneți cu lingura grămăjoare din amestecul de porumb. Prăjiți pe fiecare parte până devin aurii.
Pentru salsa aveți nevoie de: 1 avocado, tăiat cuburi, 1 ceapă roșie, tocată fin, câteva roșii cherry (un mix am avut eu), tăiate cuburi, sucul de la 1 lime, sare și piper după gust.
Combinați toate ingredientele într-un bol și asezonați cu sare și piper după gust.
Așezați chiftelutele pe platou și finisați cu salsa de avocado. Să aveți poftă!
Text&Foto: Oana Olguța Iliescu
Daca ieri mi-am spus ca sigur o sa gatesc reteta in ziua de 1 ianuarie, acum sunt nedumerita pe care dintre cele doua sa o fac mai repede. Suna foarte apetisant aceste chiftelute.
Am incercat reteta insa am o mica nedumerire. De ce in momentul in care am pus „chiftelutele” in tigaie s-au imprastiat boabele de porumb si s-a transformat intr-o omleta.
Am pus reteta pe to-do-list, dar aceeasi problema mi-am ridicat-o si eu: cum faci sa nu-ti iasa pur si simplu o omleta cu boabe de porumb? E destula faina in compozitie ca sa inchege aceste chiftelute?