„Mâncarea pentru personal” e mâncarea care se gătește în restaurante, bucătării de catering ori de campanie, pentru a-i hrăni pe cei care gătesc. Rareori are legătură cu meniul din ziua respectivă dar aproape de fiecare dată e atât de bună că-ți vine să opui în meniu. E o mâncare simplă, ușor de făcut (nimeni n-are vreme să-și bată capul cu asta), făcută de cele mai multe ori într-un singur vas, de la început la sfârșit. La ultima masă gătită de mine, am avut grijă și de mâncarea pentru personal. Am făcut o tocană de miel.
Am curățat și tăiat legumele: morcovi, praz, ceapă verde, țelină.
Am tăiat carnea (pulpă) în bucăți mari.
Am decis să aduc și niște ardei în poveste.
Am mai pus în oală usturoi, tarhon și cimbru, sare, piper și boia. De bună seamă, și carnea.
Am pus în oală și două linguri de ulei de măsline. Apoi un capac peste oală și oala pe foc mic.
După un ceas, am pus un borcan de iaurt peste toate cele din oală. Am amestect bine și am pus capacul la locul lui.
După altă jumătate de oră am luat capacul și am lăsat tocana să scadă.
Am facut si eu weekendul asta la o adunare de prieteni. Am avut noroc de ceaun in aer liber si un gratar pe care am copt niste ardei. Pe care i-am pus in tocana, ca asa am invatat din reteta ta de gulas :) Si-am mai pus si niste cartofi, sa fie.
A fost buna si calda, si rece.
O bunatate, multumim !!! dar apa nu ai pus deloc ?
nu-i nevoie:)
Apa in tocana ii mai rea ca in genunchi :)
Excelenta a iesit. Savurata de trei persoane care au apreciat-o. Multumesc de reteta.
PS chiar daca eram putin sceptic intr-adevar nu este nevoie deloc de apa.
foarte faina reteta, usor de facut si gustoasa.multumesc de idee!
Perfecta!
Singura mancare pe baza de miel din care au mancat copii mei. Delicioasa si foarte usor de gatit!
i -ul care lipseste mai sus :) Sunt taiata la 2 degete si abia scriu. Un mic sfat pentru cine mai incearca reteta: Daca aveti vreun barbat prin zona nu va ocositi sa taiati voi carnea. :)
cred ca o incerc si eu pastele asta