Cum să nu te îngrași de Crăciun

284

Bună ziua lui Crăciun. Sunt convins că nu vă lipsește un povățuitor zilele astea dar îmi asum provocarea unui mic deranj chiar cu riscul de a părea conștiința lui Pinocchio. Nu intenționam să scriu defel azi dar m-a deranjat mesajul reclamelor la pastile digestive, anume „noi știm că o să mâncați ca porcul, treceți pe la farmacie mai întâi”. Sigur, mesajul e îmbrăcat în alte cuvinte, gen „vin sărbătorile, asigură-te că ai destule pastile de Colebil la îndemână”. Destul de departe mesajul de cele din anii trecuți, gen „de Crăciun fii mai bun”. Unde ne-am pierdut? Unde s-a rupt vraja și sărbătoarea nașterii Mântuitorului a devenit sărbătoarea morții porcului (nu-mi pot atribui comparația și-mi cer iertare că nu am reținut cine a spus-o pe Twitter)? Mărturisesc că mi-e rușine că am ajuns să fim percepuți astfel și că ne asumăm prea lejer statutul de îmbuibați de ocazie.

Să fiu bine înțeles, iubesc tradițiile, gastronomia populară mi-e aproape de suflet (și poate tocmai de aceea susțin că are nevoie de o transformare serioasă), îmi place să văd oameni în jurul mesei dar nu-mi place să văd oameni la Primiri Urgențe sau „duși cu arafatu'” cum se exprima o tanti de la țară. Mi-s dragi cârnații, cozonacii, friptura și jumările, turtelele și sărățelele, murăturile și vinul dar nu aș încerca să mănânc din toate astea în aceeași zi. Nu aș mânca și cașcaval și carne la aceeași masă, nu aș mânca și cozonac și prăjituri cu cremă de unt, nu aș bea și vin și țuică și bere cu ocazia colindatului din Ajun. Și pentru că nu le-aș face, nu le fac. Și nici nu le recomand. Recomand însă moderația, recomand plimbările și poveștile, recomand bucuria și înțelepciunea.Recomand să le povestiți copiilor că diferența dintre Paște și Crăciun nu-i aceea că la Paște mâncăm miel și la Crăciun mâncăm porc, așa cum am văzut la știri.

Să mă iertați vă rog dacă par aspru sau dacă socotiți că nu vi se potrivește articolul acesta. Să fiți sănătoși și veseli, să aveți un Crăciun fericit și în final vă provoc să scădem împreună vânzările farmaciilor în perioada asta. Pozele-s de la plimbarea pe care am făcut-o dimineață peste dealuri împreună cu Tito și Aris (apropo, în ultimele trei zile am pierdut două kilograme). Puteți să le vedeți pe toate pe pagina mea de Facebook.

Join the Conversation

  1. Craciun fericit Adi si plimbari lungi care sa te inspire!

    Sunt 3 zile de Craciun deci avem timp suficient sa ne rasfatam cu tot felul de bunatati….de ce le-am ingramadi pe toate intr-o zi fara sa le savuram cum se cuvine?!

    Mi-a placut postul tau, ai scris lucruri care tin de un elementar bun simt care e bine sa fie reamintite.

    Sa-nlocuim colebilul sau eu stiu ce alt medicament cu un powerwalk sau macar o plimbare in padure, parc, camp de la marginea satului/orasului! Plimbari placute!!!

  2. Craciun Fericit !
    Cu cat mai multe colinde si sa simtim bucuria Craciunului asa cum era el o data ……de noi depinde !

  3. Craciun Fericit si un an cu bucurii!

  4. Craciun fericit Adi! Te asteptam in anul ce vine asa cum ne-ai obisnuit; cu retete delicioase pe care le poti posta pe blog fara a avea obligatia sa faci selectia de retete in functie de problemele de sanatate ale fiecaruia. N-ar trebui sa le faci si un set de analize celor care intra pe blogul tau?Inca o data ”La multi ani imbelsugati!”

  5. Aris?!
    Si pe catelul meu il cheama Aris! :)

    Craciun fericit!!!

  6. Sa va bucurati cum stiti voi de aceste sarbatori, Adi! Sa ne vedem cu bine!

  7. stiu Adi, ai dreptate, si pe mine m-au oripilat ,,deosebitii”prezentati la stiri, intr-adevar ei reprezinta un procentaj destul de mare al poporului nostru…dar selectia este naturala, ei cu ale lor si noi cu ale noastre. nu merita niciunul sa-ti strici o zi asa minunata, pentru ca niciunul nu va fi capabil sa priceapa mai mult… decat ,,matu’ plin”…asta e! sarbatori linistite si fericite alaturi de cei dragi!

  8. Adi Hădean Author says:

    vă mulțumesc frumos. să petreceți bine și înțelept:).

  9. Sarbatori fericite!
    PS. frumoase fotografii :)

  10. Sarbatori fericite si Craciun binecuvantat!

  11. Ma bucur sa vad ca nu sunt singura care considera ca reclamele la medicamente care ajuta digestia au depasit limita bunului simt. Se incurajeaza mancatul in disperare, doar ca sa poti „profita” dupa aceea de minunatul medicament, care iti ia durerile cu mana. Nu-ti ia si kilogramele in plus, dar nu-i nimic, nu dispera, exista alte medicamente care fac si asta. Si producatorii de medicamente ajung la castiguri fabuloase, iar cei care ii cred ajung la Urgente. Felicitari pentru ca incurajezi si miscarea, si moderatia, nu numai mancarea! Craciun fericit si plin de bucurii!

  12. Dragă Adi sfaturi înţelepte, l-am ascultat în ajun şi pe domnul Mecinicopschi vorbind despre abuzul alimentar, despre rutina gastronomică a sărbătorilor etc. Dar să o spunem pe cea dreaptă, nu alimentaţia e cea periculoasă ci sedentarismul. Dimineaţa mea de Crăciun a început cu căratul lemnelor din pivniţă, rânitul zăpezii de pe stradă, totul însoţit de vin fiert. Pare absurd când casa ţi-e plină de mâncare, să te mai apuci să îţi faci ouă ochiuri la micul dejun, dar oul proaspăt fipt în unt, cu doi castraveţi acri lângă şi două feliuţe de jambon, e sfânt. Prânzul cu sarmale fel de bază, gustarea de la ora cinci, pui la grătar, şi rondele de rechin cu sfeclă şi caşcaval, seara prăjiturele de foetaj cu ceai.
    Dar toată ziua plimbări prin oraş, am şi eu doi câini care mă scot cu forţa din casă şi permanent o oală cu vin fiert la îndemână. Fără alcooluri tari, fără abuzuri, fără beţii. O mahmureală e mai rea decât o indigestie, dă peste cap echilibrul acido-bazic al organismului.
    Îţi urez Sărbători fericite şi te ţuc. Uica Mihai

  13. servus, Adi. Imi place articolul tau. Povestile in familie, la masa, lasa amintiri de neuitat si creeaza legaturi care dainuie peste ani. Sa povestim la masa, sa radem si sa ne ascultam unii pe altii, nu sa mancam cu ochii in farfurie, tacuti si lacomi.
    te pup si iti doresc sanatate si energie. codruta

  14. Craciun fericit si un An Nou cu cat mai multe impliniri pe toate planurile!

  15. Foarte bine ai spus. Scurt si la obiect. Bravo!

  16. te rog frumos trimite-mi o reteta de placinta cu carne, multumesc frumos

  17. Maria Negrila says:

    Sarbatori Fericite! La Multi Ani 2012!

  18. te rog trimite-mi o reteta de placinta cu carne,
    multumesc frumos si sarbatori fericite!!!

    1. Adi Hădean Author says:

      otilia, nu am nicio rețetă de plăcintă cu carne pe blog și din păcate nici vreme acum să scriu una. am însă încredere în laura adamache și îți recomand rețeta ei:)
      http://www.lauraadamache.ro/2010/04/placinta-de-carne-paste-2010.html

  19. ojica corina says:

    citind randurile tale am realizat cata dreptate ai, am realizat ca m-as bucura mai degraba de un craciun linistit la gura sobei cu o „pita cu unsoare a la binsh”, un „darab de ceapa” multa liniste si povesti de la bunici, ferice de cei care au parte de adevarata bucurie a sarbatorilor, de copiii care au parte de bunici care sa le sadeasca in suflet amintiri din copilarie care vor incalzi sufletul agitat, tulburat, inglodat in datorii si fara nici o speranta al unui adult pierdut in lume, ca si multi altii citesc cu placere povestioarele tale la fiecare reteta, pe langa sfaturi ne mai si „hranesti” sufletele multora! sanatate sa ai si cat mai mult spatiu virtual „umplut” ca o rulada, numai de bunatati! multumesc mult!

    1. Adi Hădean Author says:

      cu drag:)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Close
Your custom text © Copyright 2024. All rights reserved.
Close