Viața la grădi – provocări, frustrări și bucurii

531

V-am mai spus despre Viața la grădi. Lucrez cu motoarele turate zilele astea. Mă trezesc dimineața, fac sport, fac duș, beau cafea, postez pe blog și fug la bucătărie. Care nu-i a mea, e bucătăria unei grădinițe din Cluj. Ținta e ca până la finalul săptămânii viitoare să termin de gătit cele peste 100 de rețete care compun meniul inițial pentru proiect, meniu pe opt săptămâni (am în minte schimbarea meniului din șase în șase luni, pentru că-i mai sănătos și mai ieftin să te adaptezi la sezon, dar până atunci mai e puțin).

Nu-i ușor. Treaba se face așa: iei ingredientele, le măsori, scrii, începi să gătești. Ajustezi, guști, ștergi ce ai scris (în unele cazuri), o iei de la capăt. Între timp, Cristi face poze. Care poze trebuie să apară pe site-ul proiectului. Uneori, pentru că gătesc trei-patru mâncăruri simultan, aparatului îi scapă poze cu etape importante. Atunci mă iau dracii (să mă scuzați) dar știu că nu prea avem ce face, suntem doar doi și Iulia, pe care o mân și o adun de parcă ar fi a mea și care probabil s-a săturat de mine ca de mere acre (apropo, mulțumesc că mă suportați).

Aproape că am încheiat lucrările pentru săptămâna 5 din 8. Mai am trei rețete și voi putea trece la săptămâna 6 (din care am gătit deja trei rețete, pentru că-mi era la îndemână). Apoi va urma partea de redactare, aceea în care o să iau caietele pe care scriu rețetele, o să mă așez la calculator și o să scriu fiecare rețetă, cu poveste, să înțeleagă toată lumea cum se face și de ce (apropo, în trei săptămâni și după ce am gătit meniuri pentru 25 de zile, am consumat 400 ml ulei de floarea soarelui și 300 ml ulei de măsline extravirgin pentru aproximativ 350 de porții de mâncare, de la mic dejun, supă/ciorbă/fel principal la desert, deci, România, se poate și fără să năclăim mâncarea). După redactare, meniurile vor ajunge iar la echipa domnului profesor Nicolae Hâncu (mulțumesc pentru promovare, domnule profesor). Dânșii vor analiza profesionist și detașat rețetele iar eu voi face alte ajustări, unde va fi cazul.

Frustrări? Mici, îngrijorare mare. De unde? Să vă spun: de când gătesc în bucătăria grădiniței, m-am intersectat cu două bucătărese, care mai găteau pentru copiii care nu plecaseră încă în vacanță (mi se pare că de azi o să fim cam singuri în grădiniță). Cea cu care m-am întâlnit în prima săptămână m-a ignorat total. Nu tânjesc după atenție dar mi-ar fi plăcut grozav de tare să fie interesată de ce fac, pentru că, dacă nu cumva își dă demisia, de la toamnă va trebui să facă și ea cam același lucru. Cealaltă bucătăreasă și-a învins timiditatea abia ieri, după aproape zece zile de când ne-am cunoscut. Ce folos? De azi e în concediu. Și nu-i ca și cum nu le-aș fi îndemnat mereu să guste. Vedeți, soiul ăsta de reacție mă sperie. Oamenii văd ceva nou și intră-n panică, ori mai rău, într-o platoșă de nepăsare. Preferă să rămână la puiul uleios și la varza călită o oră și jumătate pentru că pe astea le știu cel mai bine (să vă spun că am surprins o discuție așa, cu vârful urechii, două doamne de la grădiniță își exprimau îngrijorarea cu cuvintele „când o să facem noi aberații din astea?”, lucru care iar mă pune pe gânduri, da’ ne-om lupta pentru explicarea „aberațiilor” pe înțelesul tuturor).

Veștile bune: la Pârâu Rece, la Biz Social Media Summer Camp, am vorbit despre proiect (mulțumesc, doamnă Maria Ursulețu). Bloggerii de top de acolo au recepționat ideea și cererea mea de ajutor și pregătesc acum o campanie super-faină prin care vor ajuta cât pot ei de bine grădinițele prinse-n proiect. M-a impresionat până la lacrimi gestul lor. În același timp, mai multe companii s-au oferit să ajute și deja roțile se învârt în direcția asta (o să revin cu detalii în curând). O altă veste bună e că NU renunț la proiectul ăsta, orice ar spune niște băgători de seamă dintre boscheți, indiferent ce greutăți ar apărea pe parcurs. Pentru că toate trec dar ziua de mâine continuă să vină. Iar mie, ziua de mâine mi se pare extrem de importantă.Să fiți sănătoși.

Foto: Cristian Burz

 

 

 

 

 

Join the Conversation

  1. Felicitari!
    Schimbarea produce in mintea bucatareselor o ruptura…universul lor stabil si caldut este bulversat. Se vor schimba, dar nu intr-o zi, si copilasii vor avea de castigat.
    Sa ai spor la treaba si nervi de otel:)

  2. La spui de bucătărese, se pare că nu sunt mult diferite de tipele din primul sezon al Food Revolution (Jamie Oliver). Probabil e o chestie ce se învață în școală? :D

    Felicitări pentru toată povestea asta. Mult succes în continuare!

  3. adihadean Author says:

    mulțumesc. și mulțumesc:).

  4. Bravo Adi!

    In felul asta, poate vor creste si in tarisoara noastra copii normal si se va schimba atitudinea in toate aceste „institutii” de stat. Dar e greu ca deh, marul copt se vede, nu e ca placinta cu mere unde pot intra si samburii iar fructele se duc acasa la tanti bucatareasa, sa creasca frumosi si destepti copiii ei, ca sa devina o noua generatie de bucatari de cantina, care sa repete procesul

  5. Lasa ca o sa fie bine. Sunt convins ca copiilor le va place. Si bucataresele se vor adapta si vor uita metehnele proaste din bucatarie.
    Spor!

  6. adihadean Author says:

    lucian, nu știu ce să spun, nu cred că din două cotoare faci um măr întreg. nu asta-i problema cea mai mare (poate există în unele locuri, nu neg dar nici nu confirm, că n-am văzut). problema e la mentalitate și la schimbarea ei, la atitudinea față de mâncare și față de gătit.

    marius, mulțam.

  7. Felicitari pentru proiect si mai ales pentru perseverenta!

  8. NICOLETA says:

    Hai sa-ti spun,apropos de bucataresele gradinitei si mentalitate veche :eu fac supa cu tot zarzavatul posibil,dar dupa fierbere il cam scoteam ,ca nu ma omor dupa el ! Eeee,a venit fica-mea si ,in acelas zarzavat,a bagat blenderul.A iesit o supa crema ,la care initial ma uitam stramb,dar cand am gustat,surpriza,ERA SUPERBA ! Deci mentalitatile vechi se schimba,dar greu,trebuie si sa vrei asta !Bucataresele nu au interesul sa le schimbe,stiti voi de ce …Altfel,felicitari pentru munca ta ,care nu este deloc usoara !

  9. Orice lucru deosebit presupune un efort mai mare si pentru ca sunteti pregatit sa-l faceti…va felicit!Va admir pentru curajul asumarii unui astfel de proiect….Cateodata e greu de multumit un singur copil, si aici vorbesc in cunostinta de cauza…dar 350 e o adevarata provocare.Va doresc succes si astept cu nerabdare detalii despre acest proiect si poate altele :)…iar cu timpul cu siguranta veti avea din ce in ce mai multi admiratori mari si mici, care sa va multumeasa pentru ce faceti …caci un copil care are o alimentatie echilibrata si sanatoasa si este plin de energie…este bucuria oricarui parinte….Va multumesc..si in numele copilului meu care cu siguranta se va bucura de retetele d-voastra….Va doresc o zi buna si multe realizari…!

  10. Felicitari si din partea mea pentru munca depusa. Eu chiar sunt in situatia in care trebuie sa imi dau fiica la camin/gradinita. Dupa ce am pus in balanta situatia, am ales sa o duc la gradinita cu program scurt. De ce? Pentru ca am citit meniurile caminelor in care am intrat si gandul ca fiica mea ar trebui sa manance de acolo nu m-a lasat asa ca va manca ce ii voi pune eu la pachet. Te felicit din suflet si sper sa se raspandeasca meniurile tale in toata tara.

  11. Alina Varga says:

    „aberatii” e mancarea pe care o fac ele si o servesc ca la o cantina ieftina copiilor….de ar auzi ca Patricia mea mananca crochete din hrisca, mei si quinoa…s-ar cruci saracele….cred ca nici nu au auzit de asa ceva….foarte trist!

    Felicitari ADI !!!

    1. adihadean Author says:

      alina, nu trebuie să le dai copiilor lucruri nemaiauzite, e destul să gătești normal. asta încerc să fac. și să iasă ieftin (să nu uităm că banii sunt puțini azi și trebuie să ne descurcăm cât mai bine cu ce avem).

  12. Felicitari încă o dată şi multă putere de acum înainte :)

  13. foarte tare ba Hadene. esti un om deosebit, da’ asta o stiai deja.

    succes cu bucataresele terminator de care o sa dai pe acolo

  14. Felicitari, de la inca o mamica!!! Dupa ce „termini” gradinitele, poate te gandesti sa publici retetele :)) asa ca inspiratie pentru mamici… desi am cautat multe bloguri, mancare adecvata „picilor” nu am gasit…
    Iar cu proiectul Gradi, NU renunta! Chiar daca vei gasi bucatarese refractare (imagineaza-ti ca vine un „pusti” – cam asta esti tu fata de varsta lor – si le invata pe ele cum sa gateasca! :) din sefe au devenit invatacei, si pe ceva ce nu le place (cum sa nu aiba mancarea sos? in ce mai intind ele cu paine? :)
    Gluma sau serios, cert e ca era MARE nevoie de schimbare la nivelul asta. Sper sa se propage „miscarea” si catre Bucuresti si alte orase !!!!

    SUCCES!

  15. adihadean Author says:

    mâncare poate să aibă sos, sosul nu-i rău decât dacă-l faci tu rău:)

  16. adihadean Author says:

    vă mulțămăsc!:)

  17. Iti doresc sa ai putere sa faci fata (de unul singur) cohortelor de bucatarese si-a lor varza calita, va fi f.f.f.greu, dar sigur efortul nu va fi in zadar. Am vazut ca si lui Jamie Oliver ii este greu uneori, dar pana la urma cate retete minunate am deprins de la el, eu pot sa spun ca mi-am schimbat radical stilul de a gati precum si ideea de bucatarie in general, datorita lui. Asa ca si eforturile tale in sensul asta vor avea beneficiari in timp, sunt convinsa de asta.

  18. anumite obisnuinte nu se schimba peste noapte, trebuie sa intelegi ca reticienta lor nu vine din rautate ci din nestiinta; trebuie sa ai rabdare si vei avea surpriza ca o parte din bucatarese sa-ti adopte ideile si retetele si in bucataria lor personala

  19. razvan anton says:

    Felicitari Adi si mult spor si putere pentru a duce la cap acest proiect! E un gest urias pe care il faci si te apreciez foarte mult.
    Daca am reusi sa schimbam cat de putin mentalitatea atat a bucatarilor cat si a parintililor si a copiilor in ceea ce priveste hrana zilnica, ar fi un succes urias.
    Zilnic, vad in jurul meu oameni care nu au nici un fel de interes asupra a ce „baga in ei”. Iar cand recomand cuiva un restaurant, de cele mai multe ori este ignorata calitatea sau ingredientele si vine intrebarea implacabila – „Cum sunt portiile? Te saturi?”
    Parerea mea este ca nu putem avansa daca nu depasim mentalitatea de „shaorma mare cu de toate extra maioneza” si din pacate semnele ca ne indreptam spre ceva mai bun sunt destul de timide.
    Mult succes. Suntem cu ochii pe tine :)

  20. Sunt educatoare si vreau sa-ti spun ca ceea ce faci tu pentru copii este extraordinar. Reactia bucatareselor vine din nestiinta, cum spunea Cris, pentru ca nu cunosc un alt stil de gatit si se gandesc ca vor trebui sa iasa din zona lor de confort. Nu iti va fii usor. Pe urma mai este un alt lucru la care poate nu te-ai gandit. Reticenta copiilor la noile mancaruri. Din experienta mea iti spun ca sunt multi copii care vin de acasa cu obiceiuri nesanatoase. Adica nu mananca legumele din supe, fructe si asa mai departe. Este greu si cu ei dar cu perseverenta reusesti tot ce iti propui.
    Nervi de otel si spor la treaba in continuare!
    Te felicit pentru initiativa!

  21. Cristina says:

    Felicitari pt. initiativa si bafta sa duci proiectul pana la capat. Ar fi minunat sa te sustina si parintii, sau cel putin sa aprecieze ca pe langa o mancare sanatoasa, apetisanta le largesti copiilor paleta de gusturi.
    Am remarcat cateva american pancakes prea palide in poze; in schimb cele pe care torni dulceata arata minunat.

  22. Spor şi baftă!
    We are creatures of Habit (noi ca specie nu ca şi natie) deci aceste frustrări de care vorbeşti apar natural în orice proiect care implică oameni (chiar şi e unul singur). Dacă merge ca uns şi nu apar aceste frustrări, sunt şanse mari să fie o farsă :))

  23. adihadean Author says:

    cristina, nu-s prea palide, sunt palide pe o parte, bronzate pe cealaltă (am făcut două versiuni, una la cuptor, cealaltă la tigaie, ține de randament, cele din cuptor nu au cum să se bronzeze pe ambele părți dar sunt coapte, avantajul lor e că poți să faci câteva zeci simultan și câștigi timp, avantajul celor din tigaie e aspectul coemrcial) :)

  24. Am invatat pe pielea mea cat de important e ce, cum si cat mananci. Nu am invatat asta acasa, ci atunci cand am inceput sa fiu pe cont propriu. Copii astia sunt norocosi, Adi, pentru ca le arati ca se poate si altfel. Le educi gustul. Lasa bucataresele, e important doar ca ele sa-si faca treaba si sa respecte retetele, modul de preparare si prezentarea. Iar copiii poate or sa-si faca parintii curiosi povestindu-le ce au mancat „la gradi”.

  25. Cristina says:

    Asaaaaaaaa, am inteles. Ma gandeam ca exista o explicatie de-aia nu m-am grabit sa te acuz ca ai da copiilor mancare negatita suficient + merci de idee poate asa ma incumet sa fac pancakes pt. micul dejun (scap de dansat in jurul tigaii).

    1. adihadean Author says:

      cristina, un pic de încredere n-a omorât pe nimeni.)

  26. Mult succes „Jamie Oliver by Romania”!

  27. Mult succes Adi!

    Din pacate, mentalitatile se schimba greu, si nu doar ale bucatareselor, ci si ale copiilor, parintilor, etc. Sunt curioasa cum vor reactiona copiii.

    Cu bugetul cum stati legat de retele astea? Cel mai important este sa fie sa fie un proiect durabil, care sa nu fie bagat in sertar dupa o vreme din diverse motive gen bani sau confortul bucatareselor. Si ar trebui mai multi oameni ca tine, care sa faca asta peste tot.

    Am fost f dezamagita sa vad ca Jamie a avut asa multe probleme in demersul sau, insa sper ca tu vei avea parte de oameni mai deschisi la minte.

  28. Adi mult spor la treaba si ne bazam ca nu vei renunta la proiect desi cred, asa cum ai si mentionat, ca partea cea mai grea va veni cand va trebui implementat meniul in gradinite si te vei lovi, nu de ziduri, ci de Himalaya in persoana. Si eu si alti parinti ne bazam pe tine deoarece eu sunt ingrozita de imaginea unui copil la cresa/gradi mancand cremvusti si prajiturica Alka .. terifiant, nu ca am fi noi extra raw-vegan-sau cine stie ce, dar bistosh suntem atenti un pic ce frantz bagam in gura. Mersic si suntem alaturi de tine.

  29. Felicitari!As vrea sa fiu in locul copilasilor de la acea gradinita si sa savurez retetele bune ce le vei pregati!!!!!!!!!!!!!

  30. La cantitatea de ulei folosita trebuie sa le dai lectii doamnelor bucatarese :))

  31. atitudinea bucatareselor este efectul fricii de a nu mai putea „completa” in voie. este evident ca nu sunt „docente” si ca urmare daca le schimbi retetarul, le strambi metabolismul. trece timp pana se prind si timpul inseamna pierderi, nu?!

  32. Alina Varga says:

    la noi din cauza alergiilor trebuie sa ne descurcam cu hrisca, mei si quinoa :)….n-avem de ales….chiar daca ne costa o caruta de bani, dar avem totusi o satisfactie…ii dam mancare gatita in casa si sanatoasa, ca urmare e mai sanatoasa ca un copil „normal” fara alergii :)

    bafta in continuare, ce faci pt copiii de la gradi e minunat, pe ei ii ajuti in primul rand…lasa babele sa vb cat vor :)…vor pleca ele singure din bucatarii si vor face loc persoanelor care stiu sa gateasca sanatos!

  33. Mihai Hangan says:

    Felicitari pentru proiect, si mult curaj, pentru ca greul de acum vine.

  34. Bravo Adi, abia astept sa vad retetele pe site !

    la toamna merge si micutul meu la gradinita si ma gandesc ca ar fi extraordinar sa beneficieze de asa ceva aici in Bucuresti

  35. SilviuS says:

    Felicitari pentru efortul depus pana acum si iti doresc succes si putere de munca in continuare.
    Este foarte important ca bucataresele sa inteleaga de ce se face acest lucru; oricum vor fi bulversate de faptu ca cineva le-a calcat hotarul si este un gest reflex de autoaparare, amplificat de necunoastere.
    Am deplina incredere ca acest proiect va fi o reusita!
    Astept noutati in continuare!

    Bafta!

  36. adihadean Author says:

    vă mulțumesc pentru încurajări. simt că nu-s singur și nebun în povestea asta:) ( de fapt, știam, dar face bine la moral să primești confirmări).

  37. Felicitari pentru implicarea in acest proiect minunat ! Mentalitatea e greu de schimbat, dar incercarile nu strica niciodata. Poate curand o minte inteleapta isi va ridica „mana” dezghetata si va confirma initiativa drept imperativa pentru sanatatea copiilor nostri. Bravos ! tine-o tot asa ! daca as macar putin mai aproape as veni cu siguranta sa dau o mana de ajutor !!

  38. Felicitari pt tot ce faci pt cei mici! Te admir foarte mult pt asta.
    Cred ca doamnele alea reticente isi simt amenintate posturile de catre tine, de asta sunt asa. Ele nu inteleg ca tu nu esti acolo ca sa le furi painea de la gura. Sau au o varsta mai inaintata si sunt genul celor care pun juma de litru de ulei la o mancare, app de ce ziceai cu putinul ulei pe care l-ai folosit pana acum.
    Adevarul e ca populatia trebuie educata si in ceea ce priveste modul de a gati. Noi, cei tineri, suntem mai deschisi la a gati sanatos, la a fi atent la ce pui in cratita. Dar mai sunt inca destui care fac rantas la supa si prajesc un gratar in 400 ml ulei…
    Si o alta poveste ar fi cu mamele pe care le vad pe strada, care isi indoapa copii cu fornetti, chipsuri etc. Dar deja ma intind :D

  39. Hey, mie imi plac pomele acre, asa ca m-ai nimerit. Nu-i bai ca ma mani si ma aduni… e pentru o cauza nobila, doar ti-am spus ca ma simt o revolutionara zilele astea. In plus, ma consider norocoasa sa-mi petrec atata timp in bucatarie cu un profesionist ca tine, cred ca multe mame si-ar dori asta. Am invatat o gramada de chestii.
    Trebuie sa spun despre Adi ca are un suflet maaaare pentru ca nu e usor sa gatesti zeci de retete pe zi, iar a doua zi sa o iei de la capat. si tot asa de vreo 3 saptamani…..

  40. Eu zic că ideea e excelentă. Te lovești acum de mentalitătile vechi și de-aia e așa greu. Partea bună e, că o dată ce le vei învinge, schimbarea va fi radicală!
    Apropo de ulei … mai ales de când stau prin Italia cu lunile, m-am atașat mult de uleiul de măsline extravirgin. Și din câte știu, e foarte hrănitor și sănătos. Și în concluzie m-aș fi așteptat să folosești mult mai mult ulei de măsline extravirgin decât ulei de floarea soarelui (rafinat). Nu a fost așa pentru că uleiul a fost folosit pentru preparare și orice ulei încălzit devine ceva mai nociv?

    1. adihadean Author says:

      daniel, uleiul extravirgin e mai bun crud, cel rafinat pentru gătitul cu foc. și la o diferență de 100 de mililitri, nu cred că se poate spune că am folosit mai mult din unul ori din celălalt):)

  41. O da! Felicitari pentru proiect, sotia mea e educatoare undeva intr-un sat uitat de lume, dar are program prelungit… sunt tare curios sa vad retetele, si evident le voi propune ;), poate vine chiar maestrul bucatar sa ni le arate.
    Felicitari inca odata si spor la munca!

    1. adihadean Author says:

      ionel, mulțumesc

  42. Daniela says:

    Din toamna imi voi duce al doilea copil la o gradinita de stat. Din experienta mea cu primul copil, sansele unui asemenea proiect cresc proportional cu numarul directorilor si al parintilor „convertiti” si implicati. Indiferent cat de comode si conservatoare sunt bucataresele, daca directiunea e hotarata, si cu ochii pe ele, nu au ce face. Iar parintii pot fi un factor de presiune serios.
    De exemplu, dupa precedenta lege a alimentatiei sanatoase, din meniul gradinitei „noastre” au disparut salamul, margarina, pateul si snitelul prajit; iar biscuitii de doi bani cu crema roz-bombon au fost inlocuiti cu produse de patiserie si fructe. Dar stiu sigur ca nu in toate gradinitele s-a intamplat asta, deci legea nu a fost peste tot luata in serios, ca sa zic asa.
    Elementul-cheie il reprezinta, insa, costul unui asemenea meniu, deoarece banii pentru hrana sunt platiti de parinti. Oricat ar fi de convinsi unii parinti de beneficiile alimentatiei sanatoase, daca nu-si permit costurile acesteia, atunci tot efortul e in zadar. Aceasta cred eu ca este cea mai mare provocare cu care se confrunta proiectul (experienta anterioara mi-a aratat ca sunt multi, foarte multi parinti pentru care fiecare banut conteaza).
    Fac si eu lobby pentru proiect in gradinita „noastra”, din toamna, daca trebuie.

  43. mariana says:

    Felicitari Adi !!!
    Este adevarat ca anul trecut s-au luat oarece masuri in ceea ce priveste alimentatia copiilor in gradinita, si din meniul gradinitei la care mergem noi au fost scose „prajelile” si „prostioarele de doi bani” si au fost inlocuite cu mai multe fructe.In ceea ce priveste costul hranei pentru copilasii nostri este perfect adevarat ca noi, parintii, platim.Anul trecut plateam 12 Ron pe zi pentru hrana fetitei noastre si nu cred ca manca de banii astia. Daca banii ar fi folositi cu adevarat pentru hrana mai sanatoasa eu cred ca acest „tarif” este rezonabil, nu ne-ar deranja nici daca ar mai creste cu un leu sau doi daca as sti, cu siguranta, ca fetita noastra mananca dupa „modelul Adi Hadean”:):):).
    Bafta multa Adi si nu lasa rautatile sa te impiedice sa faci un lucru minunat pentru copii nostri. Am sa ma lupt si eu cu morile de vant din toamna pentru a reusi sa adoptam meniul propus de tine.(as fi cea mai fericita mamica din ointreaga lume)

  44. Felicitari domnule Hadean! Eu si cumnata mea asteptam cu nerabdare site-ul pentru a incerca retetele pentru copii in bucatariile noaste proprii! Speram ca poate candva le vor adopta si gradinitele din Iasi….

  45. Bravo, Adi! E primul meu contact cu proiectul tau si tin neaparat sa te felicit pentru el. Spor la treaba si bafta la munca de convingere!

  46. cristina horia says:

    se vede ca ai un talent nu numai la pregatirea bunatatilor, dar si in ale povestirii
    am „lecturat” pret de cateva minute cele sus-mentionate si, sincer, ma bucur ca exista cineva care se gandeste la copilasii astia care saracii n-au nicio vina (ca se hranesc prost) si nici de parinti nu pot fi „controlati” vizavi de alimentatie

    eu am baietelul in bucuresti la o gradinita particulara si dimineata servesc paine+unt+salam, iar la pranz ceva gen mancarica de cartofi cu cremwursti

    gustos, nu?

    din pacate nu am ce sa fac, mi s-a spus ca daca nu-mi convine pot sa ma mut oricand la alta gradi … SI SUNT PARTICULARI!!!! INCREDIBIL!!!

  47. Doamne ajuta Adi!!!
    Eu din nou ma simt obligata sa iti multumesc ca ne dau curaj si ne ajuti sa trecem peste greutati cu capul sus si cu toata demnitatea!
    Iti multumesc!

  48. @ cristina horia – ai ce face, pentru iceput meniul de care spui tu nu resepcta nimic din ceea ce este azi reglemetare in domeniu – deci un control de la sanepid i-ar linisti pe loc….
    si 2- dupa ce o sa fie gata retetele lui adi- ele sunt gandite sa se incadreze in 7 lei/zi/copil – deci, daca le spui si celorlalti parinti din gradinita voastra, nu cred sa gaseasca vreun motiv pentru care sa nu sustineti toti ca le doriti in bucataria unde se pregateste mancarea copiilor vostri – si la 10-20 parinti care insista nu va mai zice sa plecati daca nu va convine:)

  49. Adi, daca ai nevoie de o mana (doua) de ajutor, daca Iulia vrea in concediu sau daca ai nevoie de mai multe Iulii, ma inscriu si eu pe lista, probabil destul de lunga de voluntari.

    1. adihadean Author says:

      simona, mulțumesc.

  50. eu is curios cine mananca toate bunatatile astea daca pruncii is in vacanta :)

    1. adihadean Author says:

      danyel, faza cu gătitul e gata de o săptămână și mai bine:)

  51. Speranta says:

    Te felicit pentru initiativa! Ma bucur ca exista si la noi oameni implicati ca tine, nu trebuie sa tanjim dupa altii sa faca Food Revolution si in Romania.:)
    Este extraordinar ca s-a gandit cineva la copii. Fiica mea are aproape 6 ani si va incepe al patrulea an de gradi. Oana are dreptate. Mi s-a ridicat parul in cap cand am auzit de la directoarea gradinitei care sunt cerintele Sanepidului. Un lucru monstruos este ca TOATE gradinitele de care stiu, ca sa nu mai vorbesc de parinti, bunici, tabere, hoteluri, etc. ofera in continuare fructe ca desert imediat dupa masa. In acest fel, se pierd toate proprietatile nutritive si ale mesei, si ale fructelor. Apoi, cei de la gradi mai intai fierb carnea, dupa care fac snitel din ea! Un alt balast lipsit de valoare.

  52. Speranta says:

    Ca sa nu mai vorbim de combinatia gresita carne-cartofi. E trist ca-i invatam de mici cum sa manance incorect. Un alt lucru pe care nu-l intelegem mai multe mamici e cum de, in sezon, e absolut imposibil sa le oferi copiilor cruditati: morcovi, cate o felie de ardei, castravete, rosie. Asa ceva nu EXISTA in meniul gradinitei. Nu stiu de ce, ca picii nu mananca mult si, luate angro, nu ar insemna sume exorbitante. E adevarat ca, la insistentele parintilor, s-a renuntat la Eugenia, Magura si alte produse similare la desert, ca si la branza topita si crenvursti. Dar mai e mult pana departe. Din fericire, vad la copiii din jur care s-au obisnuit de mici sa manance corect ca nu se lasa tentati de junk food la fel de usor. Am auzit povesti despre copii ce merg in tabara si le cer profesorilor sa-i ajute sa-si cumpere si ei fructe in locul deserturilor nesanatoase. Imi cer scuze ca am exagerat cu comentariile, dar daca ai nevoie de feedback de la parinti, poti conta pe mine. Sunt si eu pasionata de bucatarie si vreau sa cred ca-mi cresc copilul sanatos, dupa toate cartile de nutritie.

  53. Ceva update-uri ale proiectului? Care sunt fazele ce urmeaza pentru ca fiul meu tocmai a inceput primul an de gradinita (grupa mica) si n-am regasit nimic din propunerile tale in meniul gradinitei. Sunt doar cateva gradinite incluse in proiect (daca da unde gasim lista lor) si de cand (sau daca) e programat sa se generalizeze meniul? Scuze pentru atatea intrebari dar am asteptat cu speranta inceputul anului scolar ca sa remarc schimbarea si….nimic, dezamagire. In plus nu s-a mai comunicat nimic pe tema asta. A…si mai era ceva…nu s-a vorbit initial ca se vor oferi si alternative pentru cina ca sa vina in completarea corecta a celorlalte mese?
    Multumim pentru sustinere si efort si spor in toate!

    1. adihadean Author says:

      Florina, am făcut update-uri. Uite aici, de exemplu: https://adihadean.ro/2011/09/cum-sta-treaba-cu-viata-la-gradi-si-cu-farfurii-curate/
      Chiar și așa, pentru ca meniurile să fie preluate de grădinițe, cineva trebuie să o ceară (respectiv părinții, pentru că directorii grădinițelor nu o să o ceară din oficiu iar de impus nu le poate impune nimeni, nici Primăria, care nu-i „stăpânul” grădinițelor nici inspectoratul, întrucât nu e un program venit de la centru. Am conceput proiectul „Farfurii curate” pentru care încerc acum să obțin finanțare. Dacă găsesc banii, meniurile vor fi implementate în trei grădinițe de stat din cluj, lucru care va oferi (un alt plus) un model de implementare pentru celelalte grădinițe. Și aici revenim la problema inițială, cineva trebuie să vrea meniul în grădiniță. Adică părinții trebuie să le ceară administratorilor grădinițelor să facă această schimbare (care nu-i ușor de făcut, din multe motive, unele reale altele închipuite). Lucrurile pot fi duse la capăt însă treptat. Ce nu pare să înțeleagă multă lume e că nu-i destul ca o mână de oameni să lucreze benevol pentru ca un astfel de proces să poată fi pus în practică, există niște costuri de implementare (dotări în bucătării, materii prime și materiale pentru ca bucătarii să învețe meniurile, ore de studiu și întâlniri cu părinții și educatorii, ore de muncă suplimentară pentru toți oamenii implicați din partea grădinițelor) pe care, se pare că nimeni nu vrea să și le asume acum. Unele grădinițe private doresc asta (mi se cere în fiecare săptămână să mă ocup de câte o grădiniță privată și refuz pentru că m-am dedicat programului pentru grădinițele de stat). Oricum ar fi, n-o să mă opresc aici și sper să pot demara pilotul în trei grădinițe din Octombrie.

  54. Buna,

    Tocmai cand am descoperit si eu acest minunat site viatalagradi.ro citesc acest articol care ma motiveaza si pe mine ca mama sa gatesc acasa mai bine si mai sanatos si apoi constat ca e UN project vechi pe care s-a asternut praful si de care s-a uitat poate imediat dupa ce ai afirmat cu majuscule ca nu te lasi.
    Se pare ca pana la urma suntem Romani si asta isi pune amprenta asupra a tot ce facem :(
    Imi pare sincer rau, te descoperisem prin intermediul unui show de televiziune si erai persoana pe care speram sa o am model, dar ….

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Close
Your custom text © Copyright 2024. All rights reserved.
Close