Supă de curcan cu legume colorate

571

Supă simplă, pretenții mici, farfurie care arată plăcut și îmlinește ușor toate funcțiile pe care trebuie să le îndeplinească o farfurie cu mâncare: e hrănitoare, are gust bun, miroase bine și arată bine. Am ales să fac supa asta dintr-un motiv economic: îmi rămăseseră legume tăiate/începute de la tempura făcută cu o zi înainte și n-am vrut să le irosesc.

Am pornit de la câteva gâturi de curcan, destul de ieftine, și de la combinația clasică pentru supe: morcovi, pătrunjel, țelină, păstârnac.

supa (2)

Am opărit gâturile de curcan și le-am pus într-o oală cu apă rece, împreună cu legumele, câteva frunze de pătrunjel, câteva felii de hribi uscați, sare și piper. Am pus oala pe foc mic și amlăsat-o să fiarbă trei ore.

supa (3)Am adunat pe lângă mine toate legumele rămase de la tempura: varză, broccoli, conopidă, dovleac plăcintar, vânătă, ardei, dovlecel, ciuperci. Le-am tăiat și le-am grupat în funcție de timpul de fierbere (broccoli, conopida și dovleacul merg împreună, varza singură, ardeii împreună, ciupercile separat, vânăta separat, dovlecelul separat. Le-am opărit câte 30 de secunde pe fiecare, în aceeași apă însă pe rând, apoi le-am răcit într-o strecurătoare, sub jet de apă rece.

supa (6)Motivele a fost două: pe de o parte, mi-am dorit să păstrez cât mai bine culoare legumelor, pe de altă parte am vurt să obțin o supă concentrată cu gust de legume (le-am opărit în puțină apă) pe care s-o adaug la supa mea de curcan.

supa (8)Am atins ambele obiective.

supa (12)Am strecurat supa și am pus în ea legumele, în ordinea inversă a timpului de fierbere (adică primele în oală au fost cele care fierb mai greu). Nu le-am fiert mult, cam 10 minute cu totul.

supa (14)Am mai fiert niște paste de casă. Gata supa.

supa (19)M-a apucat noaptea și am fost nevoit să fac poze la lumina becului. Am suferit un minut, mi-a trecut, acum sunt fericit din nou.

supa (20)

Să fiți sănătoși.supa (24)

Join the Conversation

  1. Molnar-Kovacs Viorica says:

    Minunata idee,am s-o incerc si eu.

  2. Panduru ion says:

    Arata foarte bine,parca deja ii simnt minunata aroma..Trebuie sa plec la cumparaturi.Multumesc ADI pentru idee!Faci mancaruri minunate si f.f. gustoase!Sanatate si respect!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Close
Your custom text © Copyright 2024. All rights reserved.
Close