Nu mă întrebați de ce a căutat cineva așa ceva în Google. Nu mă întrebați nici de ce ar căuta cineva „Adi Hădean soție” sau „familie Adi Hădean”. Sigur, înțeleg curiozitatea dar apreciez mai mult discreția și dacă nu mă deranjează întrebările legate de activitatea mea profesională ori de activitatea mea în afara căminului meu, celelalte trec pe lângă mine fără a obține răspunsuri. În fond, nu-mi amintesc să-l fi intrebat pe vreunul dintre cititorii mei ce-i mai fac copiii ori soția, dacă mai are câine, dacă și-a făcut controlul medical anual sau câți bani a cheltuit în vacanța de iarnă. Povestea de azi nu va răspunde la prea multe întrebări însă va răspunde la două dintre cele mai frecvente: cum arată o zi din viața ta? (întrebare pusă de 90% dintre oamenii care mi-au solicitat un interviu în ultimii doi ani) și când ai timp să faci atâtea lucruri? (întrebare pe care o aud cel mai des de la prieteni și de la cititori).
Dacă e iarnă (acum e cam iarnă), mă trezesc la ora 8 (vara la 7 sau mai devreme). Îmi fac toaleta matinală și citesc 2-3 pagini dintr-o carte despre mâncare. Nu mă trezesc dimineața cu un set nou de cunoștințe în cap, trebuie să le iau de undeva. Cărțile sunt o sursă bună:). Pregătesc mâncarea câinilor și, până-mi beau cafeaua, răspund la mesajele/ comentariile venite peste noapte pe blog, mail sau Facebook, postez ceva pe blog (o rețetă, o idee, o experiență nouă sau o istorie desprinsă din experiențele mai vechi, în general lucruri despre care-mi place să cred că-s de folos măcar unora dintre cititorii mei).
La ora 10 ies din casă. Cel mai probabil merg la sediul celor două publicații online care-mi aparțin într-o oarecare măsură și cărora le aparțin într-o bună măsură (Redacția de Știri și Revista Bulevard). Dacă nu e ședință la una dintre ele, precis e la cealaltă. Dacă nu-i ședință la niciuna, precis e undeva o problemă care trebuie rezovată. Pe la ora 12 merg la Camino. Am o foaie în meniul lor, foaie care se schimbă săptămânal și pentru care trebuie să lucrez oarecât.
După o oră la Camino mă întorc la birou. Am întâlnire cu oameni care vor să mă ajute să obțin bani pentru continuarea proiectului Farfurii curate. Banii nu-s mulți dar nici puțini. Proiectul trebuie să fie riguros, fiecare cent justificat la sânge. Probleme multe, bătăi de cap și, din fericire, oameni suficient de frumoși și de nebuni în jurul meu. Ar putea să iasă. Îmi doresc să iasă.
Trece o oră, mă îndrept spre casă. Gătesc ceva pentru prânz și, de bună seamă, pentru blog. Am aici peste 2000 de rețete și pentru acest conținut, motoarele de căutare îmi aduc zilnic câteva mii de cititori. Teoretic, aș putea să-mi iau concediu, să scriu o dată pe săptămână sau mai rar. Probabil sunt dependent de scrisul pe blog așa cum sunt dependent de gătit.
Următoarele două ore sunt dedicate treburilor administrative (bancă, facturi, ceartă cu cei de la service care-mi țin mașina pe butuci de patru luni, cumpărături sau te miri ce alte lucruri fac oamenii din secolul 21). Uneori în loc de toate astea lucrez pentru câte un client care-mi dă de lucru acasă sau adun materiale pentru cărțile mele. Urmează programul de sport. O alergare ușoară de 8, 10, 12 kilometri, în funcție de cum mă simt, cât e de frig afară, cât de rău mă dor picioarele sau spatele (nu mai am chiar 19 ani:), fac tot ce pot pentru a mă menține sănătos și ignor cu succes părerile celor care stau pe margine și chibițează ). Apoi duș fierbinte sau baie până mă încrețesc.
E foarte posibil ca după asta să trebuiască să iau un model și să merg să fac câteva poze pentru secțiunea de shopping a revistei. Sau pentru cea de food&drinks. Sau pentru un advertorial.
Revin acasă, descarc pozele, le trimit la revistă. Îmi pun un pahar de vin și citesc, scriu ceva pentru revistă ori pentru blog, mă bucur de sentimentul de acasă. Printre toate astea se strecoară nenumărate alte bucurii simple dar intense despre care nu voi vorbi aici dar pe care le doresc tuturor, ar face din lumea asta un loc mai bun. Cam asta-i ziua mea, pe scurt. Sunt câteva repere relativ fixe și multe variabile care mă feresc de plictiseală. Dacă fac multe sau puține? Habar n-am. Știu doar că nu lenevesc și că o mare parte a timpului meu e dedicat dezvoltării personale. Adică învăț, muncesc, mă întâlnesc cu oameni cu care-mi place să stau de vorbă și de la care am ce să învăț, ajut și învăț cum să cer ajutor, cercetez lumea și sunt atent la semne. Atât pentru azi. Să fiți sănătoși.
Frumos, mi-a facut placere sa citesc :) Ai multa energie si te invidiez pentru asta, imi aduc aminte vag, vaaag ca parca aveam si eu inainte ca cineva sa ma strige „mami, mami, mami, mami, mami, mami” de vreo 2367800 de ori pe zi :))
Nu ma intelege gresit, nu ma plang. Visez la si mai multa energie, mai citesc un post ca al tau care ma motiveaza, mai inventez ceva de mancare… life is good :)
Intotdeauna citesc postarile…chiar daca nu tin strict de mancare…dar cum toate sunt legate in viata…trebuie imbinate intr-un fel…Tu ai un fel anume de-a povesti…care ma face sa revin pe blogul tau…Ziua ta..are responsabilitati,dar pe care tu le-ai facut sa fie de fapt si placeri…si cred ca asta ne dorim toti…Sa ai un an bun,in care sa realizezi proiectele incepute dar si altele noi..
Ai văzut filmul „The People vs. Larry Flynt”?
Ai blog, ai fani, ești persoana publica. Unii te iau ca model, alții te invidiază, multi empatizeaza cu tine. Soția ta e și soția lor, copii tai sunt și copii lor (ma rog, într-o oarecare măsură). Si conform statului de persoana publica, cică nu prea ai avea voie sa te plângi :)
Să nu te miri dacă găsești căutări după ” se* cu porci” (ți-am înlocuit numele cu un placeholder ca sa nu ii dau lui Google idei).
A simple, yet a LOVELY life! Sa o ai la fel in continuare!
Foarte misto. Cred ca ai raspuns la o gramade de intrebari. Oricum avand in vedere ca dispui de notorietate oamenii mereu vor fi curiosi de viata ta personala..
Dar totusi nu inteleg cum ati reusit sa aflati ce vor sa afle oamenii despre omul Adi Hadean. Curiozitatea starnita si aplicata ulterior pe internet trebuie asumata, eu nu am cont FB, nici blog, dar asta nu ma impiedica sa inteleg ca asta este „mersul internetului”. Si eu m-am intrebat uneori (fara alte implicatii) daca aveti famile, nu m-am dus mai departe cu cautarile :)dar sa-i lasam si pe ceilalti sa se formeze si sa se informeze asa cum stiu ei mai bine. Numai bine!
…nici nu eram curioasa!!!!
Inevitabil curiozitatea fanilor, nu ai de ce sa te superi. Din cand in cand te vad in centru, sau la cumparaturi, intr-adevar imi ridic capul: o, e „acel” om, pe care il stiu de pe net, e omul care este pasionat de gatit, e cel pe care il cunosc virtual. (E drept, niciodata nu m-asi apropia sa deranjez).
E super cum iti gestionezi viata… intrebarea e…de ce te infurii ca oamenii sunt curiosi de viata ta persoanala? Eu de exemplu te urmaresc de la inceputul blogului tau, de cand erai in Thai cu baiatul acela care e pe tvr 2 acum :), bine va statea impreuna. NU intra in criza de personalitate cand incepi sa devii dintr-un muritor de rand in vedeta…asta e la tati n-ii greu :). Ocupa-te de ce stii mai bine, stii creeeede -ma ca o faci cu o profesionalitate de neintrecut. Restul e Can-can.
Buna dimineata „om bun”,
Imi pare rau pentru toate care te supara, esti un om minunat, dar natura umana (si educatia deficitara) ne fac sa „cautam” murdariile si rautatile. Tu vezi-ti de drum si de toate lucrurile bune si frumoase care ti se intimpla si pe care mai ales le faci sa ti se intimple. Mult succes in tot ce iti propui si demarezi, multe bucurii si impliniri sa ai profesional, dar mai ales personal. Si de altii, sa nu-ti pese, fiecare asa cum isi asterne, asa doarme si cine seamana vint, va culege furtuna.
Sa ai tu doar soare in viata si multa iubire! Noi te admiram pentru puterea de munca pe care o ai, pe omul minunat in continua dezvoltare si evolutie si idi dorrim doar bine si frumos…
Keep walking Adi!
Sa ai zile senine si frumoase spiritual !!!!!
imi place mult ce citesc …culeg idei si pozitivitate …m am tot gandit cand ajung la cluj sa caut un restaurant unde gatesti … camino din piata muzeu …si am fost acolo de multe ori da sa ma gandesc ca in spatele acelor deserturi minunate si acelui risotto sau humus stai tu …nu m am gandit …imi place camino …imi place mult camino
si mi plac foarte mult articolele tale si a celor cu care lucrezi! multumesc, multumim Adi Hadean!
nu mai lucrez pentru camino de ani buni, dar mă bucur că a lăsat impresie bună:).