Ca un fel de ceva, numa’ că mai bun

919

Mai țineți minte când am fost la Țaga? Am făcut atunci pentru prietenii ziariști câteva feluri de mâncare, am scris puțin despre ele pe net și am avut surpriza (plăcută) să mi se ceară rețetele. O să le și postez însă doar așa, cum vin la rând. Încep azi cu un soi de plăcintă cu carne fără foi, bună de tot și simplu de făcut, chiar dacă sosul de carne nu se face în trei minute. Apropo de sosul de carne, pentru el aveți nevoie de un kilogram de carne tocată, amestec de vită și porc sau doar vită. Sau pui, dacă vă place puiul (asta cu pui stă mai puțin pe foc). Rumeniți carnea ușor, amestecați-o cu două căni de legume tocate mărunt (morcovi, ceapă, usturoi, țelină, ardei gras) și puneți capacul peste cratița în care faceți sosul. După un sfert de oră turnați două căni de roșii pasate peste carne, adăugați o cană de apă caldă, oregano, busuioc, sare și piper după gust și o foaie de dafin, lăsați să fiarbă încet o oră-o oră și jumătate (în funcție de carnea folosită) și gata, ați obținut un sos bun la spaghetti, lasagna, orice alt soi de paste vă place și, desigur, bun la mâncarea de azi.

Pentru mâncarea de azi aveți nevoie de 200-250 de grame de sos de carne (două porții sănătoase ies de aici), doi cartofi fierți în c0ajă, două mâini de brânză afumată, rasă. Mărar, după gust.

Zdrobiți cartofii cu o furculiță, amestecați-i cu smântâna dulce și condimentați-i cu piper.

Amestecați cartofii cu brânză afumată și cu puțin mărar.

Tapetați fundul unui vas termorezistent cu cartofi.

Puneți sosul peste cartofi.

Acoperiți sosul cu cartofii rămași și cu brânză rasă.

Așa trebuie să arate după zece minute la 190-200 de grade Celsius.

Dacă-i bună? Da, e foarte bună.

Două porții de săturare, patru porții de degustare.
Să fiți sănătoși.

Join the Conversation

  1. C.Anca Rus says:

    asta îi un fel de sheperd pie?

  2. Din punctul meu de vedere e o pseudo-musaca :)

  3. Oricum s-ar numi ,reteta este superba,numai buna pentru anotimpul rece.Sosul se poate face(cred) atunci cand ai timp,pus la congelator si folosit …cand nu este timp.Eu mai folosesc si piure de cartofi cu aceasta umplutura.Multumesc de idee.

  4. „Ca un fel de musaca, numa’ ca mai bun”

  5. Constantin says:

    Nu mai zic nimic!! Trec direct la mancare !!Nu o fi pe saturate dar sigur va fi de degustare !!!

  6. fabulos!

  7. nemaipomenit…o sa incerc si eu..multumim adi !

  8. Arata splendid! Cred ca e nemaipomenit de gustos.

  9. Si eu cred ca-i un fel de sheperd pie pe rasturnate…..si cred ca muuult mai bun.

    1. Sheperd’s pie este cu mazare

    2. Archie, ai dreptate e cu mazare, de aceea am zis un fel de…., :))

  10. aaa… e un fel de hachis parmentier pe invers. Se incerarca week-endul viitor.

  11. Am facut reteta! Geniala! am reusit sa scurtez timpul de preparat sosul ragu …l-am copt in oala sub presiune Delimano….si in 30 de minute a fost gata…rezultatul a fost o nebunie! Multumesc mult pentru reteta Adi!

  12. Am facut-o! Bunatate!Multumesc pentru reteta!

  13. alex hampu says:

    acum e pe foc….

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Close
Your custom text © Copyright 2024. All rights reserved.
Close