Suntem în era vitezei. Trăim rapid, mâncăm rapid. Chiar dacă e fast-food sau slow-cooked înfulecăm în grabă ce avem în faţă, mecanic, fără început şi sfârşit, fără apreciere şi pauze de voluptate. Nu fast-food-ul e problema în ziua de azi, ci fast-feed-ul. Există o oază de speranţă în mesele de sărbători, dar şi aici cei mai mulţi înţeleg să folosească timpul în plus crescând doar cantitatea. O masă specială, e mai mult decât mâncare. Prima greşeală pe care oamenii o fac la o astfel de ocazie e să invite oamenii nepotriviţi sau să se aşeze la mese unde nu-şi doresc să fie. A doua e să pună pe masă ori să mănânce (după caz) munţi de aperitive banale. Un aperitiv consistent şi îndelungat e ca preludiul oferit de o persoană bine intenţionată, dar stângace – până ajungi la felul principal eşti deja sătul şi totuşi nesatisfăcut de experienţă. Aşa că azi o să fiu scurt dar eficient…
Pentru aşternut am făcut câteva blini (clătite ruseşti) amestecând laolaltă un deget de drojdie, un pahar de lapte, un gălbenuş de ou, un praf de sare, un pahar de făină şi o jumătate de pahar de mălai râşnit, ca să fie mai fin. Am lăsat pasta să dospească la cald un ceas.
Norocul a facut să am la îndemână o bucată de porc fiartă ore bune în untură (confit pentru snobi sau carne la garniţă pentru ţărani) aşa că nu mi-a mai rămas decât să o încălzesc puţin iar în grăsimea rămasă în tigaie să rumenesc câteva felii subţiri de ciuperci.
Înainte să mă apuc de clătite am băgat la cuptor 3 mere ionatane şi 10 căpăţâni de usturoi românesc unse cu ulei şi frecate cu puţină sare.
Odată coapte nu mi-a rămas decât să storc pasta dulce din ele într-un castron, să o potrivesc de sare şi usturime şi să o amestec bine cu carnea sfâşiată şi ciupercile rumenite.
Am lăsat orgia de-o parte şi m-am ocupat de blini.
Am bătut albuşul rămas până s-a albit de tot şi l-am încorporat în aluatul dospit împreună cu un cub de unt încălzit.
Cu un polonic mic am turnat cercuri mici de aluat într-o tigaie lată unsă cu puţin unt şi le-am prăjit câte un minut, două pe fiecare parte. Apoi nu mi-a mai rămas decât să le pun unele peste altele. Atât? Atât… cât să vă stârnească.
Text&Foto: Mircea Banu
si cu merele coapte.. ce faci? le tai felii?…
…hmmm, vreau sa mananc cu tine…:)
La multi ani !!!…
Pfff cat de bine arataaa!
Le-am incercat si nu-mi pare rau. Cu usturoiul copt m-am inteles putin mai greu deoarece e prima data cand am facut asa ceva si nu sunt sigura daca ce a iesit e exact ce trebuia. Dar a fost ceva diferit fata de ce suntem noi obisnuiti si foarte bine primit.
Am apa in gura, efectiv … sau e de la preludiu?!